9 poeme

Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău, pus în lanţuri,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită’n măsele,
ci ca s’aduni chiuind pe tăpşane
o claie de cer şi-o căciulă de stele,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi’n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Aşa, ca să-ţi pui tot sărutul fierbinte,
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobote-ţi ies înainte,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Ridică-te Gheorghe pe lanţuri şi funii!
Ridică-te Ioane pe sfinte ciolane!
Şi sus, ca lumina din urma furtunii,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!…

(Închisoarea Aiud)

Şbilţul roşu

Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
foamea, oftica şi moartea
vin cu şbilţul să culeagă
ca hingherii, să-şi ia partea.

Ziua toată, noaptea toată
lucră şbilţurile roşii
înşfăcând de beregată
flămânziţii, zdrenţuroşii.

Mă! Eu, astăzi. Tu, poimâine.
Ăla peste-o săptămână.
Laţul vrea mereu alt câine –
nu ne iartă, nu ne-amână.

Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
şbilţul roşu-şi cere partea.
Straşnic ştiu să mai culeagă
foamea, oftica şi moartea.

Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.

Atunci când inima ta cântă,
ce-nseamnă-n luptă-un braţ înfrânt,
ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă,
când te ridici c-un steag mai sfânt?

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri
şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s,
cele mai crâncene înfrângeri
sunt renunţările la vis.

Rugăciune

Dă-i fetiţei mele, Dimineaţă,
tălpi cu care lipăi prin verdeaţă,
tril de ciocârlie-ascuns în guşă,
zburda veveriţei jucăuşă,
lângă uşă.

Cireşar, dă-i zmeura cunună,
zâmbet de caisă şi căpşună,
fă-i caleşti din fluturi şi rădvane,
şi din crini pantofi şi lampioane
diafane.

Pune-i Basm, pe zodie lăstunii,
scutură-i în vis găteala lunii,
adu-i Sânzienele să-i coase
scrânciob de mătase-n chiparoase
somnoroase.

Şi tu, Cântec, suie-mi-o lumină
pe-o lăcustă lină, cristalină,
du-mi-o bob de rouă prin glicină
şi din floare-n floare mi-o aşază,
ca o rază!

Crezul

Puneţi-mi lanţuri şi cătuşe
să sune scrâşnetul hain
şi mii de lacăte la uşe,
eu cum am fost, aşa rămân.

Surpaţi asupra-mi munţi şi ape,
puteţi chiar să mă spânzuraţi.
Cu grele, negre târnăcoape,
credinţa nu mi-o sfărâmaţi.

Târâţi-mă, de vreţi, sub şanţuri
şi îngropaţi-mi trupul stins.
Eu simt ca Făt-Frumos, din lanţuri
puteri adânci de neînvins.

Puteţi să năpustiţi tot iadul
ca să mă frângă până-n miez.
Eu stau în viscole ca bradul
şi tare, tare ca un crez.

Crez

Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
dar mai cred şi-n neamul meu,
înfrăţit cu dorul.

Cred în sfinţi, dar şi-n voinici,
cred în flori şi-n cremeni,
căci tăcuţii mucenici
cu haiducii-s gemeni.

Dar mai cred că într-o zi,
aspru, din furtună,
neamul meu se va trezi
cu securea-n mână.

Şi-atunci ierte Cel din cer
liftele spurcate,
căci prin sânge şi prin fier
ne-om croi dreptate.

Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
ce-a-nfrăţit în neamul meu
sfântul crez cu dorul!

Mormintele

Sapă, camarade, sapă…
Au venit alţi morţi pe drum.
Frunţi de ceaţă, ochi de fum,
pentru viermi şi pentru groapă.

Alte cruci, pe alt colnic,
tot mai multe, tot mai dese,
luna grea să le apese
cu zăpezi de borangic…

Toarnă glod, varsă argilă,
adu crucea de molid,
casca spartă - ciob de blid -
pune-o-n vârful de şindrilă.

Sapă, sapă înainte,
cu sudoarea pe grumaz…
Sapă pentru camarazi
reci şi vinete morminte.

Sapă, sapă. Bezna cade.
Toarnă viermi, zvârle noroi
Peste ochii mari şi goi,
sapă, sapă, camarade…

Pune râme peste vis,
pune lut pe mâini de ceară,
mâinile ce dezmierdară,
mâinile care-au ucis…

Copil bolnav

Puiul Radului, de rouă,
aromind a busuioc,
de opt zile, ba de nouă,
arde-ntr-un pătuc de foc.

A venit o rândunică
să mi-l vadă cum zăcea
cu tristeţi de tufănică
şi cu lâncezeli de stea.

O lăcustă se închină,
iar crăiţe şi furnici
se tot roagă, în grădină,
pentru mâinile lui mici.

Două lebede ca mierea
şi-un pisoi de pluş lunar
plâng încet lângă durerea
unui leagăn de cleştar.

Numai dumneata, molatic
urs de vată, stai sub pat,
clatini capul, gânduratic,
spre tăticul suprat,

parc-ai vrea să treci de praguri
şi la piept s-aduci, nătâng,
stupii toţi cu mierea-n faguri,
toată zmeura din crâng,

toate crengile din crâng.

Lădiţa cu jucării

Târgul arde. Fum vâscos şi zgură
le simţim ca un nisip în gură.

Alergăm curbaţi pe baionete,
topăie pe streşini flăcări bete.

Azvârlim grenade. Târgul arde.
Vinele plesnesc ca nişte coarde,

sângele e un ciocan şi bate,
bate lung în tâmplele-asudate.

O “rafală” îl aude şi-i răspunde
cu ciocanele-i de cremene, rotunde…

Târgul arde. Năvălim în moarte,
printre ziduri cu olane sparte.

Casele aleargă prin băltoace,
îşi smulg părul, se-nvârtesc buimace

Şi-şi aruncă-n iadul dimineţii
geamurile, uşile, pereţii…

Izbucnim, urlând, într-o ruină,
cu priviri haine de jivină,

cu frunţi tulburi, cu grenada-n mână…
Zăngănind, cad cioburi în ţărână.

Ne împiedicăm, năuci, în tindă,
de-un schelet de jilţ sau de oglindă.

Tropăim, murdari, cu ţinte grele,
peste zdrenţe negre de perdele.

Grei, bocancii calcă pe portrete:
peste-obrajii trişti ai unei fete,

peste-un gând înseninat pe-o frunte,
peste zâmbetul unei bunici cărunte.

Printre dinţi scuipăm moloz şi zgură.
Ochii-ncremenesc într-o spărtură:

pe un fund de ladă sub cenuşă,
un căluţ de lemn şi o păpuşă

dorm adânc, ca într-o amintire,
vise de funingine subţire.

Un căluţ olog, fără de roate,
şchiop, beteag şi rupt pe jumătate,

şi-o păpuşă care doarme-ntruna
Somn de Porţelan şi păr ca luna…

Împietrim sub bârnele schiloade:
- Uite o păpuşă, camarade,

uite un căluţ uitat în ladă, -
parc-ar fi păpuşa de zăpadă

şi căluţul şchiop, purtat de sfoară
prin albaştrii ani de-odinioară…

Târgul arde. O “rafală” toacă.
Flăcările joacă, joacă, joacă.

Un căluţ de lemn şi o păpuşă
sub măcel, sub moarte, sub cenuşă…

Ochii au rămas pe fundul lăzii.
Cresc împuşcături de-a lungul străzii,

ca un vaiet, altă grindă cade…
- Uite o păpuşă, camarade…

Comentarii

comments powered by Disqus