Cuvînt la îngroparea dumnezeiescului trup al Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos

Ce este aceasta? Astăzi, tăcere multă pe pămînt, tăcere multă și liniștire de-acum, tăcere multă, căci Împăratul doarme! Pămîntul s-a temut și a alinat, căci Dumnezeu a adormit cu trupul, și pe cei ce dormeau din veac i-a înviat. Dumnezeu a murit cu trupul, și iadul s-a cutremurat. Dumnezeu a adormit pentru puțină vreme, și pe cei ce dormeau din veac în iad i-a înviat.

Unde sînt acum tulburările și glasurile ce s-au făcut asupra lui Hristos cu puțin mai-nainte? O, prea-fără de lege! Unde-s noroadele, și împotrivirile, și nerînduielile, și armele și sulițele? Unde-s împărații și preoții, și judecătorii cei osîndiți? Unde-s făcliile, și săbiile, și strigările cele fără de rînduială? Unde–s noroadele, și întărîtarea și straja cea necinstită? Cu adevărat și chiar prea cu adevărat, de vreme ce au cugetat cele deșarte și zadarnice, noroadele s-au poticnit de Hristos, „piatra cea din capul unghiului”, și ei s-au zdrobit. Lovitu-s-au de Piatra cea tare, și s-au sfărîmat și valurile lor s-au risipit întru spume. Lovitu-s-au de nicovala cea nebiruită, și ei singuri s-au frînt. Înălțat-au pe lemn Piatra Vieții, și [Aceasta], pogorîndu-Se peste dînșii, i-a omorît. Legatu-L-au pe Tarele Samson, pe Soarele Dumnezeu; dar, dezlegîndu-Se, a pierdut legăturile cele din veac, pe cei de altă seminție și pe cei fără de lege. Apus-a Soarele Dumnezeu-Hristos sub pămînt, și întuneric neînserat a făcut Iudeilor.

Astăzi este mîntuirea celor de pe pămînt și a celor ce din veac sînt sub pămînt.

Astăzi este mîntuirea lumii, cîtă este văzută și cîtă e nevăzută. Îndoită este astăzi venirea Stăpînului, îndoită iconomia, îndoită iubirea de oameni, îndoită pogorîrea și smerenia, îndoită Îi este către oameni cercetarea. Dumnezeu, [venit] pe pămînt din cer, de pe pămînt vine sub pămînt. Porțile iadului se deschid. Cei adormiți din veac, bucurați-vă! Cei ce ședeați întru întuneric și în umbra morții, primiți Lumina cea mare! Împreună cu robii, Stăpînul! Împreună cu morții, Dumnezeu! Împreună cu cei muritori, Viața! Împreună cu cei vinovați, Cel nevinovat! Împreună cu cei dintru întuneric, Lumina cea neînserată! Împreună cu cei robiți, Slobozitorul! Și, împreună cu cei prea-dedesubt, Cel mai presus de ceruri! În Hristos pe pămînt am crezut, împreună cu Hristos să ne pogorîm întru cei morți și să vedem tainele de acolo. Să cunoaștem minunile cele ascunse ale Celui ascuns sub pămînt! Să ne învățăm cum și celor din iad li s-a arătat propovăduirea. Deci ce? Dumnezeu ce S-a arătat în iad îi mîntuiește așa prost [simplu] pe toți? Ba nu! – ci și acolo numai pe cei ce au crezut!

Ieri, cele ale iconomiei; astăzi, cele ale stăpînirii. Ieri, cele ale neputinței; astăzi, cele ale domniei. Ieri, cele ale omenirii; astăzi, cele ale dumnezeirii se arată. Ieri, era pălmuit; astăzi, pălmuiește lăcașul iadului cu fulgerul dumnezeirii. Ieri, era legat; astăzi, îl leagă pe tiranul [diavol] cu legături nedezlegate. Ieri, era osîndit; astăzi, le dăruiește slobozire celor osîndiți. Ieri, slujitorii lui Pilat Îl batjocoreau; astăzi, portarii iadului, văzîndu-L, s-au înfricoșat. Dar ascultă cuvîntul patimii lui Hristos mai de sus! Ascultă și laudă, ascultă și slăvește, ascultă și propovăduiește minunile cele mari ale lui Dumnezeu! Cum Legea se dă în lături, cum darul înflorește, cum închipuirile trec, cum umbrele se duc, cum Soarele umple lumea, cum cea veche s-a învechit, cum cea nouă se adeverește, cum cele vechi au trecut și cum cele noi au înflorit.

Astăzi este mîntuirea celor de pe pămînt și a celor ce din veac sînt sub pămînt.

Două noroade au venit în Sion în vremea patimii lui Hristos: cel din Iudei împreună cu cei din „neamuri”. Doi împărați: Pilat și Irod. Doi arhierei: Anna și Caiafa. Ca amîndouă Paștele să se facă împreună, acela adică încetîndu-se, iar al lui Hristos începîndu-se. Două jertfe se săvîrșeau întru aceeași seară, fiindcă și două mîntuiri se făceau: a celor vii – zic – și a celor morți. Și Iudeul lega mielul cel de jertfă spre junghiere, iar norodul cel din „neamuri” pe Dumnezeu în trup. Și acela se uita la umbră, iar celălalt lua aminte la Soarele Dumnezeu. Și aceia, legîndu-L, Îl trimiteau pe Hristos de la unul la altul, iar cei din „neamuri” Îl primeau pe Dînsul cu osîrdie. Și aceia aduceau jertfă de dobitoace, iar ceilalți de trup dumnezeiesc. Dar Iudeii pomeneau fugirea din Egipt, iar cei din „neamuri” mai-nainte propovăduiau izbăvirea din rătăcire. Și acestea unde? În Sion, cetatea Împăratului celui mare, întru care s-a lucrat mîntuirea; în mijlocul pămîntului, „în mijlocul a doi viețuitori” făcîndu-Se Iisus fiul lui Dumnezeu. În mijlocul Tatălui și al Duhului celor doi viețuitori, Viața din Viață – zice – viețuitor cunoscîndu-Se și născîndu-Se în mijlocul îngerilor și al oamenilor în iesle. Și „piatră din capul unghiului” zăcînd între două noroade. Și propovăduindu-Se între Lege și prooroci. Și arătîndu-Se pe munte între Moisi și Ilie. Și între doi tîlhari cunoscîndu-Se că e Dumnezeu de către tîlharul cel bine-cunoscător. Și Judecător veșnic șezînd între viața aceasta de acum și aceea care va să fie. Și făcînd astăzi îndoită viață și mîntuire între cei vii și cei morți.

Îndoită viață – zic iarăși – și îndoită naștere: [aceea din maică] și nașterea de a doua oară. Și ascultă lucrurile îndoitei nașteri a lui Hristos și vestește-i minunile! Înger a bine-vestit Mariei nașterea cea din maică a lui Hristos. Înger a bine-vestit și Mariei Magdalinei înfricoșata naștere din mormînt de a doua oară. Hristos S-a născut în Vitleem noaptea, tot noaptea Se naște de a doua oară în Sion. Scutece a primit la naștere, cu scutece Se înfășoară și aici. Smirnă a primit cînd S-a născut, smirnă și aloe primește și întru îngropare. Acolo, Iosif se numea „bărbatul Mariei”, fără a-i fi bărbat; dar, și aici, se arată gropar al Vieții noastre Iosif din Arimatia. În Vitleem și în iesle a fost nașterea, dar ca într-o iesle este locul și în mormînt. Mai întîi decît toți, păstorii au bine-vestit nașterea lui Hristos; dar și ucenicii lui Hristos, păstorii [turmei Sale] au bine-vestit mai întîi decît toți nașterea de a doua oară a lui Hristos, aceea din morți. Acolo, îngerul a strigat Fecioarei: „Bucură-te!”; și aici Hristos, „Îngerul sfatului celui mare”, a strigat femeilor: „Bucurați-vă!” La nașterea cea dintîi, Hristos a intrat în Ierusalimul cel pămîntesc și în biserică după patruzeci de zile și a adus o pereche de turturele, ca un întîi născut; dar, și după învierea din morți, [tot] după patruzeci de zile S-a suit Hristos întru Ierusalimul cel de sus, de unde nu Se despărțise, și [a intrat] în Sfintele cele cu adevărat ale Sfintelor ca un Întîi Născut nestricăcios din morți. Și a adus lui Dumnezeu-Tatălui, ca pe două turturele fără de prihană, sufletul și trupul nostru [omenesc], pe care Dumnezeu-Tatăl l-a primit nescris-împrejur în sînurile Sale, ca în niște brațe, precum Simeon cel vechi de zile. Și dacă auzi acestea ca pe niște basme, iar nu cu credință, te vor mustra pe tine pecețile cele nedezlegate ale nașterii lui Hristos de a doua oară, din mormîntul cel stăpînesc. Căci – așa cum Hristos S-a născut din fecioară și, după deschiderea pîntecelui, încuietorile firii celei feciorești au rămas pecetluite – tot astfel Hristos a săvîrșit nașterea de a doua oară nedeschise fiind pecețile mormîntului.

Iar cum Se pune în mormînt Viața Hristos, și cînd, și de cine, să auzim din sfințitele cuvinte. „Făcîndu-se seară – zice – a venit un om bogat, cu numele «Iosif». Acesta, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut de la dînsul trupul lui Iisus” (Matei 27:57, 58). A intrat muritor către muritor, cerînd să-L ia pe Dumnezeu. Îl cere pe Dumnezeul muritorilor, tină de la tină cerînd să-L ia pe Făcătorul tuturor. Iarbă de la iarbă [cere] să-L ia pe Focul cel ceresc. Picătura cea ticăloasă ia Noianul de la picătura cea ticăloasă. Cine a văzut, cine a auzit cîndva? Om Îl dăruiește omului pe Făcătorul oamenilor! Cel fără de lege se făgăduiște să-L dăruiască pe Hotarul celor fără de lege și al legii. Judecătorul cel fără de judecată Îl lasă spre îngropare pe Judecătorul judecătorilor, ca pe un osîndit.

„Seară făcîndu-se – zice – a venit un om bogat cu numele «Iosif».” Cu adevărat bogat, fiindcă a luat de la Pilat tot ipostasul cel alcătuit al Domnului, îndoita fire a lui Hristos. Căci bogat este, fiindcă s-a învrednicit a-L lua pe Mărgăritarul cel neprețuit. Cu adevărat bogat, fiindcă a purtat pungă plină de comoara dumnezeirii. Căci cum nu este bogat cel ce a cîștigat viața și mîntuirea lumii? Și cum nu este bogat Iosif, primindu-L în dar pe Cel ce le hrănește pe toate și pe toate le stăpînește? „Seară făcîndu-se”, căci seară era de acum, după ce apusese în iad Soarele Dreptății. Pentru aceea a venit [seara] „un om bogat cu numele de «Iosif» din Arimatia”, [căci] „era ascuns pentru frica Iudeilor” (Ioan 19:38). A venit încă și Nicodim, cel ce venise noaptea la Iisus, Taină a Tainelor ascunsă. Doi ucenici ascunși au venit să-L ascundă pe Iisus în mormînt, prin a Lui ascundere învățîndu-ne taina ascunsă în iad a lui Dumnezeu celui ascuns în trup. Și unul pe altul se covîrșesc cu dragostea către Hristos: căci Nicodim este mare la suflet întru smirnă și întru aloe, iar Iosif este vrednic de laudă întru îndrăznirea și starea înainte la Pilat.

Căci Cel ce este din fire iubitor de oameni merge să-i scoată pe cei legați din veac cu tărie și cu stăpînire multă, pe cei ce locuiesc în morminte.

Căci acesta, lepădînd toată frică, a intrat cu îndrăznire la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Și, intrînd, a pus la cale cererea prea cu înțelepciune, ca să nu se facă afară de scopul dorit. Pentru aceea, n-a grăit către Pilat graiuri mîndre și înalte, ca să nu-l aprindă pe acesta spre mînie și [astfel] să nu-și dobîndească cererea. Nici n-a zis către dînsul: Dă-mi trupul lui Iisus, al Celui ce cu puțin mai înainte a întunecat soarele, a despicat pietrele, a cutremurat pămîntul, a deschis mormintele și a sfîșiat catepeteasma bisericii. Nimic dintru acestea n-a zis către Pilat. Dar ce? Oarecare cerere ticăloasă și tuturor mică: O judecătorule! – zice – am venit să cer de la tine o cerere foarte mică. Și așa a cerut: Dă-mi mie un mort spre îngropare, trupul lui Iisus, al Nazarineanului aceluia ce S-a osîndit de tine, al săracului Iisus, al lui Iisus cel fără de casă, al lui Iisus cel spînzurat pe lemn, al celui gol, al celui prost [umil], al lui Iisus fiul teslarului, al lui Iisus legatului, al celui fără de acoperămînt, al celui străin și necunoscut întru străinătate, al celui prea-defăimat și, mai pe urmă de toate, spînzurat. Dă-mi-L pe străinul acesta, căci ce te folosește pe tine trupul străinului acestuia? Dă-mi-L pe străinul acesta, căci din țară depărtată a venit aici ca să-l mîntuiască pe cel străin. Căci S-a pogorît în loc întunecos, ca să-l scoată pe cel străin. Dă-mi-L pe străinul acesta, căci străin și singur este. Dă-mi-L pe străinul acesta, pe a Cărui țară noi, străinii, nu o știm. Dă-mi-L pe săracul acesta, pe al Cărui Tată noi, străinii, nu-L cunoaștem. Dă-mi-L mie pe străinul acesta, pe a Cărui naștere și chip al nașterii noi, străinii, nu-l cunoaștem. Dă-mi-L mie pe săracul acesta, Care străină viață și petrecere a viețuit întru cele străine. Dă-mi-L mie pe străinul acesta Nazarinean. Dă-mi-L mie pe acest străin de bună voie, Care nu avea unde să-Și plece capul. Dă-mi-L mie pe străinul acesta Care S-a născut în iesle, ca un străin în țară străină. Dă-mi-L mie pe străinul acesta, Care chiar și din iesle a fugit de Irod ca un străin. Dă-mi-L pe străinul acesta, Care chiar și din scutece S-a înstrăinat în Egipt, Care nici cetate nu are, nici sat, nici casă; nu lăcaș, nu rudenie pe pămînt, ci în țară străină este Acesta înstrăinat. Dă-mi-L mie – o ighemon! – pe golul acesta de pe lemn, ca să-L acopăr pe Cel ce a acoperit goliciunea firii mele. Dă-mi-L mie pe mortul acesta, împreună și Dumnezeu, ca să-L acopăr pe Cel ce a acoperit fărădelegile noastre. Dă-mi-L, ighemon, pe mortul Care a îngropat păcatul meu în Iordan. Pentru un mort te rog – o ighemon! – Care de toți a fost nedreptățit: de prieten vîndut, de ucenic dat, de la frați gonit și de rob pălmuit. Mă rog pentru mortul Care S-a osîndit de cei sloboziți de Dînsul din robie, pentru Cel adăpat de dînșii cu oțet, pentru Cel rănit de cei tămăduiți de Dînsul, pentru Cel părăsit de ucenicii Lui și lipsit de însăși maica Sa. O ighemon! – pentru mortul cel spînzurat pe lemn și fără de casă te rog; căci lîngă Dînsul nu este nici tată pe pămînt, nici prieten, nici ucenic, nici rudenie, nici îngropător; ci El singur Unul Născut al singurului Dumnezeu în lume, și altul nimeni.

Așa zicîndu-se acestea de către Iosif către Pilat, Pilat a poruncit să i se dea lui prea-sfîntul trup al lui Iisus. Și, venind la locul Golgota, L-au coborît pe Dumnezeu cu trupul de pe lemn și L-au pus pe pămînt; pe Dumnezeu, și nu doar om, cu trupul gol. Și Se vede zăcînd jos Cel ce pe toți i-a trimis sus. Și pentru puțină vreme Se face fără de suflare Cel ce este Viața și suflarea tuturor. Și se vede fără de ochi Cel ce i-a zidit pe cei cu ochi mulți. Și zace cu fața în sus Cel ce este învierea tuturor. Și Se omoară cu trupul Dumnezeu, Cel ce-i învie pe cei morți. Și tace pentru puțină vreme tunetul cuvîntului lui Dumnezeu. Și Se ridică cu mîinile „Cel ce pămîntul îl ține în mînă”.

Dar – o Iosife! – oare, cerînd și luînd, Îl știi pe Cel ce L-ai luat? Oare, apropiindu-te de cruce și pogorîndu-L pe Iisus, știi pe Cine ai purtat? Dacă Îl știi cu adevărat pe Cel ce Îl ții, acum te-ai făcut într-adevăr bogat. Și cum oare săvîrșești și îngroparea dumnezeiescului și prea-înfricoșatului trup al lui Iisus? Lăudată este dorirea ta, dar mai lăudat este năravul sufletului tău! Dar oare, purtîndu-L pe mîini, nu te înfiori de Acela de Care se înfricoșează Heruvimii? Sau, într-adevăr, cu ce frică dezgolești fota de pe acel trup dumnezeiesc? Și cum, cu cucernicie, închizi ochii lui Iisus? Nu te înfiori privindu-L, descoperind firea trupului lui Dumenezeu celui mai presus de fire? […] Dar oare și închizi cu ale tale degete ochii lui Iisus, după cum se cuvine morților, ai Celui ce a deschis ochii orbului cu prea-curatul Său deget? Dar și gura o închizi, a Celui ce a deschis gura celui gîngav? Dar oare și mîinile le strîngi pe piept, ale Celui ce a întins mîinile cele uscate? Sau și picioarele le legi, ca unui mort, ale Celui ce a dat să umble picioarelor nemișcate? Sau și pe pat Îl ridici pe Cel ce a poruncit slăbănogului: „Ridică-ți patul tău și umblă!”? Dar oare și miruri deșerți peste Mirul cel ceresc, Care pe Sine-Și S-a deșertat și a sfințit lumea? Oare îndrăznești și a șterge coasta aceea a dumnezeiescului trup al lui Iisus, din care curgea încă sînge, a lui Dumnezeu, Care a tămăduit-o pe ceea cu scurgere de sînge? Dar oare și speli cu apă trupul lui Dumnezeu, al Celui ce i-a spălat pe toți și le-a dat curățire? Dar oare și lumini aprinzi Luminii celei adevărate, Care a luminat pe tot omul? Oare cînți încă și cîntări de îngropare Celui lăudat fără de tăcere de toată oastea cea cerească? Dar oare și lacrimi verși, ca pentru un mort, pentru Cel ce a lăcrimat și pe Lazăr cel mort de patru zile l-a înviat? Dar oare și plîngeri faci pentru Cel ce a dat bucurie tuturor și a dezlegat-o de scîrbă pe Eva? Însă fericesc mîinile tale – o Iosife! – cele ce au slujit și au pipăit mîinile și picioarele dumnezeiescului trup din care curgea încă sînge. Fericesc mîinile tale, care s-au apropiat de coasta lui Dumnezeu din care curgea sînge mai înainte de Toma cel necredincios, credincios și lăudat iscoditor. Fericesc gura ta care s-a unit cu gura lui Iisus și de acolo s-a umplut de Duhul Sfînt cu nesațiu. Fericesc ochii tăi, care s-au pus peste ochii lui Iisus, și de acolo s-au împărtășit de lumina cea adevărată. Fericesc fața ta, care s-a apropiat de fața lui Dumnezeu. Fericesc umerii tăi, care L-au purtat pe Cel ce le poartă pe toate. Fericesc capul tău, care s-a apropiat de Iisus, capul tuturor. Fericesc mîinile tale, cu care L-ai purtat pe Cel ce le poartă pe toate. Îi fericesc pe Iosif și pe Nicodim că s-au făcut mai întîi decît Heruvimii, pe Dumnezeu înălțîndu-L și purtîndu-L asupra loru-și. Ei s-au făcut slujitori ai lui Dumnezeu mai întîi decît cei cu cîte șase aripi, acoperindu-L și cinstindu-L pe Domnul nu cu aripile, ci cu giulgiul. Pe Cel de care Heruvimii se cutremură, Iosif și Nicodim Îl poartă pe umeri, și toate cetele celor fără de trupuri se spăimîntează. Căci au venit Iosif și cu Nicodim, dar împreună [cu ei] a alergat și tot norodul cel dumnezeiesc al îngerilor: și mai înainte au ajuns Heruvimii, și împreună au alergat Serafimii; și împreună Îl poartă Scaunele, și-L acoperă cei cu cîte șase aripi; și se înfioară cei cu ochi mulți, văzîndu-L pe Iisus în trup fără de ochi.

Și-L acoperă Puterile, și-L cîntă începătoriile, și se înfricoșează rînduielile și se spăimîntează toate oștirile rînduielilor celor de sus; și, minunîndu-se întru sine-le, se miră și zic: Ce este cuvîntul acesta înfricoșat? Și frica, și cutremurul, și chinul? Ce este această mare, și prea-slăvită, și necuprinsă vedere? Cel ce sus este nevăzut ca Dumnezeu gol de noi, cei fără de trupuri, jos, oamenilor este lesne văzut gol. Căruia Îi stau înainte Heruvimii cu evlavie și cu sfială, pe Acesta Iosif și Nicodim Îl îngroapă cu slobozenie. Cînd S-a pogorît Cel ce pe cele de sus nu le-a părăsit? Cum a ieșit Cel ce este în lăuntru? Cum a venit pe pămînt Cel ce pe toate le împlinește? Cum a ieșit Cel ce Se tăinuiește de toți? Cel ce sus este nelipsit împreună cu Tatăl, ca un Dumnezeu, jos ca un om este cu adevărat nelipsit împreună cu maica Sa. Cel ce niciodată nu ni S-a arătat nouă cum Se arată oamenilor ca un om și Dumnezeu iubitor de oameni? Cum S-a văzut Cel nevăzut? Cum S-a întrupat Cel fără de materie? Cum a pătimit Cel fără de patimă? Cum a stat de față în divan Judecătorul? Cum a gustat moarte Viața? Cum încape în mormînt Cel neîncăput? Cum locuiește în mormînt Cel ce nu a părăsit sînul părintesc? Cum intră pe ușa peșterii Cel ce a deschis ușile raiului? – Cel ce nu a rupt ușile fecioriei, iar ușile iadului le-a sfărîmat; Cel ce nu a deschis ușile pentru Toma, iar ușile împărăției le-a deschis oamenilor, iar ușile mormîntului și pecețile le-a păzit nedeschise. Și cum Se socotește între cei morți Cel ce este slobod între cei morți? Cum vine întru cele întunecate și în umbra morții Lumina cea neînserată? Unde merge, unde vine Cel ce nu poate fi ținut de moarte? Care este cuvîntul acesta, care chipul, care este sfatul coborîrii Lui în iad? Poate Se coboară pentru a-l scoate pe Adam cel osîndit și rob împreună cu noi.

Cu adevărat, Se duce să-l caute pe cel întîi zidit, ca pe o oaie pierdută. Cu adevărat, voiește să-i cerceteze și pe cei ce șed întru întuneric și în umbra morții. Negreșit, pe Adam cel lovit și pe Eva cea împreună robită merge Dumnezeul și fiul ei să-i dezlege din dureri. Ci împreună să ne pogorîm, și împreună să dănțuim, și împreună să ne sîrguim, și împreună să săltăm, și împreună să-L petrecem, și împreună să cîntăm și să ne grăbim văzînd împăcările lui Dumnezeu cu oamenii: slobozirea celor osîndiți care s-a făcut de Stăpînul cel bun. Căci Cel ce este din fire iubitor de oameni merge să-i scoată pe cei legați din veac cu tărie și cu stăpînire multă, pe cei ce locuiesc în morminte. Merge ca, slobozindu-i pe cei ce amara și nesățioasa moarte i-a înghițit tiranic – după ce i-a tiranizat, și i-a jefuit de la Dumnezeu și împreună i-a grămădit – să-i numere împreună cu cei ce locuiesc sus.

Acolo era legat Adam cel întîi zidit și întîi născut, mai dedesubt decît toți osîndiții cei mai dedesubt. Acolo Abel, cel întîi mort și întîi drept păstor, și chipul nedreptei junghieri a păstorului Hristos. Acolo Noe, chipul lui Hristos ca ziditor al marelui chivot [corabiei], adică al Bisericii lui Dumnezeu, ceea ce a mîntuit din potopul păgînătății toate neamurile, ce erau ca niște fiare, prin „porumbiță”, adică prin Sfîntul Duh, și l-a izgonit pe întunecatul corb dintru aceasta. Acolo Avraam, părintele și jertfitorul lui Hristos, cel ce prin cuțit și fără de cuțit și prin moarte fără de moarte a jertfit lui Dumnezeu jertfă nejertfită. Acolo era legat Isaac, cel ce de demult s-a legat de Avraam sus [în munte], spre închipuirea lui Hristos. Acolo jos, în iad, era Iacov, mîhnit, cel mai înainte mîhnit sus pentru Iosif. Acolo Iosif, cel ce a fost legat în temniță în Egipt spre închipuirea Stăpînului Hristos cel legat. Acolo jos, întru cele întunecate, era Moisi, cel ce sus era oarecînd întru cele întunecate în sicriaș. Acolo în groapă, în iad, era Daniil, cel ce sus era oarecînd în groapa leilor. Acolo, în groapa iadului și a stricăciunii morții, era Ieremia, ca în groapa tinii. Acolo, în chitul iadului celui primitor a toată lumea, zăcea Iona, spre închipuirea lui Hristos celui veșnic și mai înainte de veci, a lui „Iona” celui viu în veac și în veacul veacului. Și acolo era încă și David, dumnezeiescul părinte dintru care este Hristos după trup. Și ce zic de David, și Iona și Solomon? Acolo era și însuși marele Ioan, cel mai mare decît toți proorocii – care, ca într-un pîntece întunecos, L-a propovăduit pe Hristos tuturor celor din iad – îndoitul mergător-înainte și propovăduitor al celor vii și al celor morți, cel ce din temnița lui Irod s-a trimis la temnița cea a toată lumea a iadului, adică a celor ce dormeau din veac, drepții și nedrepții.

[Temniță] dintru care, toți prorocii și drepții aduceau lui Dumnezeu neîncetate rugăciuni într-ascuns și în taină, cerînd izbăvire de acea prea-cumplită, și mîhnicioasă și întunecoasă stăpînire a vrăjmașului și de neîncetata noapte cea prea-înserată. Și unul zicea către Dumnezeu: Din pîntecele iadului auzi strigarea mea și glasul meu! Iar altul: Dintru adîncuri am strigat către Tine, Doamne Doamne! Auzi glasul meu! Iar altul: Arată-Ți fața Ta, și ne vom mîntui! Iar altul: Cel ce șezi pe Heruvimi, arată-Te! Și altul: Deșteaptă puterea Ta și vino să ne mîntuiești pe noi! Și altul: Degrab să ne întîmpine pe noi îndurările Tale, Doamne! Și altul: Izbăvește sufletul meu din iadul cel mai de jos! Și altul: Doamne, scoate din iad sufletul meu! Și altul: Să nu lași sufletul meu în iad! Și altul: Să se suie din stricăciune viața mea, Doamne Dumnezeul meu!

Pe care auzindu-i, Hristos-Dumnezeul cel prea-îndurat a judecat a fi drept să-i împărtășească iubirii Sale de oameni nu numai pe cei de pe vremea Lui și pe cei de după Dînsul, ci și pe cei ținuți în iad mai înainte de venirea Lui, pe toți cei ce ședeau întru întuneric și în umbra morții. Pentru aceea, Dumnezeu-Cuvîntul i-a cercetat pe oamenii ce erau în trup prin trupul Său cel însuflețit; iar sufletelor celor izbăvite de trupuri li S-a arătat în iad prin sufletul Său cel dumnezeiesc și fără de prihană, care era despărțit de trup, iar nu de dumnezeire. Deci să ne sîrguim și să călătorim cu mintea către iad, ca să vedem cum [Hristos] îl stăpînește, și cu totul îl biruie și îl surpă pe tiranul cel tare cu tăria și prea-puternic acolo odinioară. Și [cum] cu fulgerul Său surpă fără de arme acele fără de moarte rînduieli ale cetelor drăcești, împreună cu tot norodul [dracilor] cel gătit ca de oaste. [Cum] Hristos-Ușa ridică din mijloc uși fără de uși și zdrobește porți fără de lemne cu lemnul crucii, cu cuiele cele dumnezeiești zdrobind și sfărîmînd zăvoarele cele veșnice. Și [cum], prin legăturile mîinilor Sale cele dumnezeiești, risipește lanțurile cele nedezlegate ca pe o ceară. Și [cum], prin sulița dumnezeieștii sale coaste, pătrunde inima tiranului cea fără de trup. Acolo a zdrobit tăriile arcelor cînd, prin cruce, ca într-un arc și-a întins vinele dumnezeieștilor Sale mîini. Pentru aceea, dacă vei urma lui Hristos cu liniște, vei vedea acum unde l-a legat pe tiranul, și cum a răsturnat temnița pe dedesubt, și de unde i-a scos pe cei închiși, și cum l-a călcat pe șarpe, și unde a spînzurat căpățîna lui, și cum l-a slobozit pe Adam, și cum a înviat-o pe Eva, și cum a stricat peretele cel din mijloc, și cum l-a osîndit pe amarul balaur, și cum a pus semnele de biruință cele nebiruite, și unde a omorît moartea, și cum a stricat de tot stricăciunea și unde l-a așezat pe om întru vrednicia lui cea de demult.

Comentarii

comments powered by Disqus