Refuz să înțeleg modernismul în artă. Poate că am mintea mai îngustă, de tradiționalist. Atât de îngustă încât nu poate îngurgita cultura șuncilor prăvălite peste mormane de gunoi. Culmea, sunt unii care savurează arta conceptuală modernă, se arată încântați, ba chiar luminați. Eu nu și nu. Nu mă duce capul și pace.
Chestiunea modernismului în artă îmi amintește de o discuție avută cu un profesor în vremea în care eram student, consumator de cultură „a la Dinescu”. Cu un aer savant și cu ochelarii așezați cu precizie pe vârful nasului, îndrumătorul meu savura conglomeratele celulitice a trei muieri hidoase, într-un pictorial din Plai cu Boi. Am încercat să-i explic că nu pricep care-i șpilul. Mi-a replicat scurt: „Artă puișor, artă pură”, afundându-mă și mai tare în nedumerirea mea.
Vaca și satelitul
Nici azi nu am înțeles prea bine cum stă treaba cu arta modernă. Cică ar trebui să trezească senzații, sinestezii în mintea privitorului. Cred că am simțit și eu ceva asemănător, năduf amestecat cu uimire, când am văzut Vama Buzăului. Trecând prin localitate, am zărit prin parbriz o sumedenie de fiare contorsionate, pictate bizar printre care pășteau netulburate vacile locului. Părea că peste pășune se purtase nu de mult o veritabilă bătălie galactică. Peste timp am aflat cum stă treaba. Se spune că într-o zi sătenii au fost vizitați de un domn bine de la UE. Le-a spus oamenilor că uniunea vrea să-i scape de sărăcie, să-i învețe cum să facă și ei agricultură modernă. Într-un final, s-a oferit să le lase câteva sute de mii de euro pentru un proiect de „dezvoltare rurală”. Oamenii s-au bucurat nevoie mare, căci îi ardea dorința de modernitate. Au semnat actele și au așteptat. Într-un final, în sat au poposit niște camioane din care s-au descărcat câteva tone de fiare vechi, direct de pășune. Țăranilor nu le venea să creadă ochilor, cineva chiar făcea ceva bun și pentru ei. Camioanele au plecat, fiarele au rămas. Iaca așa, s-au ales ei cu singura pășune din țară cu pretenții de muzeu de artă modernă. Cu alte cuvinte, proiectul lor de „dezvoltare rurală” avea o pregnantă componentă artistică. Acum, vacile din zonă rumegă cu botul într-un „satelit cu ochi” și cu coada către un „plug spațial”.
Artă din gunoaiele lui Warhol
Și pentru că tot vorbim despre artă modernă, să vedem cine sunt reprezentanții de seamă ai acestui curent. Părintele artiștilor moderni de pretutindeni este homosexualul Andy Warhol. Artistul s-a stins cu 22 de ani în urmă, însă nici până astăzi n-a reușit nimeni să-i pună ordine în lucrurile din casă. „Se vede clar cât de zăpăcit și dezorganizat era”, povestește Matt Wrbican, coordonatorul unui proiect anevoios de organizare a lucrurilor din reședință. În locuință zac aruncate claie peste grămadă mii și mii de lucruri menite să ofenseze - precum pornografie dură - sau să dezguste - precum cănile jegoase de supă aruncate de Warhol peste tot.
Unul dintre epigonii ciudatului artist este Andy Goldsworthy, despre care admiratorii spun că are capacitatea de a crea sculpturi care captează esențialul unui anumit spațiu, ocazional urban. Este unul dintre principalii descendenți ai curentului „Land Art” și pentru lucrările sale folosește materiale naturale care fac parte din spațiul pe care îl esențializează.
Goldsworthy a devenit celebru într-o zi de vară a lui 2000, când a oferit Londrei o expoziție stranie. În 13 locații din capitala britanică au apărut tot atâția bulgări giganți de zăpadă, fiecare în greutate de aproape o tonă, pe care Goldsworthy îi făcuse cu un an înainte în Scoția și pe care îi păstrase în săli frigorifice. Pe măsură ce se topea zăpada, londonezii au putut vedea ce se afla în interiorul bulgărilor: lână, semințe, fructe și sârmă ghimpată. Dar Goldsworthy nu era singurul care a avut această idee. La o expoziție din Manchester un artist a „expus” o grămadă de untură, în greutate de peste 300 de kilograme, pe care a lăsat-o să se topească treptat din cauza căldurii. Nu pot înțelege câtă „sensibilitate” și cât simț „estetic” pot zace în scăfârlia unui singur om.
Când arta devine brutală
Pe la noi, acești artiști sunt ceva mai imbecilizanți. Noul val de „creatori” tolerați pe meleagurile noastre aleg să se exprime și mai radical, folosind în reprezentarea țării organe genitale, preoți făcând autostopul și Casa Poporului pe post de hotel de 3 stele. Acestea au fost temele principale ale expoziției cu vânzare „Euromaniac”, semnată de tânărul zbuciumat Benedek Levente. Cu toate că „opera” lui Levente putea fi tradusă din punct de vedere juridic ca „ofensă adusă unor însemne”, „ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice” și „răspândirea de materiale obscene”, autoritățile au închis ochii, ba chiar au mai băgat mâna în buget și l-au trimis să ne reprezinte și la câteva expoziții internaționale. Secretarul de stat de atunci al Ministerului Culturii și Cultelor, Virgil Nițulescu, a declarat că nu se ocupă de astfel de cazuri, iar dacă un cetățean dorește să depună o plângere, se poate adresa Poliției.
Iubitorii de artă contemporană, s-au „delectat” cu picturi ce reprezintă viziunea artistului despre România și relațiile internaționale pe care le are țara noastră. Lucrările atârnate pe pereți, cu pretenții de artă contemporană, făceau trimitere la oierul Becali, la cowboy-ul Băsescu, la Biserica și la România trecută prin isteria Matrix, mai mult sau mai puțin francofonă, aflată după gratii, o Românie devenită hotel - țară de tranzit, dar și una interzisă minorilor.
Preșul România
Pe podea, în fața ușii, creativitatea artistului s-a dezlănțuit. Un autocolant în forma României conținea fotografia organului genital feminin, desprinsă direct din filme XXX. Muza artistului a fost televizorul. Pe semne că acesta este motivul pentru care tânărul a uitat să privească realitatea în ochi.
Culmea este că unii s-au mai trezit să-l și aplaude. Artistul Andrei Romocean striga în gura mare că expoziția este „jos pălăria”. „Sunt oameni sinceri, care fac ce pot și e bine că nu au pedagogi în spate”, declara răspicat Romocean. „Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, fenomenul autopromovării și al autoidentificării a devenit mai accentuat în peisajul mioritic românesc. Pe mine m-a interesat o identitate falsă care este promovată și hipermediatizată în mass-media românească, folosind elementele și figurile reprezentative și specifice ale acestei identități. Am încercat să reprezint prima mea impresie despre România actuală pornind televizorul”, a spus Benedek Levente despre expoziția sa. Pentru isprava sa, Benedek s-a ales cu o plângere penală de care s-a ales praful, iar acum debitează alte metode pentru a mai șterge odată pe jos cu valorile românești.
Merite culturale pentru poponauți
În vreme ce arta românească urlă de atâta avânt creator, reprezentanții Institutului Cultural Român atentează la buget pentru a-i trimite pe homosexuali la chefuri internaționale pe banii noștri. Cam prin vremea în care artistul de mai sus terfelea România după bunul plac, un alt creator aproba dosarul de finanțare pentru participarea homosexualilor români la Moonbow Festival, un fel de orgie multinațională. Horia Roman Patapievici, președintele ICR a susținut în mod expres „libertatea sexuală” și s-a asigurat că pionierii sexuali nu vor duce lipsă de nimic. Costurile deplasării participanților români la Festivalul homosexualilor de la Stockholm au fost de 8.715 RON, reprezentând cheltuieli de masă și onorarii. Cu alte cuvinte, fetițele cu barbă nu doar că s-au distrat de minune, ba au mai și primit salarii pentru această activitate. Pentru „strângerea legăturilor” dintre „ambasadorii” noștri și poponauții de pretutindeni, ICR a primit și un premiu de la o organizație „culturală” LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender).
Patapievici: „Îmi este rușine că sunt român”
În vreme ce bărboasele noastre tocau inutil banii plătitorului de impozite, am avut șansa de a fi consilierul parlamentar al unui deputat cu capul pe umeri, care i-a și trimis lui Patapievici următoarea interpelare:
„După cum am văzut de-a lungul existenței acestei instituții, eficiența sa în promovarea culturii a lăsat de dorit, marii scriitori români nu sunt traduși și nu sunt cunoscuți în afara granițelor, iar expozițiile artiștilor plastici români sunt practic inexistente. În schimb, sunt susținute de la buget activități care nu au nicio legătură cu domeniul de activitate al acestei instituții.
Un exemplu în acest sens este implicarea Institutului Cultural Român – Filiala Stockholm în evenimentul Moonbow Festival din cadrul seriei de manifestări „Stockholm Pride 2007” și susținerea financiară a participării unei delegații a comunității homosexualilor din România. În urma protestelor venite din partea societății civile față de această situație, în speță Alianța Familiilor din România, reprezentanții ICR au răspuns scurt că membrii Consiliului Director al ICR au aprobat proiectul de participare, considerându-l ca fiind unul de „promovare a toleranței”. Vă reamintesc că, prin Legea 356, ICR trebuie să promoveze cultura, nu toleranța așa cum este ea văzută de așa-numitele minorități sexuale.
În această situație, consider că este întemeiată următoarea întrebare:
„Cum au promovat cultura participanții români la manifestarea homosexualilor de la Stockholm?”
Cu deosebită considerație, Dragoș DUMITRIU - Deputat de Argeș și Muscel”.
Răspunsul lui Patapievici a venit destul de repede, dar o cam dădea în bărci. După el, toleranța este o valoare culturală românească și ICR-ul promovează toleranța. Și eu care credeam că intoleranța este o valoare autentică românească.
Pentru a înțelege mai bine cine este susținătorul cultural-artistic al homosexualilor, vă propun câteva citate din lucrarea „Politice” a capului ICR:
„Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării.”
„Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roșu… fețe patibulare, maxilare încrâncenate, guri vulgare, trăsături rudimentare, o vorbire agramată și bolovănoasă.”
„Masă degenerată, îngâmfată, proastă și rea”. (pag. 46)
„(Românii) sunt una cu cancerul care-i roade.”
„Îmi este rușine că sunt român”. (pag. 23, pg. 46)
„Româna este limba în care trebuie să încetăm să mai vorbim, sau să o folosim numai pentru înjurături”. (pag. 64)
„Pentru puturoșenia abisală a statutului suflet românesc… spirocheta românească își urmează cursul până la erupția terțiară, tropăind veselă într-un trup inconștient, până ce mintea va fi, în sfârșit, scopită, inima devine piftie, iar creierul un amestec apos”. (pag. 49)
„Cu o educație pur românească nu poți face nimic.” (pag. 56)
„23 de milioane de omuleți patibulari.”
„Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoșească, ne-au luat la urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, așa de temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră constă în a ridica mereu gura zvântată, iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, și așa mai departe, la nesfârșit. Apoi ne-au luat la urinat rușii, care timp de un secol și-au încrucișat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, având bășica udului mai mare… i-au dovedit”.
Ei bine, cine este cretinul care a avut nesăbuința de a-l pune pe ăsta șef peste promovarea culturii române în străinătate?
Comentarii