Comunism și globalizare

Sînt douăzeci de ani de cînd ne-am liberat de „comunism” și am început să ne „globalizăm”. Și începem să înțelegem că nu am făcut decît să schimbăm o înșelare cu alta, fără a desluși însă prea lămurit scopul acestora. Ei bine, vechiul „comunism” și noua „globalizare” sînt cele două căi prin care omenirea răzvrătită împotriva Ziditorului ei (și povățuită de Iudeii cei ucigași de Dumnezeu) încearcă a se uni iarăși împreună, precum la zidirea acelui turn din Babilon, întru un gînd, și întru un duh, și întru o cuvîntare și întru o lucrare de obște. (Iar ce este cu adevărat această lucrare, vom spune ceva mai jos.)

Despre „globalizare” se vorbește și se scrie necurmat de la o vreme și orice om cu oarecare minte vede limpede că prin aceasta nu se urmărește decît înrobirea desăvîrșită a toată lumea și a fiecăruia dintre „cetățenii” sferei pămîntești, a „globului” (proastă vorbă!), sub o singură stăpînire a răului. Ceea ce se ia în seamă mai puțin, tocmai pentru că e la vedere, sînt mijloacele prin care se săvîrșește lucrarea. Iar acestea sînt industrializarea și tehnologia. Căci, pentru a înrobi în chip desăvîrșit și deodată nenumărați oameni nu e de ajuns să ai o armată de zbiri, precum Egiptenii în vremea robiei de patru sute de ani a Evreilor. Dovadă că aceștia din urmă s-au înmulțit și s-au întărit mai mult decît stăpînii lor, încît Faraon a încercat să-i stîrpească ucigînd pe cei întîi-născuți ai lor de parte bărbătească (vezi la Ieșirea 1:9-16). Nu, nici o putere armată nu poate ține cu sila în robie milioane de oameni, ca să nu zic miliarde, precum se întîmplă acum. Pentru aceasta e nevoie de altceva, și diavolul cel mare împreună cu ajutoarele lui omenești a găsit mijlocul: banda de asamblare și cartela de pontaj, prin care a nimicit meșteșugurile, schimbîndu-l pe om într-o mașinărie între alte mașinării, într-un robot între roboți¹. (Iar ceea ce se întîmplă în fabrici se petrece și în birouri și în ceea ce numim „servicii”.) Iar mașinile nu se răzvrătesc, ba încă roboții omenești se luptă pentru a munci tot mai mult și se mînie cînd li se cere mai puțin.

Să ne gîndim însă și la altceva: pentru a ține împreună neamuri deosebite e nevoie să le aduci la un gînd, iar pentru asta e foarte bună tot industrializarea și tehnologia: căci toți roboții omenești din lume fabrică aceleași lucruri pe care le folosesc miliarde. Să ne gîndim doar la hrană, la îmbrăcăminte și la ce numim „cultură” (care se produce tot industrial): de unde, pînă nu demult, acestea erau „naționale”, acum sînt – vezi bine! - „internaționale”. Apoi, tehnologia face cu putință mutarea a întregi noroade la mari depărtări, ceea ce se vrea a duce la amestecarea lor trupească, la topirea lor într-o singură rasă, care să nu mai fie nici albă, nici neagră, nici galbenă, nici roșie, ci de un grețos cenușiu². Însă lucrul cel mai însemnat care adună acum la un loc neamurile este aceea că vorbesc iarăși o aceeași limbă (care nu e cea engleză, cum se crede, ci noua limbă babilonică pe temelia limbii engleze), iar aceasta nu ar fi fost cu putință nicidecum fără tehnologia și industria imaginii și a sunetului³.

Visul zgîrie-cerului

Dar de prisos e să adaug mai multe despre aceasta, căci au făcut-o alții de ajuns. Ce vreau să arăt aici e că industrializarea s-a întemeiat mai întîi în rîndul noroadelor sălbatice și prădătoare, așadar nestatornice, care s-au străduit să ocolească blestemul dumnezeiesc, anume acela: Ca să trăiești, vei lucra pămîntul întru sudoarea frunții tale! Acesta a fost însă nu doar un blestem, ci și o poruncă a cărei urmare duce la cea mai mare binefacere: la smerenie și la pocăință. Trăind de pe urma pămîntului din care a fost zidit trupește, cu privirea plecată în jos, omul își poate înțelege ușor nimicnicia și totodată poate fi mulțumitor Celui care îl hrănește prin roadele pămîntului⁴. Din aceasta, trebuie să înțelegem bine că Ziditorul nostru și al lumii nu ne-a povățuit nicidecum să născocim de la noi înșine mijloace pentru o viețuire pămîntească odihnitoare și… veșnică, precum vrea omul răzvrătit. Nu, ci ne-a zis așa: Am făcut pămîntul să rodească pentru voi din belșug, dar v-am și pedepsit să-l lucrați cu osteneală, ca să nu uitați binele negrăit cel din Rai și astfel să vă pocăiți pentru răzvrătirea voastră și să vă doriți a vă întoarce acolo, măcar că acum nu pricepeți cum se va face aceasta (adică prin iconomia întrupării Dumnezeu-Cuvîntului). Așa că nu are rost – zice Domnul - să vă osteniți a născoci și a zidi nimic, fiindcă oricum această lume se va înnoi, pentru ale voastre păcate, mai întîi prin apă și apoi prin foc!

Iar oamenii ce au făcut? Tocmai dimpotrivă, precum era de așteptat, de vreme ce greșiseră dintru început, de la părintele Adam. Și așa, s-au folosit mai departe în chip greșit de cuvîntarea (rațiunea) dată lor de Dumnezeu, și au început să lase lucrarea pămîntului. E drept că și asta s-a întîmplat dintr-o slăbire a minții lor pricinuită de acel înfricoșător păcat al lui Cain. Și tot atunci, după uciderea de frate a lui Cain, Dumnezeul tuturor (iar mai bine zis păcatul uciderii) i-a împărțit pe oameni în două neamuri: în Abeliți (drepți) și Cainiți (spurcați, blestemați), urmînd ca cei dintîi să nu se amestece cu cei din urmă. Iar răii Cainiți s-au desprins de lucrarea firească a pămîntului și de creșterea animalelor și s-au apucat să întemeieze „cultura și civilizația” cea netrebuitoare, ci stricătoare de suflet (Cain a zidit întîia cetate; iar Tubalcain, strănepotul lui, a fost făurar de unelte de aramă și de fier)⁵. Iar apoi, Cainiții i-au tras la răutatea lor și pe Abeliți, care nu s-au păzit și s-au însoțit cu fetele acelora, căci „erau frumoase”⁶. Iar din aceasta, răul păcatului a crescut într-atît încît Dumnezeul tuturor S-a deznădăjduit (așa zicînd) că omul mai poate fi mîntuit, văzînd că acesta a ales desăvîrșit să-și urmeze libertatea lui cea rea, și S-a hotărît să piardă cu totul firea omenească⁷. Dar, fiindcă mai trăia un om drept, acesta fiind Noe, a ales mai bine să nimicească întreaga omenire prin apă și să o înnoiască apoi prin urmașii acestuia, Noe putînd fi socotit astfel un al doilea Adam⁸.

DACĂ NU AR FI FOST TEMNIȚELE COMUNISTE, CUM AR FI CU PUTINȚĂ ACUM CA CETĂȚENII „LIBERI” AI LUMII SĂ PRIMEASCĂ A TRĂI ÎN PUȘCĂRIA „LIBERĂ” A STATULUI GLOBAL?

Dar nici aceasta nu a folosit, căci (la doar vreo cinci sute de ani de la acel potop de apă) omenirea cea nouă s-a înrăit iarăși și s-a ridicat fățiș împotriva Atotputernicului și Atotbunului Stăpîn (precum mai demult Lucifer-Satana), și anume atunci cînd s-au apucat de zidit acel vestit turn Babel⁹. Iar dacă nu ar fi fost legămîntul dintre Dumnezeu și pămînteni¹⁰, putem crede că Ziditorul a toată lumea ar fi prăpădit cu desăvîrșire neamul omenesc. Pentru a-și ține însă făgăduința, ce a făcut Dumnezeu? A despărțit omenirea prin despărțirea graiurilor, precum știm. Oamenii s-au dezbinat fiindcă nu au mai putut să se înțeleagă prin cuvînt. Și așa s-au ivit neamurile.

Însă e de la sine înțeles că, pentru dobîndirea celor de trebuință ale vieții (hrană și acoperămînt), multe din aceste neamuri pribege au rămas (vrînd-nevrînd, dar și dintr-o mai mare cumințenie a firii lor) la îndeletnicirea rînduită de Dumnezeu: anume la lucrarea pămîntului, și așa au rămas și cele mai smerite. Altele însă s-au făcut fiare de pradă, războinici nemiloși, care au căutat de atunci să le supună pe cele dintîi, pentru a se hrăni fără a munci țărîna (cuvînt de la care vine și cuvîntul „țăran”, „țarină” și „Terra”). Între care, cei mai sălbatici (încît purtau și coifuri încornorate din piele sau metal) aveau să fie (după creștinarea sălbaticilor Romani) Germanii (cu toate încrengăturile lor: Frankii, iar mai apoi Saxonii și Englezii). Ei bine, tocmai între aceștia s-a întemeiat (și se întemeiază pînă astăzi) așa-zisa „civilizație modernă”, adică lumea industrială și tehnologică. În rîndul acestora, mașinismul (în economie) și așa-zisul „capitalism financiar” (în politică), adică mijloacele de refacere a norodului babilonic, și-au dat roadele dintr-o dată, fără împotriviri. Ce te faci însă cu națiile agricole, legate de pămînt, care nu vor să știe de „progres” și de „civilizație”? Întru acestea, s-a văzut repede că industrializarea și tehnologia chiar nu merg. Pilda cea mai limpede este aceea a Rusiei: după două sute de ani de „înnoiri”, împărăția rusească se sprijinea încă, la 1900, tot pe zecile de milioane de mujici care scurmau pămîntul și tot se împotrivea planurilor Revoluției Franceze de a „libera” și a uni „popoarele înfrățite ale lumii”. La fel s-a întîmplat și în România: după o sută de ani de „modernizare”- măcar că cea dintîi rafinărie de petrol din lume s-a întemeiat la Ploiești, că la Timișoara s-a aprins cel dintîi bec electric din Europa, că s-a întins drum de fier de-a lungul și de-a latul țării, că s-a făcut fabrică de avioane de luptă – Românii erau în 1945 aceiași opincari dintotdeauna. Și, ca să nu mai lungim cuvîntul, așa s-a întîmplat cu toate noroadele de țărani (așezate la Răsărit); care, deși au fost „civilizate” cu sila de către „civilizații” Apuseni, au rămas statornici la al lor „sistem de producție asiatic” - cum numea felul de viețuire țărănească așa-numitul „Karl Marx” (Mordechai, rabin la Londra), acel mare prooroc al Antihristului – tot pînă la mijlocul veacului al XIX-lea.

Și atunci cum îi aduci și pe acești țărani – mulți, smeriți, statornici, răbdători să aștepte precum pămîntul – întru robia de obște a „neamurilor înfrățite”? Cum îi dezlipești de locul și de obiceiurile lor, de vreme ce ei nu atîrnă de nimeni, pămîntul dîndu-le toate cele ale traiului? Nu ai decît o cale: să le iei dreptul de a-l mai stăpîni și să faci industrie agricolă și industrie alimentară. Întocmai aceasta a izbutit comunismul bolșevic, care tocmai aici - în țările agricole: Rusia, România, Bulgaria, Albania, China, Coreea - s-a pus în lucrare, iar nu în cele industrializate, măcar că îndemnul era: „Proletari din toate țările, uniți-vă!” În Germania și Anglia (acolo unde a fost gîndit de numitul Marx și de Engels) sau în Statele Unite, comunismul (așa cum îl știm noi) nu avea nici un rost, căci neamurile acelea proletare se învățaseră demult cu „libertatea, egalitatea și fraternitatea” noului Babilon.

Roadele comunismului

Iar acum vedem bine urmările revoluției comuniste. Așa, de pildă, Rusia este cea dintîi (sau a doua) țară industrializată din lume și toți Rușii trăiesc (cît or mai trăi) de pe urma petrolului și a gazelor (ca să nu mai vorbim de aurul și diamantele din Iacuția). La rîndul ei, China este cea dintîi (sau a doua) țară industrializată din lume. Pînă nu demult, și România noastră era o putere industrială de luat în seamă. (Că acum, fiind ca de obicei cu un pas înainte, noi am nimicit și industria, asta e altceva.) Iar popoarele acestea de foști țărani, măcar că atît de deosebite, ce sînt decît niște „populații” (ca microbii și virușii!)? - nelibere în nici un fel, înrobite cu totul Statului „globalist” (urîtă vorbă, zic din nou) și întru totul asemănătoare în felul de viață și în gîndire. Căci același hamburgher se mănîncă și la București, și la Moscova, și la Hong-Kong, și același Avatar se vede pretutindeni și același gînd ne mînă pe toți înainte: acela de a ne înveșnici pe acest pămînt al patimilor, al durerii și al morții, zidindu-ne o cetate a toată lumea, întărită pînă la cer, sub stăpînirea unui om-dumnezeu. Iar aceasta nu va fi decît acea împărăție a Antihristului celui mare de care vorbește Scriptura. Și, fără nici o îndoială, sîntem gata pentru a o primi și a lucra la întemeierea ei. Ba chiar sîntem nemulțumiți că aceasta nu se face mai degrabă, din pricina (nu-i așa?) tîlhăriei și a prostiei politice care tulbură „mersul nostru înainte”. Și nu ne gîndim că înseși aceste tulburări de azi grăbesc zidirea „templului popoarelor” (cum zic Francmasonii). Să citim doar ce zicea în urmă cu niște ani, la O.N.U., David Rockefeller: „Tot ce avem nevoie este o criză majoră, și apoi națiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.” „Noua Ordine” însemnînd împărăția Antihristului, căci neamurile nu au vrut-o pe aceea „veche” a lui Hristos și nu au primit să se unească întru numele Lui. Ceea ce El Însuși ne-a spus dinainte că se va întîmpla: „Eu am venit în numele Tatălui Meu, și voi nu Mă primiți; dacă va veni altul în numele său [adică Antihristul], pe acela îl veți primi” (Ioan 5:43). Hristos-Dumnezeu zice acestea către farisei, dar vorbele Lui se înțeleg și pentru toți cei care nu au voit și nu voiesc să primească buna Lui vestire, ci așteaptă o mîntuire pămîntească, adică una care să nu cuprindă și înfricoșata judecată de obște de la sfîrșitul veacurilor. Căci cine își dorește aceasta, afară de prea-puținii adevărați iubitori de Hristos?

„Piteștiul”, acum

Nu pot să închei acest cuvînt fără a lua aminte că revoluția comunistă a mai avut un scop de căpătîi: acela de a obișnui mari mulțimi de oameni să stea închiși cuminți în uriașe temnițe, să rabde orice chin în schimbul unui tain mizerabil, să-și uite pînă și numele, schimbat cu un număr de multe cifre. De aceea, în numele binelui obștesc, veacul al XX-lea a fost acela al pușcăriilor. (În care au pierit, doar în Rusia, vreo 70 de milioane de oameni. Așa zice însuși Gorbaciov, și cred că nu se înșeală, avînd în vedere că a fost șef al K.G.B.-ului.) Căci, dacă nu ar fi fost acestea atît de numeroase și de cumplite încît să ajungă obișnuință, cum ar fi cu putință acum ca cetățenii „liberi” ai lumii să primească a trăi în pușcăria „liberă” a Statului global, care îl preschimbă pe fiecare într-un număr păstrat în nenumărate computere? Căci asta e împărăția Antihristului: un „Pitești” a toată lumea, precum bine a luat seama părintele Justin Pîrvu, care zicea în urmă cu ceva vreme: „Veacul al XXI-lea va fi acela al unui «Pitești» mondial!” Și să luăm aminte la ce a însemnat așa-zisul „experiment” de la închisoarea din Pitești, unde au fost închiși vreme de cîțiva ani doar niște sute de tineri, cei mai mulți Legionari: acolo s-a încercat - în mic, fiindcă toate experimentele se fac în laborator, înainte de a ajunge în industrie - s-a încercat așadar nimicirea sufletului omenesc ce nu poate fi atins nici măcar de Satana. Și aceasta cum s-a făcut? Răpindu-le celor închiși nu numai orice urmă de libertate trupească (erau, de pildă, siliți să stea nemișcați în picioare, dezbrăcați, cîte o zi întreagă) dar și libertatea lăuntrică a minții, orice gînd trebuind să fie mărturisit cu glas tare. Iar în „Pitești”-ul cel mare ce se întîmplă? Cetățeanul plătitor de taxe și impozite (adică robul Statului) este liber (ba chiar încurajat) să se miște cu trupul oriunde ar vrea pe „glob”. Atîta doar că e văzut oriunde s-ar afla: de pildă, la umblătoare. Ba mai mult, în aeroporturi (deocamdată) e și dezbrăcat la piele (de către o cameră radiografică) și pozat așa, gol. Apoi, tot ce vorbește poate fi ascultat. Să mai pomenim de așa-zisele „microcipuri”, de acei temniceri nevăzuți pe care orice pămîntean îi va purta cu el în însuși trupul lui?

Și, cu toate acestea, au fost unii care au trăit închiși în temnițele comuniste ca și cum ar fi fost în afara lor. Și aceasta, cum? Liberîndu-se prin pocăință și smerire de ale lor patimi, cu ajutorul lui Hristos-Dumnezeu, Cel care ridică păcatele lumii. Căci trebuie să înțelegem bine că diavolul și slujitorii lui omenești nu ne pot înrobi nemijlocit, ci doar prin mijlocirea patimilor noastre. Iar între acestea, cumplită este patima temerii trupești, fie ea întemeiată, fie închipuită¹¹. Căci altfel cum am primi acum să fim mînați, și însemnați cu numărul numelui fiarei, și închiși în țarcul „Noii Ordini”, dacă nu ne-am teme de moarte? Și încă de moartea cea mai jalnică, aceea pricinuită de lipsa hranei, a adăpostului și a doctoriilor. Căci, din două, una: ori primești să fii închis și însemnat în rîndul robilor celui rău și a Antihristului său, în schimbul unui ghiveci de E-uri veninoase, a unei celule cu chirie și a unor doctorii ucigașe; ori, dacă nu, vei pieri grabnic, fiindcă „nimeni [nu mai poate] cumpăra sau vinde, decît numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei” (Apocalipsa 13:17). Adică, la cumpărare, codul cardului; iar la vînzare, codul mărfii, fabricate industrial doar de către stăpînitorii „Noii Ordini”. Iar cum am ajuns aici am spus, disprețuind acea poruncă și acel blestem binefăcător: Ca să trăiești, vei lucra pămîntul întru sudoarea frunții tale! Am căutat odihna și trufia „civilizației”, iar acum a venit vremea să plătim pentru ele. Dar înrobirea noastră, a celor botezați întru numele lui Hristos, are ca pricină și călcarea altei porunci mîntuitoare: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă! Temeți-vă mai curînd de acela care poate și sufletul, și trupul să le piardă în gheena!” (Matei 10:28).

Note

¹ Se vorbește deschis despre „interacțiunea dintre om și mașini” și despre „munca lor cot la cot”.

² Știm însă că aceasta nu va apuca să se întîmple, de vreme ce la a doua Sa venire, adică la sfîrșitul acestei lumi, Hristos-Dumnezeu va judeca „neamurile”, precum citim: „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului, și vor plînge [fiindcă vor fi judecate] toate neamurile pămîntului și-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă” (Matei 24:30).

³ Căci, într-adevăr, la zidirea turnului din Babilon, semințiile zămislite din fiii lui Noe vorbeau încă aceeași limbă, precum citim: „În vremea aceea, era în tot pămîntul o singură limbă și un singur grai la toți” (Facerea 11:1).

⁴ „Iar lui Adam i-a zis: Pentru că ai ascultat de glasul femeii tale și ai mîncat din pomul din care ți-am poruncit ca: Numai din acesta să nu mănînci! - și [totuși] ai mîncat din el, blestemat să fie pămîntul între lucrurile tale! Întru necazuri vei mînca în el în toate zilele vieții tale! Spini și ciulini îți va răsări și vei mînca iarba cîmpului! În sudoarea feței tale vei mînca pîinea ta pînă ce te vei întoarce în pămîntul din care ai fost luat, căci pămînt ești și în pămînt te vei întoarce” (Facerea 3:17-19). Loc care se tîlcuiește așa:
„Ca să vezi ce înseamnă «blestemat», [Dumnezeu] a adăugat: «În necazuri vei mînca în el în toate zilele vieții tale [omule]!» Vezi că pedeapsa se întinde de-a lungul veacurilor, ca să le fie de folos nu numai lor, ci și oamenii de mai tîrziu să afle, din însăși pedeapsa, de unde le-a venit aceasta. Apoi, ca să cunoști mai bine felul pedepsei și pricina necazului, a adăugat: «Spini și ciulini îți va răsări.» Iată semnele blestemului! Pămîntul va da, zice Dumnezeu, spini și ciulini, ca să lucrezi cu multă trudă și osteneală! Te voi face să-ți duci toată vremea în necazuri, ca să-ți fie necazurile un frîu, ca să nu te crezi mai mult decît ești, ci să ai mereu în minte ființa ta și să nu te mai lași înșelat niciodată.
«Și vei mînca iarba cîmpului. În sudoarea feței tale vei mînca pîinea ta». Vezi că, după neascultarea sa, Adam are o stare cu totul potrivnică celei dintîi? Eu (îi zice Dumnezeu), cînd te-am adus pe lumea aceasta, am vrut să fii fără necazuri, fără osteneli și fără sudori, am vrut să fii mulțumit și fericit; am vrut să nu fii supus nici nevoilor trupului, ci să fii scăpat de toate acestea, ca să ai deplină libertate. Dar, pentru că nu te-ai folosit de înlesnirea aceasta, de aceea blestem și pămîntul, ca să nu dea roade ca mai înainte, cînd nu-l arai, nici nu-l semănai. Aduc peste tine multe osteneli, multe neplăceri și strîmtorări, pun în jurul tău necontenite necazuri și supărări și las să faci totul cu sudoare; pentru ca, silit de acestea, să te înveți necontenit să te smerești și să-ți cunoști firea ta. Blestemul acesta nu va fi pentru puțină vreme, ci se va întinde pe toată viața ta. «În sudoarea feței tale vei mînca pîinea ta, pînă ce te voi întoarce în pămîntul din care ai fost luat, căci pămînt ești și în pămînt te vei întoarce!»” (Sfîntul Ioan Gură de Aur).

⁵ Însuși păcatul uciderii l-a blestemat pe Cain și pe urmașii lui să lase lucrarea pămîntului, care nu și-a mai dat roadele pentru ei, precum înțelegem citind Scriptura: „Și a zis Domnul: Ce ai făcut? Glasul sîngelui fratelui tău strigă către Mine din pămînt. Și acum ești blestemat de pămîntul care și-a deschis gura sa ca să primească sîngele fratelui tău din mîna ta. Cînd vei lucra pămîntul, acesta nu-și va mai da roadele sale ție; zbuciumat și fugar vei fi tu pe pămînt” (Facerea 4:10-12).

⁶ „Iar după ce au început a se înmulți oamenii pe pămînt și li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu [cei din Abel], văzînd că fiicele oamenilor [ale celor din Cain] sînt frumoase, și-au ales dintre ele soții, care pe cine a voit” (Facerea 6:1, 2). Iar pentru aceasta Dumnezeu a hotărît să-i piardă curînd: „Dar Domnul Dumnezeu a zis: Nu va rămîne Duhul Meu pururea în oamenii aceștia, pentru că sînt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!” (la fel 6:3)

⁷ „Văzînd însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pămînt și că toate cugetele și dorințele inimii lor sînt îndreptate la rău în toate zilele, I-a părut rău și s-a căit Dumnezeu că l-a făcut pe om pe pămînt. Și a zis Domnul: Pierde-voi de pe fața pămîntului pe omul pe care l-am făcut!” (Facerea 6:5-7)

⁸ „Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu…” (Facerea 6:8 și cele următoare).

⁹ Căci iată ce zice Sfîntul Prooroc Isaia pentru Lucifer: „Tu […] ziceai în cugetul tău: Ridica-mă-voi în ceruri și mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi așeza jilțul meu! […] Sui-mă-voi deasupra norilor și asemenea cu Cel Preaînalt voi fi” (Isaia 14:12-14).
Iar pentru oamenii din vremea zidirii turnului Babel, citim: „În vremea aceea, era în tot pămîntul o singură limbă și un singur grai la toți. Purcezînd de la Răsărit, oamenii […] au zis unul către altul: Haidem să facem cărămizi și să le ardem cu foc! Și au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de var. Și au zis iarăși: Haidem să ne facem un oraș și un turn al cărui vîrf să ajungă la cer și să ne facem faimă înainte de a ne împrăștia pe fața a tot pămîntul!” (Facerea 11:1-4) Loc pe care Sfîntul Ioan Gură de Aur îl tîlcuiește așa:
„Ai văzut că n-au folosit graiul lor de obște cum trebuia […]?! Și ei zic: «Veniți să facem cărămizi și să le ardem în foc!…» Uitați-vă cîtă trăinicie vor să dea zidirii, neștiind că, «de n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc» (Psalmul 126:1).
«Să ne zidim nouă cetate…» Nu lui Dumnezeu, ci «nouă». Vezi cît de mult a crescut păcatul? Căci aveau încă în urechi amintirea prăpădului aceluia [al potopului], și [totuși] au alunecat spre o atît de mare nebunie!
«Să ne zidim nouă cetate și turn, al cărui vîrf să fie pînă la cer!» Prin cuvintul «cer», Dumnezeiasca Scriptură a voit să ne arate cît de mare era îndrăzneala lor.
«Și să ne facem nouă nume…» Ai văzut rădăcina păcatului? Ca veșnică să ne fie pomenirea - zic ei – încît să se vorbească necontenit de noi! Fapta și lucrarea noastră să fie de așa fel, încît să nu fim niciodată dați uitării. Să facem asta înainte de a ne împrăștia pe fața întregului pămînt. Să facem lucrul acesta spre slava noastră cîtă vreme sîntem la un loc, ca să lăsăm urmașilor amintire neîntreruptă!”

¹⁰ „Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legămîntului dintre Mine și pămînt. Cînd voi aduce nori deasupra pămîntului, se va arăta curcubeul Meu în nori, și-Mi voi aduce aminte de legămîntul Meu, pe care l-am încheiat cu voi și cu tot sufletul și tot trupul viu, și nu va mai fi apa potop spre pierzarea a toată făptura!” (Facerea 9:13-15)

¹¹ Căci zice Proorocul și Evanghelistul Ioan: „Iar partea celor fricoși […] este în iezerul care arde cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua”(Apocalipsa 21:8). Adică cei fricoși și fără vitejie în războiul cu diavolul și cu patimile nu vor avea parte de mîntuire, precum tîlcuiește Sfîntul Andrei al Neochesariei.