„Democratizarea” libertății

Deşi „pare că părerea” generală ne îndeamnă să acceptăm, noi ne încăpăţânăm să punem iar şi iar în discuţie concepte care au căpătat – cărora li s-a dat – valoare de adevăr de necontestat. Vorbim, mai precis, despre clişee ideologice şi verbale. Unul dintre clişeele cel mai bine înţepenite în conştiinţa lumii contemporane este clişeul “democraţie”.

Ca urmare, nimeni nu se mai întreabă nici ce este – în fond – democraţia, şi nici dacă democraţia chiar este – aşa cum se spune peste tot – rezolvarea tuturor problemelor vieţii omului pe pământ. Acestea sunt lucruri care pur şi simplu se subînţeleg… În schimb, în lumea din care facem şi noi parte se discută despre care e cea mai bună democraţie – adică care e cel mai mare bine, căci fără îndoială, aprioric, pentru contemporanii noştri, democraţia este binele. Astfel problema care se pune nu este alta decât: democraţia americană sau democraţia occidentală? Democraţia de tip anglo-saxon sau democraţia liberală? Unii o preferă pe prima, alţii o alta, iar alţii au alte păreri – toate însă pornind de la acest atribut care îi este conferit cu mare sinceritate democraţiei: marele bine universal.

Dar ce se înţelege de fapt prin democraţie? Care este principalul sens? Cred că cel de libertate – cu alte cuvinte o ţară democratică este o ţară liberă. Sau lumea liberă este lumea democratică. Observaţi că se opune ca sens obligaţiei, restrictivului, coercitivului. Stăruind însă asupra sensurilor vom observa că lucrurile nu stau chiar aşa. Votul în România şi nu numai, ci în toată lumea liberă şi democratică, votul spuneam este fireşte liber şi democratic. Ce să însemne însă aceasta? Că avem dreptul de a alege, că avem libertatea de a avea o opţiune proprie în problema conducerii statului român.

Însă ceea ce ni se pare nouă cel mai important, este faptul că mai mult decât dreptul de a alege, ar trebui să se ţină seama de dreptul de a nu alege şi mai ales de consecinţele acestuia. Pentru că a nu te prezenta la vot înseamnă în sine un vot. Un vot de blam dat întregii clase politice, care îţi prezintă oferta pentru care tu crezi că nu merită să ieşi din casă – şi crezi bine.

N-am auzit pe nimeni să îndemne populaţia să nu iasă la vot, îndemn care ar putea fi bazat pe calitatea odioasă a clasei politice din care tu ar trebui să alegi…

Cu siguranţă că asta ar vrea să însemne – dar, haideţi să vedem ce înseamnă de fapt. Libertatea de a alege este oare democraţie? Nu, este pur şi simplu un drept care îţi este recunoscut de conducerea unui stat. Dar mai departe apare un lucru foarte curios, pe care puţină lume l-a observat şi nimeni nu l-a luat în seamă: dacă am libertatea de a vota, înseamnă că mai întâi am libertatea de a alege dacă să votez sau nu. Ei bine, este egală exercitarea libertăţii mele şi în cazul în care eu aleg să votez, dar şi în cazul în care eu consider că trebuie să aleg să nu votez. Cu alte cuvinte nu doar DA este libertate ci şi NU, sau faptul că eu pot face această opţiune – dacă ar fi să facem un fel de joc de cuvinte. Ori, tocmai aici intervine democraţia care spune: trebuie să votezi! Adică eşti obligat să votezi, dacă vrei să îţi manifeşti drepturile tale democratice. Democratice da, dar nu de libertate.

Dar unde oare poate fi încadrată obligaţia de a alege în cunoştinţă de cauză? Libertatea nu este inventată de un sistem politic. Libertatea implică sau obligă cunoaşterea, în timp ce democraţia nu are nici un fel de raport cu aceasta.

Omul se naşte liber. Un sistem politic poate ţine seama de acest lucru sau poate să nu o facă. Democraţia este însă inventată pentru a comuniza toate sistemele politice, pentru a le universaliza – sau cu un cuvânt la modă: pentru a le globaliza. Tocmai în aceasta stă arta guvernării: în a cunoaşte sensul libertăţii poporului din care faci parte şi pe care îl conduci, şi de a sprijini această libertate care are un scop sau o finalitate bine definită.

Libertatea înseamnă responsabilitate. Responsabilitatea de a merge sau a nu merge la vot. De a alege o cale sau alta în cunoştiinţă de cauză şi neapărat asumându-ţi atât opţiunea cât şi consecinţele actului tău. Aici se desparte esenţial libertatea de democraţie. Libertatea are criterii valorice, în vreme ce democraţia este un gest în sine şi doar atât.

Democratic este să votezi! Cum adică? Să nu votezi nu este democratic? Democratic este să accepţi otova tot ce ţi se dă. Cu alte cuvinte viaţa ta să fie un lung şir de rostiri afirmative, monosilabice: DA, DA, DA. Democratic este să votezi fără să ştii ce votezi, adică să ai o libertate fără responsabilitate. Democratic este să votezi secret. Adică să nu îţi asumi nimic din ceea ce va urma ca rezultat al gestului tău de a vota. Democratic este să spui orice…

Democraţia îşi începe cariera odată cu revoluţia franceză, în vreme ce libertatea a fost dată omului de la început. Are esenţă dumnezeiască şi un sens limpede: mântuirea.

Democraţia este un clişeu generalizant, neutru, arbitrar. În vreme ce libertatea este fecundă, roditoare, fiindcă are un profil apropiat de cel al omului sfânt, are o legătură organic cu nevoia de existenţă etern valabilă. Democraţia este un pat al lui Procust, o convenţie. În vreme ce libertatea este un fel de a fi fără de care nu poate exista împlinire.

Revoluţia franceză a inventat Drepturile omului care s-au tranformat în lumea contemporană într-un îndemn la delir – ai dreptul să spui orice – nu împotriva stăpânirii fiindcă rişti să devii terorist – fără a fi obligat să dai seamă despre adevărurile sau minciuna sau de consecinţele lor.

Mai mult decât dreptul de a alege, ar trebui să se ţină seama de dreptul de a nu alege şi mai ales de consecinţele acestui. Pentru că a nu te prezenta la vot înseamnă în sine un vot. Un vot de blam dat întregii clase politice care îţi prezintă oferta pentru care tu crezi că nu merită să ieşi din casă – şi crezi bine.

N-am auzit pe nimeni să îndemne populaţia să nu iasă la vot, îndemn care ar putea fi bazat pe calitatea odioasă a clasei politice din care tu ar trebui să alegi…

Ca de fiecare dată, atunci când premiza este greşită, nu se poate ajunge decât la o falsă concluzie. Ca de fiecare dată, în astfel de împrejurări, ca prin minune se uită de întreaga experienţă a omenirii, de întreaga bibliografie, de tot ce-au gândit cei dinaintea noastră. Ca de fiecare dată prevalează clişeele, în defavoarea adevărului – democraţia este de exemplu susţinută de argumente istorice, precum cel al democraţiei greciei vechi… când orice profesor serios de liceu cunoaşte faptul că democraţia a prăbuşit Atena – căci de democraţia ateniană tot vorbesc cei care au auzit doar de expresie – lucru pe care îl exprimă limpede Mircea Eliade şi nu numai, prin expresia “democratizarea cerului”. Şi, ca de fiecare dată dacă eşti altă părere ai o mare problemă – urmare a practicării clişeelor: primeşti eticheta…

Comentarii

comments powered by Disqus