Părintele Daniil de la Tanacu, deținut de drept comun al statului ateu român
În urmă cu trei ani, scriam articolul de mai jos, care nu e politic, precum s-ar părea, ci teologic: „Criminalul cu barbă roșie”1 și „Integrarea europeană a ortodoxiei”2.
Cu puțin timp în urmă, noi, românii, am semnat, prin reprezentanții noștri aleși, o înțelegere de „integrare” sau de „aderare” în „comunitatea Europeană”. Aceasta s-a întîmplat după cincisprezece ani de propagandă în care ni s-a repetat că nu avem altă cale, că acesta e ultimul prilej de a ne împlini „destinul” ca nație. Nimeni nu și-a pus întrebarea dacă „integrarea” aceasta e un lucru cu adevărat bun, dacă nu e o amăgire. Dar întîi și întîi nimeni nu s-a întrebat ce înseamnă vorbele acestea înseși: „integrare”, „Europa”. Dicționarul de sinonime zice că primul cuvînt însemnează „includere”, „încorporare”, „înglobare”. Mai pe românește, eu l-aș tălmăci prin „înghițire”. În ce privește vorba „Europa”, nesfîrșitele discuții despre ce ar putea să însemne această vorbă nu au ajuns la nici un capăt. Și este firesc să fie așa. În lipsa unui scop aflat dincolo de ea, istoria nu are nici un înțeles. Iar scopul a ceea ce numim „istorie” este mîntuirea firii omenești, adică ieșirea sa de sub stăpînirea diavolului (dezbinătorul) celui mare, numit și „Satana” („Potrivnicul”), împăcarea omului cu Dumnezeu cel în Treime slăvit și redobîndirea nemuririi și a fericirii de dinainte de căderea Evei și a lui Adam. Necredincioșii, urîtorii de Hristos, nu vor să audă de aceasta, și spun că scopul istoriei este autodesăvîrșirea omului, adică întocmai ceea ce i-a spus și Satana Evei, atunci cînd a ispitit-o: „Ori în ce zi veți mînca dintr-însul [din pomul cunoștinței binelui și răului, n. m], se vor deschide ochii voștri și veți fi ca niște dumnezei” (Facerea 3:5). Ținînd seama deci de cele zise, înțelegem că „Europa” este acea parte a continentului cu același nume ce nu ține de Adevărul ortodox, Adevăr care nu e ceva, ci e Cineva, anume Însuși Mîntuitorul Hristos. „Europa” este acea împărăție întemeiată de Carol cel Mare pe mincinosul eres „creștin” care avea să se numească mai tîrziu „romano-catolicism” și din care aveau să răsară eresurile protestante3. Altfel spus, „Europa” este însăși împărăția Antihristului, adică a „Hristosului” celui mincinos, împărăție care nu doar că se alcătuiește sub ochii noștri, dar și împreună cu noi, așa zișii ortodocși.
Spun că sîntem ortodocși doar cu numele fiindcă nu cunoaștem faptele cele mai însemnate ale istoriei acestui pămînt: întruparea Dumnezeu-Cuvîntului, propovăduirea, pătimirile, învierea și înălțarea Sa la cer cu trupul cel omenesc. Dar nu numai atît, căci lucrarea pămîntească a Mîntuitorului Hristos nu s-a sfîrșit odată cu acestea. Ce mai are de făcut? Învierea trupurilor tuturor oamenilor și rezidirea întregii lumi, căci, prin păcatul omului, întreaga făptură, de la firul de iarbă și pînă la stele, a căzut și ea în stricăciune și în moarte. Atunci se va face Judecata cea Înfricoșată, atunci „cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzînd, se vor desface, și pămîntul și lucrurile de pe el se vor mistui”. Și iarăși: „Cerurile, luînd foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi!” (2 Petru 3). Tot atunci, Mîntuitorul, venind cu slavă și cu putere pe norii cerului, îl va nimici pe vrăjmașul Satana, prăvălindu-l în iezerul cel de foc. Dar cînd va fi acest „atunci”? În clipa în care omul va fi săvîrșit tot răul (faptele necredinței) și tot binele (faptele credinței) de care e în stare. Iar măsura răului va fi atinsă de acel mare Antihrist4, om născut din femeie, căruia Satana îi va da întreaga sa putere, cu care va face minuni mincinoase cum nu au mai fost nicicînd. Trebuie înțeles bine că Antihrist nu va fi un diavol sau Satana însuși, ci „omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu, sau se cinstește cu închinare, așa încît să se așeze el în Biserica lui Dumnezeu, dîndu-se pe sine drept Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2:3, 4). Așadar, Antihrist va fi om „prin lucrarea lui Satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de mununi mincinoase” (2 Tesaloniceni 2:9). Și va căuta să arate prin toate aceste lucrări că este Dumnezeu.
Antihristul va domni peste întreaga lume, fiind ales în chip democratic de cetățenii Statului Mondial, preînchipuit prin UE. Căci „Europa” este modelul întregii lumii: „Statele Unite ale Americii” nu sînt decît un experiment francmasonic al acestor „State Unite ale Europei”. Japonia, Hong-Kong-ul, Taiwan-ul, Australia, toate sînt „Europa”, avînd ea însăși ca model Babilonul de dinaintea despărțirii neamurilor, împărăția oamenilor care au încercat să ajungă zei prin propriile puteri. Aceasta e UE: statele Europei unite împotriva lui Hristos, ultima încercare a celui rău de a pierde neamul omenesc.
S-ar zice că nimic nu poate sta în calea acestui rău care ține încătușată întreaga omenire. Dar nu este așa. Să nu uităm că, odată cu înălțarea Mîntuitorului și cu coborîrea Sfîntului Duh, oamenii nu mai sînt neputincioși în fața Satanei, pentru că în Biserică ei au puterea lui Dumnezeu, care lucrează prin preoți. Acesta este ceea ce se cheamă „har”, adică „dar”, căci Dumnezeu dăruiește preotului aceste puteri. Iar darul lui Dumnezeu se arată în ceea ce se cheamă „Sfintele Taine” pe care le săvîrșesc preoții. Cîtă vreme puterea lui Dumnezeu lucrează prin Sfintele Taine, urîtorul de oameni - Satana - nu-și poate împlini planurile. Ținînd seama de aceasta, înțelegem bine că România nu poate „intra” în „Europa” împreună cu Biserica, atîta vreme cît Biserica mai este ceea ce trebuie să fie, adică săvîrșitoare a Sfintelor Taine ale lui Hristos. Așa ne lămurim propaganda care se face prin presă, televiziune și radio (dar nu numai) împotriva „misticismului”5 Bisericii Ortodoxe, ce rămîne prinsă în aceste „practici învechite” (Sfintele Taine), în loc „să se implice în adevăratele probleme sociale, ajutînd la rezolvarea lor prin mijloace concrete”.
Pînă acum, pe față, singura luptă s-a dus la noi împotriva Tainei Sfîntului Maslu, pornind de la ceea ce s-a întîmplat în urmă cu cîteva săptămîni la Mănăstirea Sfînta Treime din satul Tanacu-Vaslui6. Cazul acesta este – repet – doar un prilej pentru ca puterea antihristică, prin a ei trîmbiță, presa („a patra putere în Stat”, nu?) să batjocorească Sfînta Taină a Maslului, pe care o numește „exorcism”. Așadar, la Tanacu s-au săvîrșit „ritualuri”, „ritual sectant” (Ziua, 20 iunie), „exorcizări” (Ziua, 18 iunie)7, „exorcizări și alte horror-i” (Ziua, 22 iunie) [și s-a rulat un] „film de groază cu preot, măicuțe și exorcizări” (Ziua, 18 iunie). Mai mult, „[…] slujbele speciale pentru «alungarea diavolului» se practică însă în întreaga țară. Exorcizarea este „o practică mult mai răspîndită decît s-ar fi crezut. În ultimele zile, s-au înmulțit mărturiile cu privire la exorcizări, devenite o adevărată industrie în multe mănăstiri românești” (Diavoliada și apostolii ei, în Ziua, 28 iunie). „Din păcate, BOR a tolerat aceste practici cu iz medieval. Nu știu dacă a încurajat fanatismul, dar nici nu l-a condamnat. Fiindcă asistăm astăzi la o primejdioasă exacerbare a fanatismului religios” (Ziua, 21 iunie). Și – puțină luare aminte! – „mai mare responsabilitate revine B. O. R.” (Ziua, 21 iunie). „Slujitorii Domnului nu ar trebui să încurajeze aceste practici demne de Mama Omida (Diavoliada și apostolii ei, în Ziua, 28 iunie). Apoi, așa-zisul „exorcism” este o „practică medievală”, deci „barbară”: „Barbarie la Sfînta Treime. După cum se știe, M. Sfînta Treime, scena unei crime care amintește de Evul Mediu” (Ziua, 20 iunie); „barbarie”, „Evul Mediu” (Ziua, 18 iunie), „mitul Evului Mediu” (Ziua, 23 iunie). Părintele Daniel e [un] „criminal venit parcă din Evul Mediu” (Ziua, 20 iunie), „preotul barbar” (Ziua, 18 iunie), [El], „criminalul cu barbă roșie a șocat o țară întreagă prin barbaria pe care a comis-o” (Ziua, 21 iunie).
Vedeți înșelătoria? Ortodoxia nu are nimic de-a face cu toate acestea. „Exorcismul” este într-adevăr un „ritual”, dar al romano-catolicilor căzuți din harul lui Dumnezeu. „Exorcismul” este acea înșelare diavolească, vrăjitorie curată, prin care „preoții” papistași, folosindu-se de o putere pe care o cred a lor, „alungă demonii” din om, firește în chip mincinos8. În ce privește Taina Sfîntului Maslu, aceasta e o slujbă dumnezeiască de vindecare atît a bolilor trupești, cît și sufletești, dintre care cea mai grea este stăpînirea celui bolnav de către duhurile necurate. (Ea poate fi săvîrșită de orice preot, ca de altfel toate celelalte slujbe bisericești, oriunde și oricînd.) Pentru a înțelege ce se întîmplă la Sfîntul Maslu e nevoie să ne gîndim care este pricina și obîrșia bolii. Pricina oricărei boli este păcatul. Căci „boala” este de fapt moartea, pedeapsa primită de către strămoșul Adam pentru al său păcat. La fel, orice boală e urmarea păcatelor. Cel care împarte boala este diavolul, cu voia lui Dumnezeu, și nicidecum Dumnezeu, Care doar o îngăduie în scop pedagogic, pentru îndreptarea păcătosului. Astfel, odată cu pocăința celui bolnav, Dumnezeu slăbește sau oprește boala cu totul. Prin cine însă? Prin ai Săi preoți care săvîrșesc slujba.
Ce este însă „evul mediu”? O formulă născocită de istoricii urîtori de Hristos pentru a numi acea perioadă în care Apusul a fost – chipurile! – creștin, anume cei 1500 de ani de la Învierea Mîntuitorului și pînă la ceea ce s-a numit Renaștere, adică pînă la renașterea păgînismului din Italia veacului al 14-lea. Ortodoxia nu cunoaște un „ev mediu”, fiindcă Biserica lui Hristos – cu Sfintele sale Taine, cu Sfintele sale Dogme, cu Sfintele sale Rînduieli – este veșnică, fiind lucrătoare atît în această viață, cît și în aceea ce va să vină.
Vedem așadar că aceste minciuni jurnalistice tăgăduiesc dumnezeirea Bisericii, cu scopul de a arăta că ea este doar o asociație religioasă între multe altele. Și mai mult, una dăunătoare, fiind învechită, căci, dintr-un „fanatism inacceptabil în mileniul trei”, dintr-un „delir mistic” (Diavoliada și apostolii ei, în Ziua, 28 iunie), ajunge să săvîrșească „crime mistice” (Ziua, 20 iunie). Nu este prima oară cînd citim, în savante cărți sau în vulgara presă, că „creștinismul oriental [Ortodoxia adică], învechit în practicile sale medievale, este incompatibil cu democrația, cu civilizația și cu integrarea europeană”. Este însă prima dată cînd se spune pe față că Biserica lui Hristos propovăduiește nebunia ucigașă, sălbăticia, primitivismul, ținînd în loc „evoluția” sălbaticului norod românesc și „integrarea” lui între „țările civilizatele ale Europei”. Ei bine, lucrurile acestea sînt spuse acum limpede: „Exorcizarea de la Sfînta Treime și România medievală. […] exorcizarea fatală de la Tanacu. […] Cică sora Irina era posedată de diavol. Nu! Această oroare nu s-a consumat cu secole în urmă, în tenebrosul Ev Mediu. S-a petrecut săptămîna trecută, în România, în țărișoara noastră care aspiră să devină peste 2 ani membră a U. E.” (Ziua, 21 iunie). Sau: „Înțeleg că ne pregătim de integrarea în Europa anului 1000!. […] Păi, pe aici [în Canada, n. m.], toată lumea nu mai vorbește de România lui Dracula, ci despe România lui Daniel [Corogeanu]!. […] TV5, de pildă, care nu s-a înghesuit să prezinte cazul răpirii jurnaliștilor români, a avut în trei zile două prezentări în prime time despre călugărul Daniel și ororile de la mănăstirea din Tanacu. Și iată că vestea a trecut și Atlanticul” (Dilema, articolul Integrarea europeană a ortodoxiei). Ai noștri „directori de conștiințe” sînt așadar „speriați” „nu doar fiindcă este inimaginabil ca la începutul secolului XXI să avem de-a face cu acest caz al unei călugărițe bolnave psihic martirizate de către chiar colegele ei de monahism și mai ales de către cel care ar fi trebuit să fie duhovnicul ei avizat și protector în viața călugărească. Dar și fiindcă, așa cum s-a speculat, România nu doar că nu se află încă în Europa, prin anumite tare ale sale, dar se dovedește a fi o țară barbară, primitivă, cu reacții brutale, o Românie medievală” (revista 22, 28 iunie, 2005). Și: „Fenomenul Tanacu nu este doar un simplu «accident», cum pare să îl prezinte BOR, ci mai degrabă simptomul acut al unei boli de sistem. Chiar nu îndrăznește nimeni să o trateze?)” (Dilema, articolul Integrarea europeană a ortodoxiei).
Și atunci ce e de făcut pentru a „trata” boala ortodoxă și a civiliza acest neam de papuași, aducîndu-l în raiul european? Singurul leac e preschimbarea Bisericii într-o asociație atee, lipsită de puterea lui Dumnezeu, în care totul să fie controlat de către „organele Statului”. Căci „rolul Bisericii ar trebui să fie acela de a lumina o comunitate, nu de a o îndobitoci și mai tare, cultivîndu-i superstițiile, speculîndu-i ignoranța și întreținîndu-i spaimele” (Ziua, 21 iunie). Dar acest lucru nu se poate face cîtă vreme Biserica este chiar o „instituție fundamentală” a Statului zis Român și cît e numită de Constituția acestui Stat „Biserică Națională”! De aceea, e nevoie mai întîi ca ea să se „privatizeze”, să se preschimbe într-un „grup religios” oarecare9. Tocmai acest lucru se discută zilele acestea, în legătură cu Legea Cultelor. Aici bate și toată campania de presă prilejuită de ceea ce s-a întîmplat la Tanacu, care trage următoarea încheiere: „A fost nevoie de revoluții pentru separarea între Biserică și Stat, după ce primii 1500 de ani de creștinism au paralizat dezvoltarea gîndirii libere în Europa. Moștenirea lui Giordano Bruno pare însă că nu privește pe noi: îl avem pe Ștefan cel Mare, un fel de Becali mai nervos, însă la fel de bun dezvoltator imobiliar, cel puțin în materie de mănăstiri. […] Dincolo de toate, președintele Băsescu e dator să intervină. De la înălțimea celor 70 de procente, el poate să-și scoată poporul din hipnoza șarlatanilor sfinți. Ce nu-l țin curelele pe Patriarh, trebuie să facă marinarul: să tragă linia unde se sfîrșește bigotismul și de unde începe România pe care ne-a promis-o” (Dilema). „[Astfel, se] demonstrează urgența de a separa tradiția mistică a unor grupuri religioase [Ortodoxia, n. m.] de restul instituțiilor moderne” (Gabriel Andreescu, Ziua, 23 iunie). E limpede nu? Și – ca să scurtăm cuvîntul: noi trebuie să înțelegem bine că, odată cu tratatul de aderare la UE, Statul Român a fost desființat cu totul.10 De acum încolo, el va fi doar un administrator al centrului, care va pune în lucrare poruncile venite de la împărăție. Prima dintre ele: nimicirea Ortodoxiei, lucru care nu e cu putință, căci Biserica lui Hristos „nu va fi nimicită nici de porțile [adică intrarea, începutul, n. m.] iadului [care e chiar «Europa» Antihristului, n. m.] (Matei 16:18). Amin!
Au trecut așadar trei ani și – după mai multe procese desfășurate în presă, la tribunal și în lăuntrul B.O.R. – părintele Daniel și cele patru monahii de la Tanacu au fost condamnați la închisoare. Acesta nu ar fi un lucru de tristețe pentru următorii lui Hristos, care au fost cu toții întemnițați de către stăpînirea lumească: de la sfinții prooroci din Vechiul Testament și pînă la sfinții apostoli, mucenici și teologi (cuvîntători de Dumnezeu) din vremurile mai noi. De vreme ce Dumnezeu cel întrupat a fost închis, chinuit, batjocorit și ucis, atunci pentru orice Creștin nu este lucru de tristețe a suferi asemenea Lui, ci chiar o bucurie. Nu, înfricoșător e faptul că împotriva acestor cinci slujitori ai lui Dumnezeu s-a ridicat întîi de toate instituția numită pe scurt B.O.R., mai pe înțeles ierarhia, alcătuită din urmașii Sfinților Apostoli ai lui Hristos! Acești ierarhi l-au osîndit pe părintele Daniel încă de acum trei ani, mai înaintea tuturor judecătorilor lumești prin fața cărora a trecut. Aceștia s-au lepădat de cei păstoriți și îndrumați de ei, pe care i-au îndepărtat din preoție și din monahism (ceea ce nu se poate, după cum se va vedea mai jos!). Pentru aceasta se plînge acum părintele Daniel, nu pentru nedreptatea ce i s-a făcut la tribunalul laic (nedreptate care e de la sine înțeleasă). Căci iată ce citim în presa acestor zile:
„Fostul preot Daniel Corogeanu a trimis Patriarhului și episcopilor ortodocși din Sinodul BOR o scrisoare prin care cere judecarea sa de către o instanță bisericească.
În scrisoare, Daniel Corogenu și cele patru călugărițe condamnate odată cu el, se plîng că au fost excluși din preoție și respectiv din viața monahală în mod abuziv, printr-o decizie a episcopului vicar de Huși, Corneliu Bîrlădeanul.
Ei cer audierea episcopului de către Patriarh din perspectiva canoanelor și a regulamentelor de funcționare ale Bisericii Ortodoxe Române.
Episcopul vicar este acuzat că ar fi luat o decizie necanonică, sub presiunea scandalului creat în vara lui 2005 de moartea tinerei Irina Cornici.
Lui Corneliu Bîrlădeanul i se reproșează că:
- A primit pîră asupra unui preot fără să cerceteze faima pîrîtorilor, încălcînd Canonul 21 de la Calcedon. Cităm: „Clericii sau laicii care pîrăsc pe episcopi sau pe clerici să nu se primească la pîră îndată, ci să se cerceteze faima lor”.
- A refuzat taina mărturisirii celor ce i-au cerut-o, în cazul dat nouă, încălcînd Canonul 52 Apostolic. Cităm: „Dacă vreun episcop sau preot nu-l primește pe cel ce se întoarce de la păcat, ci îl respinge, să se caterisească, pentru că mîhnește pe Hristos, Cel ce a zis: Bucurie se face în ceruri pentru un păcătos care se pocăiește (Luca 15,7)”.
- A caterisit fără cercetare și, lucru nemaiauzit în Biserica Ortodoxă Universală, a exclus din monahism cinci călugări, încălcînd Canonul 43 Trulan. Cităm: „Îi este îngăduit creștinului să-și aleagă viața ascetică și ca, părăsind viforul cel prea tulburat al treburilor vieții, să intre în mănăstire și să se tundă după chipul cel monahal, chiar dacă ar fi fost prins în orice cădere în greșeală. Căci Mîntuitorul nostru Dumnezeu a zis: Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară (Ioan 6, 37). Așadar, viețuirea monahicească înfățișindu-ne nouă viața cea întru pocăință, o încuviințăm celui ce cu adevărat i se hărăzește; și în nici un chip fapta vieții lui de mai înainte nu-l împiedică pe el la împlinirea dorinței sale.”
- A făcut mărturie mincinoasă (în presă și în ieșirile sale înaintea credincioșilor), împotriva unei întregi obști monahale mințind că biserica mănăstirii de la Tanacu nu este sfințită, că preotul nu este hirotonit, că toată obștea face parte dintr-o grupare extra-eclesială, necanonică și eretică (actele de înființare a mănăstirii semnate de Prea Sfinția Sa sunt asupra noastră și, desigur, în arhiva episcopiei). A învinuit întreaga obște de practici vrăjitorești.
- A numit criminal pe preotul slujitor, caterisindu-l sub învinuire de omor, fără a avea pronunțarea instanței judecătorești, fapt prin care a influențat negativ derularea procesului penal intentat nedrept împotriva subsemnaților.
- În sfîrșit, ne-a învinuit de neascultare, pe noi, care am umblat în urma Prea Sfinției Sale pentru a ne spovedi, fiind alungați de la episcopie de fiecare dată.”
În aceeași scrisoare, Daniel Corogeanu și cele patru călugărițe îl acuză pe episcopul vicar de Huși că ar fi dezinformat în fața Sinodului BOR și cer Patriarhului o reparație publică:
„Avînd în vedere aceste și alte încălcări grave ale episcopului bîrlădean, care a ajuns cu pîra sa mincinoasă pînă și înaintea Sfîntului Sinod (interzicîndu-ne mai înainte în mod abuziv și anticanonic dreptul la recurs), nefiind noi de față ca să ne apărăm, a adus împotriva noastră învinuiri nefondate, implicînd întregul Sinod într-o cauză nedreaptă, faptă care dăunează sobornicității Bisericii, zdruncinînd credința milioanelor de credincioși ortodocși în faptul că în Sinod episcopii iau hotărîri călăuziți de Duhul Sfînt, potrivit Sfintei Scripturi și nu supuși emoțiilor de moment, sau, ceea ce este și mai grav, mînați de interese meschine omenești”.
„(…) După prima judecare am fost condamnați la 14 ani de închisoare (eu), 8 ani maica stareță și respectiv cîte 5 ani alte trei monahii din obște”.
„În prezent ne aflăm în așteptarea motivației acuzării, care încă nu a fost formulată (deși perioada legală de 30 de zile a expirat), și intenționăm să facem recurs”.
„PREA FERICITE PĂRINTE PATRIARH, avînd în vedere că un comunicat al Biroului de Presă al BOR, în care sunt încuviințate acuzațiile nedrepte aduse monahilor de la Tanacu este folosit ca probă în proces, făcînd ca Biserica să joace rolul de martor mincinos, ne adresăm cu smerenie Prea Fericirii Voastre rugîndu-vă să cereți revederea cauzei noastre și să contraziceți printr-un document public acuzațiile nefondate care ne-au fost aduse de către unele voci din presă și de către episcopul Corneliu Bîrlădeanu.
Avînd în vedere faptul că nu mai este vorba de dezbaterea unei simple abateri disciplinare din sînul unei obști monahale, ci de un caz cu rezonanță națională și chiar internațională în urma căruia cinci monahi nevinovați riscă să facă închisoare fără a fi demonstrată prin probe vina lor, intervenția Prea Fericirii Voastre și a Sfîntului Sinod în soluționarea acestui caz nu doar că înfăptuiește o procedură canonică firească și necesară, ci este un gest drept și democratic potrivit unei societăți europene din care și România face parte.” (…)
Cu fiiască supunere și smerenie,
Ieromonahul (caterisit) DANIEL Corogeanu
Monahia NEONILA (Arcăleanu Sofia-Nicoleta)
Monahia SILUANA (Bărdănaș Simona)
Monahia PAHOMIA (Oțel Elena)
Monahia ANASTASIA (Cepreaga Adina Lucia)”
Note
1 Titlu din Ziua.
2 Titlu din Dilema.
3 Cei mai inteligenți dintre apostolii europenizării spun și ei același lucru: „Integrarea europeană. Să nu uităm un lucru: pînă în prezent (cu excepția Greciei), s-a integrat, în mare, doar Europa catolică, Europa lui Charlemagne […]” (Dilema, articolul Integrarea europeană a ortodoxiei).
4 Căci antihrist e orice urîtor de Hristos și închinător la om, chiar dacă se dă drept „creștin”. De pildă, papa, sau patriarhul ecumenic al Constantinopolului (care zice de pildă, între multe alte hule, că ortodocșii au multe de învățat din înțelepciunea lui Budhha).
5 „Mystikos” înseamnă în elină „tainic”, de unde noi avem „mister”. E vorba de învățătura și de practicile care te pot pune în legătură cu cel rău, nu cu Dumnezeu.
6 Nu voi vorbi aici despre moartea acelei surori Irina, nici despre vinovăția părintelui Daniel, lucruri despre care oricum nu cunoaștem adevărul. Tot ce s-a aflat (și poate tot ce se va afla vreodată) vine numai din partea secției de agitație „ateist-științifică” a „Internaționalei a IV-a” numită UE. Scribii europeni nici nu s-au străduit să născocească ceva nou, ci au copiat formulele propagandei anilor ’50, vrednice de „maeștri” A. Toma sau N. D. Cocea. Astfel, Mănăstirea de la Tanacu e „Mănăstirea diavolului” (Ziua, 18 iunie) „circul dracilor” (Ziua, 21 iunie), Părintele Daniel e „preotul diavolului – tupeu de ucigaș”, „criminalul în sutană” (Ziua, 20 iunie), „preotul asasin”, „preotul ucigaș” (Ziua, 21 iunie), „monstru cu barbă roșie” (Ziua, 22 iunie) ș.a.m.d.
7 În orbirea lor, urîtorii de Hristos, Îl batjocoresc așa cum o fac de 2000 de ani încoace, nepricepînd că primii înșelați de diavol sînt chiar ei: „Călugăria, cum ar spune Ilf și Petrov, e instituție onorabilă, care însă are un mare defect: îl ia pe Dumnezeu în serios. Chiar ideea de a-ți dărui viața Celui de Sus îmi pare depășită. În fond, astăzi sînt chemări cu mult mai onorabile și mai în nevoie de personal și de cash: Greeanpeace, Amnesty International sau Salvați Vama Veche. Toate fac fapte bune, fără îndoială plăcute Celui de Sus, în eventualitatea că el există. Altminteri, aș spune că să-l scoți pe dracul din om nu e o îndeletnicire de mare talent: trebuie doar să-l enervezi, ca să plece în altă parte” (revista 22).
8 E curios că anul acesta au fost date o mulțime de filme cu „exorciști” și „exorcizări” papistașe: de la serialele de tip Miracole, pînă la filmul lung Constantine. Toate nefiind altceva decît o cumplită batjocorire a Sfîntului Maslu: de pildă, Constantine îl lovește pe „ghiavol” cu un box de aur cu ghinturi în formă de cruce, sau îl împușcă cu o armă în formă de cruce, cu gloanțe turnate din cruciulițe de aur. Aceste hule filmate au făcut ca „opinia publică”, adică gloatele consumatoare de ziare să înghită tot ce i-au pus jurnaliștii înainte despre ceea ce s-a întîmplat în mănăstirea părintelui Daniil.
9 Dacă despărțirea de Statul francmasonic e dăunătoare cu adevărat Bisericii lui Hristos e altă discuție și nu e vremea să o ducem aici. Căci într-adevăr, e o nebunie ca Ortodoxia să fie una din instituțiile fundamentale ale unei instituții care luptă împotriva lui Hristos: statul revoluționar și democratic. Faptul că s-a ajuns la această împerechere nefirească se datorează revoluției anti-creștine înfăptuite de Cuza, care, după ce a ruinat Biserica, a „integrat-o” Statului, din două pricini: o dată pentru a o preschimba într-o instituție lumească, și al doilea pentru că zisa „democratizare” nu se putea face decît cu ajutorul ei, fiindcă era mult prea puternică. Astfel încît Statul antihristic (de la cel al lui Brătianu bătrînul, pînă la acela al lui Iliescu) a trebuit să și-o ia – vorba noastră comunistă - ca „tovarăș vremelnic de drum”. Acum, rolul de aliat al Bisericii cu Statul s-a încheiat, ea nici nu mai folosește stăpînirii, nici nu mai este destul de puternică pentru a fi împotriva statului. Și atunci Statul se leapădă de ea ca de o unealtă uzată, odată ce românii au priceput, în sfîrșit, că e mai rentabil să fii alături de omul european decît de Dumnezeu.
10 Despre un Stat românesc, sau bulgar, sau grecesc nu mai poate fi vorba începînd de la revoluțiile masonice din veacul al 19-lea. Statele acestea erau subordonate însă - mai în taină, mai la vedere – lojilor, iar nu unei instituții suprastatale aflate la vedere, cu scopuri declarat imperialiste, sau, cum se zice, „globaliste”.
Comentarii