11 poeme

Sângele

Sângele meu vine de departe
călătoreşte dinainte de naşterea mea
va călători şi după ce va veni valul
şi faţa mea se va confunda cu nisipul
În sângele meu
s-au oglindit toţi bătrânii neamului
şi copii au lansat bărci de hârtie.

Cuvânt

lui Hristu Cândroveanu

Adânc
în cuvânt
tremură inima unui strămoş.
Adânc
în cuvânt
s-au adăpostit căprioarele,
şi munţii s-au făcut câmpie
ca să se vadă mai bine morţii
în somn.
Adânc
în cuvânt
coboară încet şi chipul meu:
literă, flamură.

Întâlnire

Se apropie miezul nopţii.
Iar voi chema cuvintele
să stăm de vorbă.
Unele dintre ele
vor veni cu dorul pe buză,
altele vor veni cu friguri în aripi,
altele şchioape.
Cele de tot uitate
nici nu se văd…
Mai uşor le miroşi.
Fum gonit din vatră
aleargă, aleargă
după un căpătâi.
Eu o să le adun într-o coală
aşa cum bunicul
aduna oile în ţarc.
Fiecare noapte
sporeşte istoria sufletului
cu o jertfă.

În patria mea

În patria mea
au secat fântânile.
Nici un picur de apă limpede
nu există.
Aici
domneşte izvorul Lethe.
În patria mea
nu găsesc nici un preot
să toarne aghiazmă
pe pleoapele adormiţilor.
Stihiile au rănit cu săgeţi
muntele în coaste.
În fiecare cărare
a crescut o rană.
Umbrele
s-au aliniat iar
pentru luptă.
Eu- sihastru
cu crucea înainte,
Don Quijote călare.

Puntea din Arta

lui Yioryi al’ Platari Tsima

Puntea din Arta tremură.
O jertfă se face înaltă
cât acoperişul inimii.
O lumânare se face înaltă
cât lumina.
Un om se dezbracă de trup
ca de o haină.

Destin

După ce am construit cetatea
m-au gonit
din cetate.
După ce am construit patria
m-au gonit
din patrie.
După ce am construit biserica
m-au gonit
din biserică.
Numai de pe cruce
nu m-au gonit
niciodată.

Via Egnatia

Via Egnatia
drum cu platani
veghează morminte.

Via Egnatia
necăutată
de legiuni romane,
de caravane
s-a făcut
ea însăşi mormânt.

Via Egnatia
doarme fără candelă.
Profanată
de paşi străini
se visează
clopot.

Via Egnatia
în sufletul meu:
drum nesfârşit.

Rană

Mă dor grădinile veştejite
înainte de naştere.
Mă dor rănile atâtor strămoşi,
mă doare păstorul fără turmă,
marinarul fără corabie.
Mă doare muntele neurcat,
bărbatul fără femeie,
femeia fără bărbat.
Mă doare smochinul fără rod,
casa fără acoperiş,
peretele fără icoană.
Mă doare preotul fără liturghie,
mă dor mormintele fără cruci,
mă dor gândurile fără cuvinte,
cuvintele fără scriitor.
Mă doare durerea.

Catacombe

Ţipătul oilor creşte mut
în memorie.
Întunericul cade peste lume
ca o ploaie.
În suflet este târziu
ca într-un cort putrezit
fără felinar.
Unde se vor odihni oasele mele,
cine îmi va aprinde candela?
Atâtea morminte nevegheate!
În zare – nici o bucurie
nu scoate fum prin horn.

Epitaf

O cititorule!
Sunt un poet genial.
În acest timp postmodern
am vrut să fiu poetul
poporului meu imperial
fără nume.
Numele meu
este Yioryi Vrana.
Numele l-am moştenit
de la bunicul meu.
Bunicul bunicului meu
avea acelaşi nume: Yioryi Vrana.
După o legendă
se pare că a fost guvernator
peste o themă din Epir,
după o altă legendă
se pare că a fost dragoman
la Poarta Otomană.
Eu am fost guvernator
peste fantasme
şi dragoman
la poarta inimii.

Autobiografie

Sunt un poet ce-a trăit
la cumpăna veacurilor douăzeci
şi douăzeci şi unu,
un poet ce s-a născut
parcă ieri dimineaţă,
la ţărmul Mării Negre,
acolo unde vântul usucă trupul
şi nostalgia ucide inima…
Sunt un poet
născut fără patrie.
Singura-mi patrie:
inima…
Am iubit o femeie
cu faţa blondă,
am citit
câteva mii de cărţi,
am avut câţiva prieteni,
Am văzut Macedonia, Tesalia
şi Epirul,
am văzut Olimpul,
unde păstorii armâni
au aceeaşi vârstă ca muzele
şi sângele lor
cântă un cântec străvechi,
am văzut Pindul unde trupul meu
nu va fi înmormântat
după rânduiala străbunilor,
am văzut Vlahuhorile
spânzurate de cer,
m-am închinat la Meteora,
în cuibul armânesc
unde credinţa atinge cerul cu mâna,
am văzut ruinele din Atena
şi Roma
chiar în sângele meu
ce s-a înecat ca un amurg
în Marea Ionică…
După aceea,
toată dragostea
i-am încredinţat-o lui Dumnezeu.
Voi lăsa moştenire
un fiu,
o retină
rănită de frumuseţea lumii
şi o durere ce va exploda
într-o metaforă.

Comentarii

comments powered by Disqus