Nădejdea şi înşelarea

Nădejdea şi înşelarea

Un tot mai aspru vânt de neputinţă bate peste noi în ultimii ani. Un vânt dinspre laşitate spre înţelepciune. Deznădejdea îşi arată colţii – nu doar – ci a trecut la treabă. Cei muşcaţi ori pleacă spre alte lumi – sau altă lume – ori se resemnează. E un vânt căldicel care îţi zdruncină firea – nu mai ştii, nu mai poţi să-ţi aminteşti dacă a fost sau dacă ar putea fi şi altfel. Mai întâi ca o boare, lin îţi dă speranţă – îţi dă clipa în care vrei, crezi că se poate. Uşor, toată puterea ta se risipeşte în gol, fără urmări – nimeni nu mai este atent la nimeni. Cu timpul îţi pierzi cumpătul, şi ca o insectă prinsă în pânza păianjănului faci gesturi disperate – tot fără urmări. În cele din urmă, deznădejdea se apropie – e momentul ei: te rupe. Fâşii, zdrenţe – fără nici o picătură de sânge. Apoi, nu mai există „apoi”. Deja ai devenit un cetăţean onorabil şi liniştit al universului. Un univers al nimicului – tot fără urmări, lin, căldicel…

Rareori, mai târziu, îţi mai aminteşti – cum îţi doreai o viaţă cu sens, cum erai pregătit de luptă, ce frumoasă părea ziua de mâine. Nu îţi face plăcere, aşa că îţi alungi… himerele.

Cum ai ajuns aici? Cum nu ţi-ai dat seama că nu există ceea ce ţi s-a spus cu atâta insistenţă că ar exista? Cum ai uitat să apui NU, luându-l pe DA cu tine, ca pe un bine universal? Şi – mai la urmă –chiar nu se mai poate face nimic pentru salvarea ta – în cazul în care ai mai avea măcar un dram de voinţă?

Deznădejdea este lipsa nădejdii, la care poţi ajunge printr-o mare dezamăgire – care este reversul amăgirii. Nădejdea şi amăgirea la un loc: aceasta este reţeta care duce la neputinţă. Altfel spus: nădejdea pusă în amăgire. Singurul lucru care mai poate fi făcut este punerea nădejdii la locul ei: în Hristos.

Comentarii

comments powered by Disqus