Libertatea europeană și mielul de Paști

Libertatea europeană și mielul de Paști

Precum a început să se vadă cam de toată lumea, „libertatea” pe care Europa ne silește să o primim nu are drept scop nimic altceva decît desființarea oricărei libertăți adevărate și firești. Și aducem ca pildă legislația privitoare la creșterea vitelor, acel „sistem de supraveghere și control” care, din „grija față de om”, l-a făcut pe țăranul Român să lase cu totul această ocupație și să se apuce de căpșunărit în Spania sau de construcții în Italia și Israel.

Astăzi, vedem că legea europeană chiar este pusă în lucrare, luînd ca pildă ce s-a petrecut în urmă cu un an, în preajma sărbătorilor de Paști. Să citim deci cîteva articole din presă privitoare la felul cum trebuie tăiați și vînduți mieii:

„«Nu mă lasă să vînd mieii pe care i-am tăiat pentru că trebuia să predau crotaliile la medicul veterinar și apoi să se facă analiza cărnii», ne-a spus o femeie de la țară, prezentă ieri în piața centrală din Bacău.”

Într-adevăr, precum ar trebui să știm, legea europeană poruncește ca fiecare patruped să poarte așa-zisele „mărci de identificare auriculară/crotali”, acești „cercei” urmînd să fie predați veterinarului, ca dovadă, la moartea animalului. Căci „nepredarea mărcilor de identificare auriculară/crotaliilor și/sau a pașapoartelor în cazul bovinelor, de la animalele sacrificate sau moarte” se pedepsește cu amendă. E de la sine înțeles că țăranii noștri nu au apucat să-și însemneze cu acești „crotali” toate animalele, și cu atît mai puțin mieii, urmarea fiind că dintru început nu îi pot vinde. Apoi:

„ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitar-veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) a dat undă verde (asta era anul trecut) pentru funcționarea a peste 280 (astăzi, sînt cîteva) de abatoare și puncte de sacrificare a mieilor care vor ajunge pe masa de Paști. Dar, înainte de sacrificare, mieii trebuie anesteziați, pentru a nu se încălca regulamentele UE. Conform cerinței UE, «Bunăstarea animalelor ce trebuie sacrificate», mieii care vor ajunge pe masa de Paști vor trebui «amețiți» înainte de tăiere. Pentru aceasta, animalul va fi pus în contact cu un asomator electric [costă o mie de euro], care este un dispozitiv format din două bare confecționate din material conductor, care se conectează la o sursă de curent electric. Intensitatea acestuia se stabilește în funcție de greutatea și specia exemplarului. Procesul, prin care mielul va fi practic anesteziat, este pe placul asociațiilor și organizațiilor de protecție a animalelor, fiind o practică răspîndită la nivel european.”

Căci, zice legea, „animalele identificate și înregistrate se sacrifică numai în unități de sacrificare autorizate sanitar veterinar”. Dar noi nu avem încă aceste abatoare europene, încît nu avem unde tăia milioanele de miei de Paști, chiar dacă aceștia ar purta „cerceii” legali.

Dar toate aceste legi privitoare la „sistemul de supraveghere și control” al animalelor țintește nu numai către ruinarea țăranului nostru, precum lesne se vede, ci și la îngrădirea libertății cetățeanului european Român. Căci grija față de „protecția consumatorului” nu este decît pricina ca stăpînirea să calce alte legi, care „garantează inviolabilitatea vieții private a cetățeanului”. De pildă:

„Producerea, procesarea, depozitarea, transportul și comercializarea produselor de origine animală va fi verificată de echipe mixte formate din inspectori sanitari veterinari și pentru protecția consumatorilor. În urma protocolului semnat cu Ministerul Administrației și Internelor, autovehicolele aflate în trafic și care transportă produse agroalimentare sau animale vii vor putea fi oprite și verificate de filtre formate din medicii asistați de jandarmi [s. n., Axa]. În piețe și în alte locuri amenajate și autorizate să valorifice carne și produse de origine animală, medicii vor lucra inclusiv în zilele de sîmbătă și duminică. Amenzile pot fi între 1.000 lei și 3.000 lei. […] „Controalele de verificare întreprinse de către Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor împreună cu Poliția, Jandarmeria sau alte instituții vor viza atât piețele […], cât și magazinele de carne, măcelăriile, supermarketurile, târgurile de animale și gospodăriile [s. n., Axa].”

Cu alte cuvinte, sîntem în stare de război civil (nesîngeros, cei drept)1, în care vrăjmașul este țăranul Român „primitiv”,„neevoluat” și „murdar”, adică infectat cu paraziți (de la gripă aviară, la trichinele și botulisme), o primejdie pentru orașul care – nu-i așa! – se străduiește să ajungă din urmă desăvîrșita civilizație apuseană. Și legea chiar este pusă în lucrare, precum citeam anul trecut:

Comercianți ilegali de carne de miel. Cinci bărbați din București s-au ales cu dosare penale după ce polițiștii i-au prins cu mașina plină cu miei. Comercianții ambulanți îi cumpărau de la ciobanii din Buzău, îi sacrificau și apoi îi vindeau în piețe fără acte. Comercianții ambulanți au rămas fără marfă: carnea a fost confiscată de Direcția Sanitar-Veterinară. Cei cinci bărbați s-au ales cu dosare penale. Ciobanii, în schimb, au fost amendați cu o mie de lei fiecare.” Sau, tot un fapt de anul trecut: „Un fermier2 a amenințat cu sinuciderea dacă i se confiscă mieii. Fermierul din Constanța avea de gând să-i vândă în piață, deși nu îi tăiase, așa cum cere legea, într-un abator specializat. Fermierul spune că a procedat la fel ca anul trecut. A tăiat mieii în curte și a plecat să ia aviz de la veterinar. Acum însă, legea spune altceva: animalele trebuie sacrificate doar în abatoare specializate. Polițiștii i-au confiscat mieii, 20 la număr și l-au amendat…”

Și așa mai departe. Dar este doar începutul; cine va trăi va vedea unde ajungem.

Post scriptum: Paștile la Români

Lăsînd la o parte strîmbele legi europene, să vorbim puțin aici și despre „obiceiurile noastre tradiționale” de Paști, între care unul din cele mai însemnate este jertfirea și mîncarea mieilor în Duminica Învierii Domnului Hristos Iisus. De unde vine acesta la Ortodocșii noștri mai mult sau mai puțin credincioși?

Să citim la Vechiul Testament despre Paștile cel vechi ale Evreilor ce aveau să se slobozească din robia egipteană. Acolo, Dumnezeu le poruncise lui Moisi și lui Aaron așa: „Apoi a grăit Domnul cu Moisi și Aaron în pămîntul Egiptului și le-a zis: «Luna aceasta să vă fie începutul lunilor, să vă fie întîia între lunile anului. Vorbește deci la toată obștea fiilor lui Israil și le spune: În ziua a zecea a lunii acesteia, să-și ia fiecare din capii de familie un miel; cîte un miel de familie să luați fiecare. (…) Și să luați sau un miel sau un ied, să-l țineți pînă în ziua a paisprezecea a lunii acesteia și atunci toată adunarea obștii fiilor lui Israil să-l junghie către seară. Să ia din sîngele lui și să ungă amîndoi ușorii și pragul cel de sus al ușii casei unde au să-l mănînce. Și să mănînce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănînce cu azimă și cu ierburi amare. (…) Ceea ce va rămîne pe a doua zi, să ardeți în foc. Să-l mîncați însă așa: să aveți coapsele încinse, încălțămintea în picioare și toiegele în mîinile voastre; și să-l mîncați cu grabă, căci este Paștile Domnului. În noaptea aceea, voi trece peste pămîntul Egiptului și voi lovi pe tot întîiul născut în pămîntul Egiptului, al oamenilor și al dobitoacelor, și voi face judecată asupra tuturor dumnezeilor în pămîntul Egiptului, căci Eu sînt Domnul. Iar la voi, sîngele va fi semn pe casele în care vă veți afla: voi vedea sîngele, și vă voi ocoli și nu va fi între voi rană omorîtoare, cînd voi lovi pămîntul Egiptului. Ziua aceea să fie spre pomenire și să prăznuiți într-însa sărbătoarea Domnului, din neam în neam; ca așezare veșnică s-o prăznuiți! (…) Păziți sărbătoarea azimilor, că în ziua aceea am scos taberele voastre din pămîntul Egiptului! Păziți ziua aceasta în neamul vostru ca așezămînt veșnic!3 Începînd din seara zilei a paisprezecea a lunii întîi și pînă în seara zilei a douăzeci și una a aceleiași luni, să mîncați pîine nedospită (…)!»” (Ieșirea, capitolul 12).

Iar această jertfă a mielului a fost dată de Dumnezeu pentru a o închipui pe aceea a lui Iisus

Iar această jertfă a mielului a fost dată de Dumnezeu pentru a o închipui pe aceea a lui Iisus, ca astfel Evreii să înțeleagă că El este Hristosul, „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).

Despre această taină a Pashei vorbește Pavel cînd le scrie Evreilor așa: „Prin credință a rînduit [Moisi] Pasha și vărsarea sîngelui, ca să nu se atingă pierzătorul [îngerul Domnului] de cei întîi-născuți ai lor” (Evrei 11:28). Stih care trebuie lămurit neapărat, pentru a înțelege legătura dintre Paștile Iudeilor și Jertfa Mîntuitorului. Și iată cum îl tîlcuiește Sfințitul Teofilact: „[…] «vărsarea» sîngelui aceluia, adică ungerea pragurilor de sus și a ușorilor casei celei sfințite a Evreilor, mai-nainte închipuia ungerea cu stăpînescul sînge al lui Hristos, prin care ungîndu-ne noi, Creștinii, scăpăm de cel ce pierde în noaptea vieții acesteia pe întîii-născuți ai celor neunși. Deci Moisi, crezînd atunci că ungerea sîngelui îi va păzi pe cei întîi născuți, a poruncit norodului să facă aceasta. Și, măcar că acela a fost sînge de miel, totuși a arătat o atît de mare putere fiindcă închipuia sîngele stăpînului Hristos.” La care Cuviosul Nicodim Aghioritul aduce încă și alte adăugiri, spre deplina noastră luminare: „Căci noi ungem trupul ca pe o casă […]. «Pragul» de sus al «casei» noastre sînt în chip simțitor limba și buzele, iar în chip gînditor este cuvîntarea [«rațiunea», n. m.] sufletului. Cei doi «ușori» sînt partea cea mînioasă și cea poftitoare – după Teodorit și […] Grigorie al Nissei – sau lucrarea și cuvîntul, adică deprinderea și lucrarea mișcărilor și a dogmelor minții bine deschizîndu-se și închizîndu-se din vederi. Fiindcă este oarecare măsură a înțelegerii, precum zice Teologul Grigorie (în Cuvînt la Pasha). Apoi, «ușa» sînt cele cinci simțuri ale noastre – după Sfîntul Chiril. Sau, prin «ușă» se înțelege Hristos – după același Chiril. Iar «casă» mai e și Biserica. Deci cel ce voiește a nu pătimi vreun rău de la pierzătorul să nu iasă afară de «ușa casei» sale, să nu se depărteze de la biserică, sau să nu iasă afară dintru sine-și. Căci, cînd ne aflăm în patimi, atunci ieșim pe «ușă», iar dacă ne vom întoarce întru sine-ne – întorcînd toată mintea și cuvîntul în «casa» noastră, adică în inima noastră – atunci scăpăm de pierzătorul – după același dumnezeiesc Chiril” (în subînsemnarea tîlcuirii epistolei către Evrei).”

Însuși Mîntuitorul Hristos a păzit această poruncă a Legii lui Moisi, precum citim la Matei:

„Iar în ziua cea dintîi a Azimelor, ucenicii au venit la Iisus, zicîndu-I: «Unde vrei să-Ţi gătim să mănînci Paștele?» Iar El le-a zis: «Mergeți în cetate la cutare, și spuneți-i: Învățătorul zice: Vremea Mea este aproape. La tine vreau să fac Paștele cu ucenicii Mei»” (Matei 26:17, 18).

Stihuri pe care Ioan Hrisostomul le tîlcuiește așa:

„ – Dar pentru care pricină a sărbătorit Iisus Paștele?

Pentru a arăta pînă în ziua cea din urmă, prin tot ce a făcut și a spus, că nu este împotriva Legii.”

Iar Matei urmează:

„Și, pe cînd mîncau ei, Iisus, luînd pîinea și mulțumind, a frînt și a dat ucenicilor Săi, zicînd: «Luați, mîncați! Acesta este trupul Meu.» Și, luînd paharul și mulțumind, l-a dat lor, zicînd: «Beți dintru acesta toți! Acesta este sîngele Meu, al legii celei noi, care pentru mulți se varsă, spre iertarea păcatelor»“ (Matei 26:26-28).

„Dar pentru care pricină a săvîrșit Taina aceasta în timpul Paștilor?

– Ca să afli cu orice prilej – zice același Ioan Gură de Aur – că El este Legiuitorul Vechiului Testament și că acelea din Vechiul Testament au fost mai-nainte închipuite pentru cele din Noul Testament. De aceea, acum a pus adevărul în locul mai-nainte închipuirii. Seara era dovada împlinirii vremurilor, dovadă că faptele pentru mîntuirea oamenilor au ajuns la sfîrșit. […]

Dacă înainte-închipuirea a slobozit norodul Iudeu dintr-o robie atît de grea, atunci cu mult mai mult adevărul va slobozi lumea și va fi o binefacere pentru oameni. De aceea n-a dat Sfintele Taine mai dinainte, ci cînd trebuia să înceteze legea Vechiului Testament. Hristos a pus capăt celei mai mari sărbători a Legii Vechi și i-a mutat pe ucenici la o altă masă, la o masă prea-înfricoșată, zicînd: «Luați, mîncați! Acesta este trupul Meu.» […]

Și iarăși vorbește de pricina morții: «care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor». Și adaugă: «Aceasta s-o faceți spre pomenirea Mea» (Luca 22:19). Ai văzut cum îi scoate și îi îndepărtează pe ucenici de obiceiurile iudaice? După cum săvîrșeați Paștele iudaic – le zice Hristos – spre pomenirea minunilor din Egipt, tot așa săvîrșiți-l și pe acesta spre pomenirea Mea. Sîngele acela s-a vărsat spre mîntuirea celor întîi-născuți din Egipt; acesta însă spre iertarea păcatelor întregii lumi, căci «acesta e sîngele Meu, care pentru mulți se varsă, spre iertarea păcatelor». A zis aceste cuvinte și pentru a arăta prin ele că patima și crucea sînt o Taină, dar și pentru a-i mîngîia pe ucenici. Și, așa cum Moisi a zis: «Aceasta este vouă pomenire veșnică», tot astfel a zis și Domnul: Spre pomenirea Mea, pînă ce voi veni. De aceea a zis și: «Mult am dorit să mănînc Paștele acesta cu voi» (Luca 22:1), cu alte cuvinte: Mult am dorit să vă dau vouă lucrurile acestea noi, să vă dau un Paște prin care vreau să vă fac oameni duhovnicești. […] Dar poate că voi fi întrebat:

– Așadar ce? Trebuie să mai prăznuim și Paștele vechi?

– Nicidecum! De aceea a zis Hristos: «Aceasta s-o faceți întru pomenirea Mea», ca să-i îndepărteze de Paștele Vechiului Testament. Dacă Paștele acesta nou dă iertare păcatelor – precum și dă – Paștele cel vechi e de prisos. Și, așa cum Paștele Iudeilor e legat de amintirea binefacerilor făcute lor în Egipt, tot astfel Domnul a legat strîns de Tainele acestea amintirea binefacerilor Sale, închizînd și prin aceasta gurile ereticilor. Cînd ei ne întreabă: De unde se vede că Hristos S-a adus jertfă? – noi le închidem gura, în afară de alte dovezi, și cu cele scoase din Tainele acestea. Într-adevăr, dacă Iisus n-a murit, ce rost mai au Tainele pe care le săvîrșim?” (în cuvintele la Matei).

Trebuie să știm că obiceiurile iudaice ale Legii Vechi nu au pierit dintr-o dată și nici peste tot. Din ele s-au născut toate ereziile (credințele cele rele) creștine, care au fost răspîndite de Evrei în toată lumea. Nu este locul și vremea să vorbim despre acestea aici, dar ar trebui să citim epistolele lui Pavel, ca să vedem cît s-a luptat apostolul pentru a dezrădăcina (de pildă) tăierea împrejur sau pentru a-i face pe Evrei să mănînce carne de porc. Ceea ce ne interesează aici este că jertfa mielului, pe care o săvîrșim din „datină” după 2000 de ani de creștinism, arată neîntemeierea noastră teologică, nepriceperea jertfei Mîntuitorului (Sfînta Taină a Împărtășirii) și – într-un cuvînt – socoteala noastră trupească, ce nu se poate ridica la înțelesurile duhovnicești ce ni s-au dat prin Sfîntul Botez.

Aceasta se vede la toate sfintele praznice, pe care le săvîrșim întotdeauna cu multă mîncare și băutură, pînă la sațietate și nu de puține ori pînă la îmbolnăvire. E de ajuns să vedem cît s-a mîncat și s-a băut la Învierea de anul trecut, după cum au scris ziarele:

„Să prăznuim deci nu cum este obiceiul în adunările norodului, ci precum place lui Dumnezeu. Nu lumește, precum vrea stăpînitorul lumii acesteia [diavolul] (Ioan 14:30), ci mai presus de lume, duhovnicește.

„În aceste zile [2008], se vînd peste 4 milioane de miei, 100 milioane de ouă, opt milioane de cozonaci și 200.000 hectolitri de vin. […] De Paște se vor tăia în acest an în jur de 3-4 milioane de miei si iezi. Se ciocnesc peste 100 milioane de ouă. […] Cu două saptămîni înainte de Paște, românii cumpără din magazine aproximativ 4 milioane de ouă, ne-a declarat presedintele Uniunii Naționale a Crescătorilor de Pasări (UNCPR), Ilie Van. «Înainte de sărbătoarea pascală, vînzările de ouă cresc cu 50% față de orice perioadă normală a anului. Nu trebuie să uităm că și țaranii vin cu ouă la piață și că oamenii de la sate consumă ouă de la găinile proprii. Ţăranii au cam 30 milioane de găini, care produc în jur de 15 milioane de ouă pe zi. Într-o saptămînă, la țară se obțin cam 100 milioane de ouă. 20 de milioane dintre acestea ajung tot la oraș, la rude. Alte 30-40 milioane de ouă reprezintă autoconsumul.”4

Mult s-au străduit Sfinții Părinți ai Bisericii să curme acest fel trupesc de petrecere a sfintelor zile de prăznuire. De pildă, Sfîntul Grigorie Teologul zice așa:

„Să prăznuim deci nu cum este obiceiul în adunările norodului, ci precum place lui Dumnezeu. Nu lumește, precum vrea stăpînitorul lumii acesteia [diavolul] (Ioan 14:30), ci mai presus de lume, duhovnicește. Nu cu cele ce ne sînt plăcute nouă, ci cu cele ce sînt plăcute Celui ce este al nostru (adică de un neam cu noi după omenire), iar mai vîrtos cu cele ce sînt plăcute Celui ce este Stăpîn al nostru (după dumnezeire). Nu cu cele ale neputinței și neascultării, ci cu cele ale vindecării și mîntuirii. Nu cu cele ale zămislirii și nașterii celei trupești, ci cu cele ale înnoirii și nașterii celei duhovnicești. Și cum va fi aceasta? Să nu punem cununi de flori și verdeață la pragurile ușilor, să nu facem jocuri, să nu împodobim ulițele, să nu ospătăm ochiul, să nu îndulcim cu sunet de fluier și zicături auzul, să nu muierim mirosul cu parfumuri, să nu curvim gustul, să nu facem hatîr pipăirii. Căci acestea – zic adică simțurile, neînfrînîndu-se – sînt căi lesnicioase spre răutate și intrări ale păcatului. Să nu ne subțiem și să ne moleșim cu îmbrăcăminte moale alunecoasă împrejurul trupului și a cărei bunătate este a se păstra netrebnică. Nu cu raze de pietre, nu cu străluciri de aur, nu cu meșteșuguri de vopsele, care mint frumusețea cea firească și s-au născocit împotriva chipului celui făcut de Dumnezeu. Nu cu ospețe, cu cîntece și cu beții, cu care știu înjugate paturile și curviile. Căci ale dascălilor celor răi (precum sînt adică ospețele și bețiile) rele le sînt și învățăturile, iar mai potrivit să zic, ale semințelor celor rele, rele le sînt roadele. Să nu facem mese înalte cu grămezi de cărnuri și de bucate, gătind și pricinuind desfătări pîntecelui. Să nu alegem vinurile cele tămîioase și mirositoare, dresurile și îndulcirile bucătarilor, mirurile cele de mult preț. Nici marea și nici pămîntul să nu ne facă daruri din baliga cea de noi cinstită, căci așa știu eu a prețui desfătarea. Să nu ne silim a ne întrece unul pe altul cu neînfrînarea. Căci neînfrînare e la mine tot ce este de prisos și mai presus de trebuință, și mai ales cînd alții sînt flămînzi și lipsiți, făcuți dintru același pămînt și frămîntătură.

Ci acestea să le lăsăm Elinilor5, și trufiilor și praznicelor lor, acelora care numesc «dumnezei» pînă și pe cei ce se bucură de mirosul jertfelor de dobitoace și care așadar îl slujesc și-l cinstesc pe dumnezeul lor cu pîntecele, răi cu adevărat, fiind scornitori, propovăduitori și ucenici ai răilor draci. Iar nouă, care Îl închinăm pe Cuvîntul cel ipostatic al Tatălui, ne trebuie ceva ca să ne desfătăm? Să ne desfătăm în cuvîntul cel despre Dumnezeu și despre cele dumnezeiești, și în legea cea dumnezeiască […], ca astfel desfătarea să fie potrivită și nu departe de Cel ce ne-a chemat.”


Note

1 Să ne amintim de ce s-a întîmplat acum doi (trei?) ani, cînd, de teama gripei aviare, au fost închise de către trupele de jandarmi și de poliție localități întregi și chiar străzi din București.

2 Am uitat să spun: nu mai sînt țărani în România, toți sînt fermieri, măcar că nu au ferme, ci obișnuitele gospodării românești, modeste de cele mai multe ori.

3 Adică veșnic atîta vreme cît Legea cea Veche va fi lucrătoare în partea ei ritualică, pentru neputința înțelegerii Evreilor.

4 Multe ar fi de zis și despre obiceiul mîncării de ouă vopsire la praznicul Învierii Domnului, dar o vom face altădată, pricina de la care am pornit fiind aceea a jertfirii mielului ritual.

5 Prin „Elini”, se înțeleg toți păgânii din împărăția romană, moștenitoare a cel ipostatic al Tatălui, aceleia elenistice întemeiată de Alexandru Machidon, care cuprindea aproape întreaga lume.

Comentarii

comments powered by Disqus