11 poeme

11 poeme

Poetul cu cheia de gât

lui George Mihalcea

Pe strada îngustă se vând cărţi
tipărite pe frunze de nuc.
Vântul de toamnă, ţine loc de coperţi.
“În oraşul ăsta, toţi termină o şcoală,
Fără ca nimeni s-o înceapă”, zice poetul
cu cheia de gât.
Uneori e supărat, poezia lui nu mai este
demult o gumă de mestecat.
Emigrant în uitare, poetul ăsta vine mereu
pe strada copilăriei mele, ca să cumpere
poeme, ieftine, la mâna a doua.
Aici totul e închis.
Au plecat toţi cu cheile de gât, către o altă copilărie.
A mai rămas o călăuză, care dacă tot nu are ce face
confecţionează chei pentru cărţi.

Adevărul e că cineva trebuie să o facă şi pe asta…!

Prima brăţară

Bunicului

– De ce morile de vânt macină vânt?
Întreabă copila, ce abia se vedea din lanul de grâu,
în arşiţa verii.
Cine să-şi răspundă din pălăria bunicului
La culesul ultimelor prune?!

Oraş manechin

lui Cristian Rădulescu

În oraşul ăsta, nimeni nu mai citeşte poezie
iar cântecele incurabile se aud prin berării
Unii oameni muncesc, alţii fură iluzii.
Se fac afaceri cu mere şi autoturisme
franţuzeşti, caii indolenţi trag la căruţe
decorative, pline cu ţărani în costume Armani,
care vin să vândă produse agrare.
Primarul se freacă pe burtă şi ţine discursuri
demagogice câinilor vagabonzi.
Manechine superbe îşi lovesc sânii tari de
bluzele lor colorate, iar ţiganii vând dolari
devalorizaţi.
Se trăieşte din plin din praful cu miros de crin.
Intelectualii şi proştii primesc cârje de-a moaca
şi au intrare gratuită în biserici.
În fiecare zi, cineva prezintă colecţii.
De vară, toamnă şi de alte anotimpuri,
colorate veşminte îmbracă trupuri moi,
căci doar haina îl face pe om…

Seară muşcată în geam

Bărbatului de lut

Femeia mea era deja miercuri.
Se pierduse în oale fără gust,
frământând pâinea de seară,
cu mâini mari, arse de amintiri.

E noiembrie în cana de lut,
iar caii transparenţi, trag la căruţa de sticlă.
E noiembrie în casa ei cu pereţi de cuvinte,
iar păsări de toamnă îi trec peste buze.
E noiembrie în verbele ei şi pe pleoape uscate.

Geamul muşcat de muşcate, separă noaptea
de ce trebuia a fi.
– Cine îmi duce oile la munte? întreabă femeia.

Nu cred că trebuia.
Nu eu trebuia să fiu în noiembrie,
nu mie trebuia sa-mi fiarbă cina,
nu eu trebuia să-i sap ochii,
nu eu trebuia s fi în locul bărbatului de lut.

Dar ce trebuia a fi eu?
Poate cuvinte date de pomană în sâmbăta celor vii,
poate cel ce ţipă când muşcă muşcata din geam,
poate cel ce învie trudite cuvinte,
poate cel ce trebuie uitat.

Maci de fiecare lună

Unei femei

Sub fustă, doar lanul de grâu
se coace în pâine, scria poetul bolnav de uitare.

Trei zile de maci, rătăciţi în câmp
trei zile, în care femeia zace în grâu,
trei zile în care bărbatul îşi
ascute secera.
Trei zile, în care doar norii de vată
sunt albi.
Trei zile, în care se
zămisleşte un nou început.

Spăl trupul femeii de maci.
Sfânt ritual, în coacerea lunii.
Pruncii, născuţi sub zodia macului,
duc mai departe grâul trudit în pâine.
Fertila povară dusă sub fustă,
în palme, măcinată în
oala de lut, din care bărbatul setea o stinge.

Prima brăţară

În Sud, ea, el şi rădăcini ajunse până
în dormitorul de sus, înconjurat de cărţi.
La Vest, munţi, ape şi avioane de hârtie.
La Est, balconul, ţipătul ei cu dantelă de noapte.

La Nord, doar eu,
nimicul ales pentru o vreme!

A patra brăţară

Copiilor mei

Când îţi cauţi iubirea cu pungile sub ochi,
iar tânăr mai eşti doar dimineaţa şi joia,
când vântul îţi umblă, deloc discret,
prin buzunare, iar ridurile ruginesc în piele,
când nic vinul nu mai trece din strugure în vene,
când oasele dor a ploi de vară,
iar nopţile îţi zac în pantaloni, din ce în ce mai des,
când înţelepciunea este egală cu prostia tinereţii,
iar dinţii îţi cad în lapte, cînd burta se poartă cu bastonul.
Sigur că femeia de ieri te iubeşte
mult mai puţin azi,
iar şpaga dată la azilul cu program redus
e mult mai mică.

A opta brăţară

Ea umbla cu pinguini sub braţ.
Caniculă cu grade sub umeri, era!

Pasăre de toamnă

Am căutat o pasăre de noapte
să mă iubească şi să-mi strângă trupul
cu aripile ei umede…
Nu am găsit decât o pasăre de toamnă
uşor obosită, cu aripi murdare de vânt
dar frumoasă ca un colţ de cer.
Mi-a făcut un cuib pentru ochii mei obosiţi
de prea multă aşteptare.
Parfumul de început de toamnă zăbovea pe
aripile ei cuminţi.
Era o fericire şi o tandră uitare,
o iubire ca o bătaie de aripi.
Era ca o pasăre de toamnă în formă de gutuie coaptă,
aşezată în geamul de la casa din vis…
Dar într-o noapte a venit pasărea mea, cu aripi
înfăşurate în dantelă neagră şi umedă.
Mi-a privit trupul din cămaşa cusută din frunze,
apoi m-a luat cu ea în oraşul plin de suspine!

Nici acum nu ştiu să deosebesc
o pasăre de noapte de o femeie.

Paşi fără drum

Drumul ăsta ar fi trebuit să ducă în sufletul tău,
poveşti cu iubiri de o viaţă.
Pe drumul ăsta trebuia să ne întoarcem în frunze
eu cu tine.
Eu am rămas pe drum cu buzunarele pline de castane,
eu am rămas pe drum, înfăşurat
în amintirea rochiilor tale.
(…)
Tu ai rămas la capăt de iubire,
fără să ştii de căldura trupului meu,
fără să ştii de căldura trupului tău,
fără să ştii că eu şi cu tine
mai avem un drum de făcut.

Mici bucurii de duminică

Ea a închiriat o fereastră
pe chipul lui fără contur.
În suflet poartă o rană albastră,
în timp ce el
zideşte zăpezi peste sânii albi
ai unei alte femei.

Mărunte bucurii de dumincă
ţin loc de ninsoare.
Nimeni nu moare,
nimeni nu îmbătâneşte
şi nimeni nu culege păcate.

Hai să punem botniţă la şarpe
şi să ne jucăm de-Adam şi Eva,
până Dumnezeu nu închide fereastra.

Străzile au întinerit sub paşii noştri,
iar clipe se dezbracă pe bani de argint.

Comentarii

comments powered by Disqus