Sub acest titlu - la fel de acoperitor precum „OMUL ȘI…”, „FEMEIA ȘI…”, „BANII ȘI…”, „MOARTEA ȘI…” - se poate scrie orice, dar faptele arată învederat că „problemele”, adică nenorocirile de nevindecat și jalnice ale vremii noastre sînt întocmai acelea dinaintea potopului a toată lumea de acum vreo 5500 de ani și acelea de mai tîrziu, dinaintea arderii cu foc ceresc a Sodomei și Gomorei: și anume lepădarea de credință a „fiilor lui Dumnezeu” și împătimirea lor către cele trupești. Și să vedem cum a fost atunci, ca să le înțelegem pe cele de acum.
Necredința căderii în trup: pricina potopului a toată lumea
Așadar, după alungarea strămoșilor Adam și Eva din Rai, neamul omenesc s-a împărțit în două ramuri: una, aceea a răzvrătiților următori ai diavolului cel mare, coborîtori din răul Cain; a doua, cea a următorilor lui Dumnezeu, a căror începătură a fost dreptul Avel. Dar, murind Avel fără urmași, Domnul Dumnezeu dăruiește lui Adam și Evei un alt fiu bun, anume pe Sith: „Și a cunoscut-o – zice Scriptura - Adam pe Eva, femeia lui; și, zămislind, a născut fiu și i-a pus numele «Sith», zicînd: Mi-a ridicat mie Dumnezeu altă sămînță în locul lui Avel, pe care l-a omorît Cain. Și lui Sith i s-a născut fiu și i-a pus numele «Enos». Acesta a nădăjduit a chema numele Domnului Dumnezeu” (Facerea 4:26).
Deci Sith a fost strămoșul „fiilor lui Dumnezeu”, de care se pomenește la Facerea 6:2, pentru care Sfîntul Ioan Hrisostomul zice așa:
„V-am mai spus că este obiceiul Scripturii să-i numească și pe oameni «fii ai lui Dumnezeu». Aceștia se coborau din Sith și din fiul lui, din Enos – «acesta a nădăjduit a chema numele Domnului Dumnezeu» – de aceea urmașii aceluia au fost numiți de Dumnezeiasca Scriptură «fii ai lui Dumnezeu», pentru că au mers pe urmele faptei bune a strămoșilor lor, pe cînd urmașii lui Cain și ai fiului acestuia au fost numiți de Scriptură «fii ai oamenilor».”
Iar la Hronograf citim încă și acestea: „Din Sith și din fiul său Enos, nepotul lui Adam și tatăl lui Cainan, s-a început seminția lui Hristos după trup, precum este arătat în evanghelia Sfîntului Luca (Luca 3:23-38). A murit în anul 1340 de la facerea lumii și toți anii vieții lui au fost 905.”
Ziditorul și Legiuitorul a toate i-a osebit de la început pe urmașii dreptului Sith de păcătoșii urmași ai lui Cain și i-a oprit să se însoțească cu aceia. Dar mai bine să citim pentru aceasta tot la Hronograf:
„Deci locuința lui Sith și a întregii lui seminții era în pămîntul cel înalt aproape de Rai și avea poruncă de la tatăl său Adam [care o avea de la Dumnezeu] să-și păzească seminția cu de-adinsul, ca să nu se amestece ei cu seminția cea urîtă de Dumnezeu a lui Cain. […] Deci seminția dreptului Sith era dreaptă și sfîntă, plăcîndu-I lui Dumnezeu, iar seminția lui Cain era rea și răzvrătită, mînietoare de Dumnezeu și urîtoare de oameni. Pentru că, în ce fel era rădăcina, de același fel erau și ramurile: precum le era tatăl, așa erau și fiii. Căci Cain era chip și începătură a tuturor răutăților fiilor săi: el întîi și seminția sa a început a hotărnici pămîntul, și a face război, și a jefui și a aduna bogăție nu numai din osteneala mîinilor sale, ci și din răpiri și asupriri; iar din pricina acelora, se ridicară războaie între oameni. Seminția lui Cain, ce era dată la prisosita desfătare trupească, a aflat încă și feluri de meșteșuguri și de măsuri. Iar Lameh, strănepotul lui, neîndestulîndu-se cu o muiere, a luat două: pe Ada și pe Sela, și a fost cel dintîi în lume cu două muieri. Încă s-a învățat seminția lui Cain și vrăjitoriile, farmecele și descîntecele și împărtășirea cu dracii. Și era potrivnică lui Dumnezeu și urîtă de Dumnezeu, încît pentru aceea s-a prăpădit de tot mai pe urmă cu potopul.
Iar precum Cain era învățător și povățuitor seminției sale a toată răutatea, așa și dreptul Sith era înainte-povățuitor seminției sale spre viața cea îmbunătățită. Pentru că el i-a învățat pe fiii săi și fiii pe ai lor fii să-L cunoască pe Dumnezeu, și să creadă întru Dînsul, și să petreacă în frica Aceluia, și să-L iubească și să-L cinstească pe Ziditorul lor cu jertfe și să se roage Lui cu osîrdie. La fel, să-l cinstească și să-l iubească și pe aproapele lor precum pe sine și să nu-i facă strîmbătate. Și se scrie pentru seminția lui Sith că se asemăna îngerilor cu viața lui cea dreaptă, cea deplin înțeleaptă, cea înfrînată, cea blîndă și cinstită și lungă pînă la o mie de ani. […] Și încă, pentru viața lui cea sfîntă asemenea cu îngerii, era numit ca un dumnezeu, iar seminția lui era numită «fiii lui Dumnezeu».”
Neamul acesta ales al lui Dumnezeu s-a ținut de rînduială atîta vreme cît au trăit strămoșii lor, care (precum ne putem închipui) îi povățuiau amintindu-le hotărîrile dumnezeiești. După aceea însă, s-au prăpăstuit și ei în adîncul răutății, pricina fiind iarăși călcarea poruncii dumnezeiești din slăbiciunea bărbatului către femeie. Și să vedem în ce chip, fiindcă astfel vom pricepe toată istoria ce a urmat:
„Seminția lui Sith, cea numită «fiii lui Dumnezeu», a trăit cu fapte bune și cu dumnezeiască plăcere în toate zilele lui Adam, slujind Domnului întru cuvioșie și dreptate pînă la o mie de ani. Și - umblînd după învățăturile și poruncile strămoșilor lor celor drepți, ale lui Adam și ale lui Sith, ocîrmuindu-și viața întru frica lui Dumnezeu – nu se amestecau cu seminția lui Cain cea urîtă de Dumnezeu, care petrecea întru fărădelegi. Iar după sfîrșitul lui Adam au început pe încet a slăbi și a se răzvrăti, iar după moartea lui Sith s-au răzvrătit cu totul.
Pricina răzvrătirii «fiilor lui Dumnezeu» nu era alta decît însoțirea cu seminția lui Cain cea neplăcută lui Dumnezeu. […] Căci, nu în lungă vreme după moartea dreptului Sith, seminția lui ce era sfîntă și dreaptă cu totul s-a răzvrătit în viața cea fără de lege și spurcată, după 1200 de ani de la zidirea lumii. Zice Scriptura: «Au văzut fiii lui Dumnezeu pe fiicele oamenilor că sînt frumoase și și-au luat loru-și dintr-însele femei de care și-au ales» (Facerea 6:2). Adică seminția lui Sith s-a amestecat cu fiicele seminției lui Cain, înșelîndu-se cu frumusețea feței fecioarelor și a femeilor acelora. Și au călcat porunca cea dată lor de strămoși – de Adam, și de Sith și de Enos – ca adică să nu se împărtășească seminția cea iubitoare de Dumnezeu și sfîntă a lui Sith cu seminția cea lepădată de Dumnezeu a lui Cain.
Iar după ce fiii lui Dumnezeu (seminția lui Sith) au defăimat porunca lui Dumnezeu și, lepădînd binecuvîntata însoțire cea legiuită în seminția lor, au început prin prea-curvie a face fărădelege, slujind desfătărilor trupești întru neînfrînată aprindere trupească și tăvălindu-se în spurcata tină a necurăției păcatelor – atunci și Dumnezeu a început a-i trece cu vederea pe ei. Pentru că a zis: «Nu va petrece Duhul Meu întru oamenii aceștia, căci trup sînt» (Facerea 6:3); adică «cu totul s-au robit de desfătările păcatelor trupești», și îndată le-a arătat asupra lor semnul mîniei Sale. Căci n-a binecuvîntat patul lor cel fără de lege, nedîndu-le lor să nască obișnuita roadă omenească, ci neobișnuit neam să iasă din ei. Și așa a slobozit la arătare mînia Sa, căci fiii ce se nășteau din ei erau ca niște sluți, nu cu chip cuviincios. Și, cînd veneau la vîrsta bărbăției, nu erau la măsura creșterii omenești, ci își întreceau măsura cu creșterea, ca niște copaci în dumbravă, a căror măsură a creșterii se spune că era de 18 coți, și de 20 și mai mult. Iar la nărav erau mai răi decît toți oamenii cei fără de lege, ca unii ce erau născuți din fărădelege: ucigași asupritori, mînioși, iuți, iubitori de război și de vărsare de sînge. Mîndri și iubitori de stăpînire și lacomi fiind, peste tot pămîntul îi alungau pe oameni, silindu-i, jefuindu-i și ucigîndu-i. Iar la trupeasca poftă cît erau de neînfrînați și de nelegiuitori nu este cu putință a da în scris, pentru că nesuferit este auzului celui cu întreagă minte, căci nu erau fărădelegi și necurății pe care nu le săvîrșeau uriașii.”
Să vedem ce scrie și Înțeleptul Solomon pentru acele vremuri în care omenirea întrutotul stricată căzuse desăvîrșit întru cinstirea demonilor și întru împătimire trupească: „Apoi, n-a fost destul că au rătăcit întru cunoașterea lui Dumnezeu; ci, viețuind (din întunericul minții lor) în război necurmat, au numit «pace» atîtea rele. Ei făceau slujbe în care-i ucideau chiar pe copiii lor, sau săvîrșeau taine ascunse sau beții nebunești după barbare obiceiuri. Și nici viața, nici căsătoriile nu le mai păzeau curate, ci unul pe altul […] îl batjocorea prin desfrînare. Toate se învălmășesc […] în furtișag și vicleșug, în stricăciune și necredință, în răzvrătire și jurămînt strîmb, în prigonirea celor buni și uitarea binefacerilor primite, în pîngărirea sufletelor și răsturnarea trupeștilor nevoi, în tulburarea căsătoriilor, și curvie și dezmăț sub ochii tuturor” (Cartea înțelepciunii lui Solomon 14:22-26).
Și atunci, pentru aceste pricini, Dumnezeu S-a mîniat desăvîrșit și a zis: „Nu va rămîne Duhul Meu pururea în oamenii aceștia, pentru că sînt numai trup! Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!” (Facerea 6:3, 7). Adică le-a mai dat vreme de pocăință, răstimp în care Noe, singurul om drept atunci pe pămînt, avea să facă acea corabie a mîntuirii sale din potopul a toată lumea. Iar fiindcă oamenii nu s-au pocăit – fiindcă nici nu mai puteau, de vreme ce răutatea lor era diavolească – știm ce a urmat: Ziditorul lor i-a nimicit, precum zisese dinainte: „Pierde-voi de pe fața pămîntului pe omul pe care l-am făcut!” (Facerea 6:7)
Orbirea curviei și necredinței aduce focul ceresc asupra Sodomei și Gomorei
După potop, răul necredinței și al împătimirii trupești a urmat încă mai aprig în neamul cel îndărătnic al oamenilor, ajungînd la piscurile sale prin fărădelegile acelor blestemate cetăți Sodoma și Gomora. Ceea ce a aprins iarăși mînia lui Dumnezeu, Care le-a nimicit în chip înfricoșat, precum citim: „A plouat Domnul piatră arzătoare peste Sodoma și Gomora… și a nimicit Domnul cetățile și pe toate cele răsărite din pămînt” (Facerea 19:24). Și, pentru a înțelege grozăvia acelei negrăite pedepse dumnezeiești, să citim iarăși din Hronograf:
„Asemenea cu Raiul lui Dumnezeu era acea parte de loc a Sodomenilor (care este și a Iordanului), pînă cînd Sodomenii n-au mîniat pe Dumnezeu și nu și-au adus asupra lor și asupra a tot locul pedeapsa Lui. […] Iar cînd a năpădit mînia lui Dumnezeu și a plouat Domnul foc peste păcătoși și i-a pierdut pe ei, atunci a pustiit și toată țara lor. Și - ceea ce se asemăna mai întîi Raiului cu frumusețea sa, și cu îndestularea rodurilor celor alese și cu văzduhul cel cu bună liniște - aceea s-a făcut asemenea cu țara iadului: nefrumoasă, neroditoare, întunecată și vătămătoare. Precum povestește pentru aceasta Sfîntul Mucenic Pionie (11 Martie):
«Eu am străbătut toate părțile jidovești, și am trecut rîul Iordanului și am văzut pămîntul cel ce pînă acum arată semnul mîniei lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor. Am văzut fum ieșind din el, iar cîmpiile și țarinile arse cu foc și goale de toate rodurile, nici o vlagă de umezeală avînd. Am văzut și Marea cea Moartă (sodomească, și ea izvorînd smoală) și apa schimbîndu-și firea sa prin dumnezeiasca pedeapsă; apă care nu poate să adape vreo jivină, nici să țină în sine trupul omenesc și orice s-ar arunca în ea, căci îndată aruncă afară.»
Pentru aceasta vorbește și Sfîntul Ioan Gură de Aur, zicînd la trimiterea către Solun:
«Oare a umblat cineva dintre voi la Palestina? Deci să-mi mărturisiți voi, cei ce ați văzut locurile acelea, mie celui ce n-am fost acolo. Pentru că mai sus de Ascalon și Gaza, chiar pe valea Iordanului, este oarecare parte multă, care era bine roditoare cîndva, înainte de urgia lui Dumnezeu, iar acum nu este. Așadar acest loc era mult roditor și cetățile lui au prisosit la frumusețe mai mult decît toate cetățile și orașele lumii și ajungeau la ieftinătatea [belșugul] Raiului lui Dumnezeu, iar acum este mai pustiu și mai nenorocit decît toate pustiile. Însă și acum, pînă în ziua de astăzi, stau pomi roditori cu roadele lor, dar roada lor este pomenire de urgia lui Dumnezeu. Căci se văd rodii și meri și roada lor este luminoasă la vedere; și cel ce nu știe pricina, dacă vede poamele așa frumoase și luminoase, are multă bucurie; iar dacă ia o poamă în mîna lui și o taie, nu găsește rod în lăuntru, ci numai fum și putoare multă. Așadar într-acest chip este tot pămîntul acesta: adică lemnele, pietrele, aerul și apele toate au parte de urgia lui Dumnezeu. Căci vezi pămînt, însă nu e pămînt ca să rodească; asemenea și pomii cu toate roadele sînt cenușă. Vezi aer și apă, dar nu sînt de trebuință. Marea aceea este moartă, căci nu are nici o tîrîtoare vie într-însa. Și - în ce chip la un trup, cînd îl arde trăsnetul, chipul trupului stă în fața focului, iar puterea ba - așa și acelea: pămîntul se vede, dar nimic avînd de ale pămîntului, ci toate-s cenușă; pomi și roduri, dar nimic avînd de ale pomilor și de ale rodurilor; văzduh și apă, dar nimic de ale văzduhului, fiindcă și acestea s-au făcut cenușă, deși se pare că văzduhul și apa nu se pot aprinde cîndva. Pentru că lemnele și piatra pot să ardă, iar văzduhul și apa nicicînd nu pot. La noi nicidecum nu pot, iar la Cel ce le-a făcut pot. Drept aceea, nimic altceva decît numai cuptor este văzduhul, cuptor este apa, toate neroditoare, toate sterpe, toate sînt chipuri ale mîniei dumnezeiești ce a fost acolo și semne ale muncilor ce or să fie.» […]
Și să se știe că rîul Iordanului, intrînd în marea cea sodomească, îndată își pierde fireasca sa îndulcire și se preface în amărăciune, iar peștii ce intră cu pîrîul mor îndată.”
Aprinderea curviei și necredința obștească, semne ale apropiatei stăpîniri a Antihristului
„Și, șezînd [Mîntuitorul Hristos] pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de-o parte, zicînd: Spune nouă: Cînd vor fi acestea și care este semnul venirii Tale [de-a doua] și al sfîrșitului veacului? […] [Și le-a răspuns]: Precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și la venirea [de-a doua a] Fiului Omului. Căci - precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mîncau și beau, se însurau și se măritau, pînă în ziua cînd a intrat Noe în corabie, și n-au știut pînă ce a venit potopul și i-a luat pe toți - la fel va fi și venirea [de-a doua a] Fiului Omului” (Matei 24:3; 24: 37-39). Proorocie pe care Sfințitul Teofilact al Bulgariei o tîlcuiește așa:
„Și - prin pildele acestea: prin a oamenilor celor din vremea potopului și prin a Sodomitenilor (Facerea 19) - arată că, atunci cînd va fi să vină Antihrist, se vor înmulți între oameni dezmierdările cele necuviincioase și vor fi stăpîniți de desfătare, desfrînați, și dați la dezmierdările cele fără de lege plecîndu-se mai cu ocară spre împreunări și dezmierdări, ca și uriașii din vremea lui Noe (Facere 6:4). Ceea ce și apostolul a zis, cu adevărat, că în zilele cele mai de pe urmă oamenii vor fi mai vîrtos iubitori de dezmierdare decît iubitori de Dumnezeu (2 Timotei 2).”
Iar Sfîntul Evanghelist Luca pomenește pentru aceasta și pilda Sodomei: „Și precum a fost în zilele lui Lot: mîncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; iar în ce zi a ieșit Lot din Sodoma, [atunci] a plouat foc și piatră pucioasă din cer și i-a pierdut pe toți; întru acest chip va fi [și] în ziua în care Se va arăta Fiul Omului” (Luca 17:26-30).
Biserica lui Hristos și vremile cele mai de pe urmă
Acum - după ce am citit și istoriile acelor cumplite întîmplări din vechime, și proorociile pentru vremea Antihristului și a sfîrșitului ce va veni, fapte ale căror înainte-închipuiri au fost tocmai potopul și arderea acelor cetăți nelegiuite - ne putem întreba: E oare vreo deosebire între lumea uriașilor dinainte de potop sau între aceea a Sodomiților și lumea noastră? Nu este aceasta lumea Antihristului, care poate s-a și născut?1 Cine mai are îndoieli, să citească proorocia Sfîntului Nil Izvorîtorul de Mir (aproape de zilele noastre, din veacul al 17-lea):
„Iar lucrarea lui Antihrist este aceasta: grija celor deșarte și materia lucrurilor lumii, cîștigarea metalurilor pămîntului [cele descoperite întîi de nepoții lui Cain]. Acesta este capul răutăților, și propovăduirea pierzării și stricarea mîntuirii. […] În zilele acelea, vă veți întuneca cu împătimire la cele vremelnice și la îmbogățire. Și n-o să cunoașteți care este lucrarea mîntuirii și o să socotiți că umblați pe calea mîntuirii voastre și că iubiți slujba voastră. […] Căci Antihrist este gîndit și simțit. Simțit o să fie la vremea cea rînduită pentru a săvîrși necredința și fărădelegile lumii, precum și Domnul a împlinit toată dreptatea și a ridicat păcatul lumii. […] Gîndit, Antihrist se află în lume de la început.”2
Și urmează același sfînt părinte:
„Dumnezeu i-a milostivit [pe oameni] cu facerea chivotului [corabiei lui Noe], ca să se pocăiască, iar ei s-au întors spre cele trupești și așa nesimțirea lor a adus Potopul. Precum și astăzi s-au dat la multa cîștigare și grija vieții, a răpirii, a vînzării, a minciunii, a curviei, a sodomiei, a lăcomiei, a mîndriei, a nedreptății, a deznădăjduirii, a leneviei de cele bune, a mîndriei inimii, a pomenirii de rău, a vrajbei, a iubirii de averi, a iubirii de argint. Fiindcă, mai înainte de venirea lui Antihrist, or să se întunece simțurile oamenilor cu nesimțirea întunericului și oamenii or să se întunece de patimi.”
Și iată ce lucru înfricoșat adaugă Sfîntul Nil:
„Atunci cînd se va înmulți fărădelegea, or să se adune toate prihănirile și necurățiile lumii și or să se învistierească întru necurata fiică a curviei, care să fie lăcaș al prea-curviei. Căci – așa cum Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare a fost Preacurată mai înainte de naștere, și în naștere și după naștere Preasfîntă Fecioară, și L-a născut pe Iisus, Care nu a știut de păcat – tot astfel, dimpotrivă, acea fiică necurată, muma fărădelegiilor, va fi curvă și mai înainte de naștere, și în naștere și după nașterea spurcatului Antihrist. O să fie curvă necurată și prea-curvă în toată viața ei. La această necurată, or să se adune toate fărădelegile și o să-l nască pe fiul pierzării. Și – din pricina lipsirii darului Sfîntului Duh la oameni, pentru păcatele și fărădelegile lor – or să se adune și or să învie toate fărădelegile oamenilor în pîntecele ei. Și, după nașterea fiului păcatului, o să vină toată lipsa la oameni. Întîi, or să se lipsească de dragoste, de unire, de curăție. Al doilea, tot locul și orașul – de păstori temători de Dumnezeu și de proistoși credincioși. Al treilea, bisericile lui Dumnezeu – de arhierei, și de duhovnici și preoți evlavioși, precum de acum au început a se lipsi.
După aceea, o să se arate și acest necurat, după creșterea vîrstei lui [adică la treizeci de ani, ca și Mîntuitorul Hristos], și o să se umple de satanică putere, ca să facă semne și minuni înaintea oamenilor pătimași. […] Și o să se fățărnicească cu blîndețea, pentru ca să înduplece noroadele la înșelăciunea lui. Asemenea, se va arăta pașnic și smerit, ca să i se închine toți. Fiindcă hrana lui o să fie tulburarea oamenilor, cînd se vor tulbura oamenii se va bucura. Aceasta este uitarea credinței și a fricii lui Dumnezeu, prea-curvia, curvia, sodomia, iubirea de avuții, iubirea de argint, pomenirea de rău, zavistia, osîndirea, minciuna, clevetirea și celelalte răutăți. Cu acestea o să se hrănească și o să stăpînească toate cetățile.
Atunci, pe cît vor păcătui, vor socoti că-și lucrează mîntuirea. Atunci, o să se defaime Sfînta Evanghelie și Biserica lui Dumnezeu. […] Și vor flămînzi oamenii de cuvîntul lui Dumnezeu, că nu o să se găsească vreun drept cu fapte bune ca să-i învețe cuvîntul mîntuirii. […] Atunci, o să zămislească răutatea Luceafărului în inimile oamenilor și atunci o să viețuiască păgînătatea în pîntecele lui Antihrist. Și se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Scriptura: «Nu va locui Duhul Meu în acești oameni, fiindcă sînt trupuri» (Facerea 6:3).”
Oricine vede că Sfîntul Nil scrie chiar catalogul nepovestitelor patimi ale vremii de acum, catalog care cuprinde pe de o parte împătimirea pentru cele trupești (grija de bogățiile lumii și aprinderea nemaivăzută spre curvie), iar pe de alta lepădarea de dreapta-credință a celor botezați întru Hristos-Dumnezeu, de la turmă la păstori. E limpede că și noi viețuim acum într-un răstimp de pocăință la fel cu acela lăsat de Dumnezeu în vremea lui Noe după ce hotărîse nimicirea omenirii! Cu singura deosebire că acum noua Corabie a mîntuirii – Biserica lui Hristos, plutind pe marea tulburată de patimi a vieții acesteia pămîntești3 - e spartă și ia apă peste tot. Încît, ca să nu se scufunde cu totul și astfel să piară și ultimii drepți, Hristos-Dumnezeu va aduce degrabă focul cel înnoitor și mîntuitor peste această „Sodomă” numită „lume”, după care urmașii lui Lot întru faptele cele bune, puținii Creștini adevărați, vor fi adăpostiți în „cetatea de scăpare” a Cerului.
Știu că sînt mulți (și dintre Ortodocși) care își doresc facerea din nou a „corabiei” Bisericii, neștiind ei că sînt întrutotul la un gînd cu însuși Satana, cel care îl va arăta pe Antihristul cel mare drept un alt „Noe” și „adevărat Mesia”; pentru cei care judecă așa, nici nu trebuie amintit. Sînt însă mulții alții între Ortodocși așteptînd și ei un „Noe”, care să repare măcar și să cîrmuiasă mai departe „Arca” noastră creștinească. Și nu se întreabă: Încotro? – de vreme ce toate s-au împlinit și tot ce avem aștepta noi (și buni, și mai puțin buni) e venirea de-a doua oară a Mîntuitorului și Dumnezeului nostru Hristos. Pentru cei care vor să înțeleagă cele zise, iată un cuvînt al Cuviosului Ierarh Averchie Taușev, care a viețuit pînă nu demult, cunoscînd bine și Biserica, și vremurile:
„Încă în veacul al 19-lea, Sfîntul Episcop Ignatie Briancianinov ne atrăgea luarea aminte, zicînd că «lucrarea credinței pravoslavnice poate fi recunoscută ca apropiindu-se de sfîrșitul hotărîtor». […] Nu avem de unde aștepta reînvierea Creștinismului. Vasele Sfîntului Duh au secat pentru totdeauna pretutindeni, chiar și în mănăstiri, aceste tezaure de evlavie și daruri harice. Or, substanța Duhului dumnezeiesc poate fi înnoită numai prin uneltele Sale4. Îndelungata și milostiva răbdare a Domnului îngăduie să se prelungească și să fie amînat deznodămîntul de pe urmă pentru cei rămași care se vor mîntui. Între timp, cei ce putrezesc sau au putrezit vor atinge deplina putreziciune. Cei ce vor să se mîntuiască trebuie să înțeleagă bine acest lucru și să folosească timpul dat spre mîntuire, căci timpul scurt este, iar trecerea în veșnicie este aproape pentru fiecare din noi.”
Note
1 Prin anii ‘90 ai veacului de acum trecut, într-o știre de la BBC, rabinul șef al Angliei zicea că „Mesia” tocmai se născuse.
2 Prin gîndirea pămîntească a omului căzut, a omului care vrea să ajungă dumnezeu prin sine însuși, în trupul cel muritor. De la bun început, prin călcarea acelei singure porunci dumnezeiești, Adam a gîndit antihristic.
3 Căci, într-adevăr, Arca a fost înainte-închipuire a Bisericii, iar marea este o metaforă a petrecerii pămîntești la toți Sfinții Părinți.
4 Iar Creștinii cei de pe urmă, dimpotrivă, „își vor grămădi învățători după poftele lor, căci va fi vremea cînd nu vor mai suferi învățătura cea sănătoasă” (2 Timotei 4:3). Stih pe care Sfîntul Teofilact îl deslușește așa: „Cu zicerea «își vor grămădi», Apostolul arată nealeasa și tulburata mulțime a învățătorilor. Căci aceștia au să se aleagă la hirotonie de mulțimile cele tulburate ale noroadelor, care nu fac nici un lucru cu cuvînt [«rațiune»] și cu deslușire [«dreaptă-socoteală», «discernămînt»], ci aleg și hirotonesc învățătorii care le urmează poftele, zicînd și făcînd cîte sînt spre îndulcirea și mulțumirea lor.”
AXA ESTE JURNALUL DE BORD AL AMBARCAȚIUNII CU CARE NE SILIM SPRE MÂNTUIRE
Comentarii