Știinţă şi credinţă: relaţie fără conflict?

Știinţă şi credinţă: relaţie fără conflict?

„De oricine poţi să te iei
Însă nu de Galilei
Ca să nu te dăm la lei”

Stihurile şugubeţe din motto nu fac parte din vreun folclor, ci au fost inspirate de o ştire recentă preluată din media internaţională. La noi ea suna cam în felul următor:

„Papa Benedict al XVI-lea şi-a anulat vizita la o universitate din Roma

Miercuri 16 ianuarie 2008, 07:45

Papa Benedict al XVI-lea şi-a anulat vizita la o prestigioasă universitate din Roma, din cauza unui protest al câtorva zeci de studenţi, care îi reproşează poziţia faţă de procesul lui Galileo Galilei.

Suveranul pontif a făcut acest gest fără precedent, după ce mai mulţi studenţi au ocupat marţi pentru câteva ore biroul rectorului, în semn de protest faţă de vizita papei. Suveranul pontif ar fi trebuit să ţină poimâine un discurs la Universitatea Sapienzia, la ceremonia de deschidere a anului academic.

Protestatarii au cerut conducerii să retragă invitaţia, pentru că, pe vremea când era cardinal, Suveranul Pontif a afirmat că procesul lui Galileo Galilei a fost corect. Studenţii nu s-au sfiit să spună că părerea lui Benedict al XVI-lea despre procesul lui Galileo Galilei îi umileşte şi îi ofensează.

Marele savant italian a fost condamnat în 1633 pentru erezie, după ce a descoperit că Pământul se roteşte în jurul Soarelui. Galilei a fost nevoit să se dezică public, dar posteritatea a păstrat comentariul său la încheierea procesului – E pur si muove. Şi totuşi de mişcă.

Sursa: Realitatea TV

Acum, s-ar putea desigur emite următoarea observaţie: ştirea se referă la un eveniment petrecut în Italia şi are în vedere o reacţie negativă a unor universitari laici (secularizaţi, profani, liber-cugetători, etc.) la adresa capului bisericii catolice, deci un eveniment care nu ar privi un preot ortodox român. Numai că lucrurile nu stau chiar aşa.

În primul rând, prin mediatizarea de pe toate canalele media din România, ştirea pătrunde, fie ea şi nechemată, în spaţiul eclezial român ortodox. În al doilea rând, aşa-numitul „caz Galilei” depăşeşte graniţele unei probleme strict interne spaţiului catolic italian post-renascentist (sec. XVII). Acest episod reprezintă până în zilele noastre emblema unei confruntări făţişe între biserică/religie/credinţă/dogme şi ştiinţă/liberă-cugetare. În această ecuaţie s-a impus pe traseul ultimilor 200 de ani cel puţin ideea că biserica (inchiziţia) era asupritoarea martirului ştiinţei, care şi-a apărat curajos ideile cu preţul dacă nu al vieţii cel puţin al libertăţii. Mai mult, se zice că timpul a confirmat justeţea ideilor lui Galilei, şi prin urmare implicit înşelarea bisericii.

Să vedem acum cum este tratată această problemă în zilele şi în spaţiul nostru eclezial. Opiniile pot diferi întrucâtva, dar percepţia comună este în linii mari următoarea:

– Biserica Ortodoxă a Răsăritului nu a cunoscând nicicând astfel de conflicte cu ştiinţa de felul celor cu Galilei, Bruno, sau mai târziu Darwin (Scopes);

– Problema era de natură astrofizică, domeniu în care savanţii vor avea de atunci până astăzi cel puţin ultimul cuvânt, Biserica rezumându-se cuminte să ia act de ultimele descoperiri şi să le primească necondiţionat. Aceasta deoarece domeniul respectiv nu ar fi dogmatic şi ar afecta în vreun fel mântuirea şi adevărurile de credinţă revelate;

– Problema este deci secundară din punct de vedere bisericesc, iar din punct de vedere ştiinţific închisă: Galilei (şi Copernic) a avut dreptate (iar biserica s-a înşelat), Pământul este o planetă ce execută o dublă rotaţie, una anuală în jurul Soarelui, alta diurnă în jurul axei sale.

Aşa am crezut şi noi până la o vreme, dar scrutând mai de-aproape problema ni s-a părut că lucrurile nu stau nicidecum aşa, ci tocmai dimpotrivă. De aceea am îndrăznit să punem semnul întrebării din titlu, contrazicând o părere atât de propovăduită în zilele noastre, potrivit căreia ştiinţa şi credinţa se împacă de minune completându-se una pe cealaltă armonios, ca două domenii diferite. Ba mai mult, în 1992 chiar instituţia cu pricina, Vaticanul, a purces într-un cadru universitar la o reabilitare a lui Galilei. Vom reveni asupra ei.

Noi ortodocşii nu suntem adepţii scolasticei medievale papistaşe, cu bazele ei aristotelice, şi nici adepţii lui Ptolemeu şi prin urmare nu putem fi bănuiţi de o propagandă filo-iezuită medievală sau ceva de acest gen. Nu numai asta, dar nu avem nici un gând de apărare a „suveranului pontif” fie el actualul sau predecesorii săi. Acestea fiind lămurite, ne vom strădui în puţine rânduri să aducem o opinie din partea ortodoxă asupra acestui conflict, care iată dovada, nu este nici pe departe stins şi rezolvat. Pentru aceasta trebuie să ne întoarcem la originea sa.

La data de miercuri 24 februarie 1616 la sediul Sfântului Oficiu din Roma comisia teologică de sub conducerea cardinalului Bellarmino a combătut următoarele propoziţii ale lui Galilei:

„1. Soarele se află aşezat în centrul lumii şi, prin urmare, este lipsit de mişcare locală.

Cenzura: Cu toţii au spus că o asemenea teză era neghioabă şi absurdă, din punct de vedere filosofic, şi categoric eretică, (subl. ns.) deoarece contrazice în mod expres afirmaţiile Sfintelor Scripturi din multe pasaje, după înţelesul literal al cuvintelor şi potrivit tâlcuirii de obşte şi înţelegerii Sfinţilor Părinţi şi a doctorilor teologiei.”

„2. Pământul nu se află aşezat în centrul lumii şi nici nu este nemişcat, ci se mişcă în întregime, într-o rotire zilnică.”

Cenzura: Toţi au spus că această teză merită o cenzură identică cu cea anterioară, din punct de vedere filosofic: dacă este analizată din punct de vedere teologic, ea este greşită cel puţin în ce priveşte modul cum se referă la credinţă.” (sublinierile ne aparţin).

Comisia:

Petrus Lombardus, Arhiepiscop de Armagh.

Fra Hyacintus Petronius, Maestru al Sfântului Palat Apostolic.

Fra Rafael Rifoz, Maestru în Teologie şi Vicar-General al ordinului dominican.

Fra Michelangelo Segizzi, Maestru al Sfintei Teologii şi comisar al Sf. Oficiu.

Fra Hieronimus de Casalimaiori, Consultant al Sf. Oficiu.

Fra Tomas de Lemos.

Fra Gregorius Nunnius Coronel.

Benedictus Justinianus, Societatea iezuită.

Păr. Rafael Rastellius, Cleric, doctor în teologie.

Păr. Mihael de Neapole, din congregaţia cassineză.

Fra Iacobus Tintus, asistent al prea sfinţitului Părinte Comisar al Sf. Oficiu.

Reluăm: „1. Soarele se află aşezat în centrul lumii şi, prin urmare, este lipsit de mişcare locală.

Cenzura: Cu toţii au spus că o asemenea teză era neghioabă şi absurdă, din punct de vedere filosofic, şi categoric eretică, (subl. ns.) deoarece contrazicea în mod expres afirmaţiile Sfintelor Scripturi din multe pasaje.” Să vedem acum ce spune Scriptura:

„Atunci a grăit Iisus către Domnul în ziua, în care au dat Dumnezeu pre amoreu supus fiilor lui Israil, când i-au bătut pre ei la Gavaon, şi s-au surpat dela faţa fiilor lui Israil; şi a zis Isus: să stea soarele spre Gavaon şi luna despre valea Aialonului. Şi au stătut soarele şi luna, cu starea până când au făcut Dumnezeu izbândă asupra vrăjmaşilor lor. Au nu este aceasta scrisă în Cartea dreptului? Şi a stătut soarele în mijlocul cerului, şi n-a mers către apus cu sfârşitul unei zile. Şi nici mai înainte, nici după aceea n-a fost zi ca aceasta ca să asculte Domnul de cuvântul omului…” (Iisus Navi, X, 12-14).

„Iar să vedeţi şi alta, lucru mai minunat acestor mici. Au rămas toată zidirea uimită când Iisus al lui Navi au poruncit soarelui să stea pre cer nemişcat, până va birui pre vrăjmaşii lui; dară cu cât mai vârtos socotiţi că s-ar minuna când acestaş Iisus ar zice soarelui, nu să stea nemişcat pre ceriu, ci să se pogoare din ceriu pre pământ.”

„Soarele şi luna stătu întru rânduiala ei; întru lumină zvârliturile Tale vor merge spre lumina fulgerului armelor Tale.” (Avvacum, III, 10)

Confruntările dintre Galilei şi iezuiţi, de altfel cu totul necunoscute marelui public, s-au purtat sub semnul mândriei extraordinare a lui Galilei care se exprima în felul acesta: „Dar cum pot eu să fac aşa ceva (să demonstrez adevărul sistemului copernican), fără să-mi pierd timpul, dacă aceşti peripatetici care trebuie convinşi se arată incapabili să urmărească până şi cel mai simplu şi mai uşor de înţeles. N-aveţi ce face…”

Dar oare cum argumenta Galilei în aceste dispute?:

„Ştiu că vor răspunde Da, şi că cel ce este de partea adevărului va fi în stare să facă 1000 de experimente şi 1000 de demonstraţii necesare în favoarea sa, în vreme ce celălalt nu poate avea nimic altceva decât sofisme, paralogisme şi erori (de logică). Dar dacă ei ştiu că au un asemenea avantaj asupra oponenţilor lor într-o discuţie limitată la probleme fizice în care se folosesc numai arme filosofice, de ce oare atunci când vin la întâlnire introduc imediat o armă irezistibilă şi înfricoşătoare, la vederea căreia numai se îngrozeşte şi cel mai dibaci şi competent campion?” (Galilei, Scrisoare către Benedetto Castelli 1613)

De acord cu „maestrul”, desigur cele 1000 de… experimente sunt puse doar ca figură de stil. El nu a experimentat acestea! Nu avea cum să le experimenteze! Dar la ce fel de armă irezistibilă şi înfricoşătoare se referă el? Evident că la armele scripturistice care îl îngrozesc pe „cel mai dibaci şi competent campion”. Atunci al cui campion mai este acesta? Cine se îngrozeşte de Scriptură? Dar de Cruce? Dar de tămâie?… Aşadar, nu a rămas sărmanul Galileo şi împreună cu el toţi cei de un cuget cu el doar la sofisme, paralogisme şi erori (de logică)? Se încurcă introducând noţiuni filosofice ale minţilor necurăţite de patimi ale filosofilor păgâni şi ale credinţelor eretice.

„Să presupunem şi să acceptăm pentru oponent că, cuvintele textului sfânt trebuie luate exact în înţelesul lor literal, adică, la rugăciunile lui Isus Dumnezeu a oprit soarele şi a lungit ziua, astfel încât el a obţinut biruinţa; dar cer ca aceeaşi regulă să se aplice la amândoi, astfel ca oponentul să nu aibă pretenţia de a mă lega şi el să rămână liber să schimbe sau să modifice înţelesul cuvintelor. Acestea fiind zise, afirm că acest pasaj arată limpede falsitatea şi imposibilitatea sistemului cosmic aristotelic şi ptolemeic, şi că, pe de altă parte, se potriveşte întocmai cu cel copernican.

Mai întâi îl întreb pe oponent dacă el cunoaşte cu câte mişcări se mişcă soarele. Dacă ştie, trebuie să răspundă că se mişcă cu două mişcări, adică mişcarea anuală de la apus la răsărit şi cu mişcarea diurnă în direcţia opusă de la răsărit la apus.

Al doilea, îl întreb dacă aceste două mişcări, atât de diferite şi aproape contrare una alteia, aparţin soarelui şi sunt ale lui în egală măsură. Răspunsul trebuie să fie Nu, ci numai una îi este specific proprie, anume mişcarea anuală, în vreme ce cealaltă nu e a lui ci aparţine celui mai înalt cer, adică Primului Mobil; acesta poartă cu el soarele ca şi celelalte planete şi sfera stelară, forţându-le să facă o revoluţie în jurul pământului în 24 de ore, cu o mişcare, aşa cum am spus, aproape contrară mişcării lor naturale.

Acum, dacă ziua nu derivă din mişcarea soarelui ci din cea a Primului Mobil, cine nu vede că pentru a lungi ziua trebuie să fie oprit Primul Mobil şi nu soarele? Într-adevăr, se află cineva care pricepe aceste prime elemente ale astronomiei şi care nu înţelege că, dacă Dumnezeu a oprit mişcarea soarelui, El ar fi tăiat şi scurtat ziua în loc să o lungească? Căci, mişcarea soarelui fiind contrară învârtirii diurne, din ce se mişcă mai mult soarele către răsărit, cu atât se încetineşte progresia sa către apus, în timp ce prin mişcarea sa diminuată sau anihilată soarele ar face aceasta mult mai devreme; acest fenomen este observat la lună, a cărei revoluţii diurne sunt mai lente decât cele ale soarelui cu cât mişcarea sa proprie este mai rapidă decât a soarelui.

Să adăugăm la aceasta că nu este de crezut că Dumnezeu ar opri numai soarele, lăsând celelalte sfere să continue; căci atunci ar trebui în mod necesar ca El să modifice şi să refacă toată ordinea, apariţiile şi aranjamentele celorlalte stele în relaţie cu soarele, şi ar tulbura din temelii întregul sistem al naturii. Pe de altă parte, este de crezut că El ar opri întregul sistem de sfere cereşti, care apoi s-ar putea întoarce la lucrul lor fără nici o tulburare şi schimbare după perioada în care au fost oprite.

Căci eu am descoperit şi am demonstrat convingător că globul solar se învârte în jurul său însuşi, făcând o rotaţie completă în aproximativ o lună lunară, în exact aceeaşi direcţie ca toate celelalte revoluţii cereşti; mai mult, este foarte probabil şi rezonabil ca, fiind instrumentul principal şi ministrul naturii şi aproape inima lumii, soarele dă nu numai lumina (aşa cum o face în mod evident) ci şi deasemenea dă mişcare tuturor planetelor ce evoluează în jurul său; de aici, dacă în conformitate cu poziţia lui Copernic mişcarea diurnă este atribuită pământului, oricine poate vedea că este de ajuns ca să opreşti soarele ca să opreşti întregul sistem, şi astfel să lungeşti perioada iluminării diurne fără să modifici în nici un fel restul relaţiilor mutuale ale planetelor; şi că exact aşa sună cuvintele textului sfânt. Iată deci modul în care prin oprirea soarelui se poate lungi ziua pe pământ, fără să introducă nici o tulburare între părţile lumii şi fără să schimbe cuvintele Scripturii.” (Galilei, Scrisoare către Benedetto Castelli 1613)

Iată deci, că Galilei introduce o inovaţie astrofizică pentru a tâlcui pasajul scripturistic în modelul copernican: soarele e în centrul universului, dar nu fix şi nemişcat, ci se mişcă în jurul axei sale, trăgând după sine în mişcarea sa toate planetele.

Sfântul Ioan Damaschin a trăit în secolul al VIII-lea, iar Matei Vlastare în prima jumătate a secolului al XIV-lea, deci Galilei ar fi putut fără nici o problemă să-i consulte, mai ales pe problemele astronomice în directă legătură cu Scriptura. El ar mai fi găsit următoarele argumente patristice pe care le redăm mai jos:

Galilei: – „Al doilea, îl întreb dacă aceste două mişcări, atât de diferite şi aproape contrare una alteia, aparţin soarelui şi sunt ale lui în egală măsură. Răspunsul trebuie să fie Nu, ci numai una îi este specific proprie, anume mişcarea anuală, în vreme ce cealaltă nu e a lui ci aparţine celui mai înalt cer, adică Primului Mobil; acesta poartă cu el soarele ca şi celelalte planete şi sfera stelară, forţându-le să facă o revoluţie în jurul pământului în 24 de ore, cu o mişcare, aşa cum am spus, aproape contrară mişcării lor naturale.”

Redăm şi textul din Vulgata, aşa cum l-ar fi citit Galilei:

„tunc locutus est Iosue Domino in die qua tradidit Amorreum in conspectu filiorum Israhel dixitque coram eis sol contra Gabaon ne movearis et luna contra vallem Ahialon steteruntque sol et luna donec ulcisceretur se gens de inimicis suis nonne scriptum est hoc in libro Iustorum…”

Sol et luna, deci, a stat şi luna, cea care se mişcă altfel, după Copernic: „Numai luna face cursul său în jurul pământului.”

Sfântul Ioan Damaschin: „Învăţaţii spun că printre aceşti luminători sunt şapte planete; ei spun deasemeni că ele au o mişcare contrară cerului. Din pricina aceasta le-au numit planete. Ei spun că cerul se mişcă dela răsărit la apus şi planetele dela apus la răsărit iar cerul trage împreună cu el pe cele şapte planete prin mişcarea lui, pentru că este mai iute.”

Această părere a fost cea primită de Sfinţii Părinţi, şi nicidecum cea a lui Galilei care, aşa cum am văzut, face ca soarele să imprime mişcarea celorlalte planete.

Matei Vlastare: – „Drept aceea ambii luminători se şi mişcau împreună de o potrivă sau mai vârtos nevariat de-odată cu universul ca şi cum ar fi fost aşteptând finitul creării universului, iar în ziua a şasea se formează omul prin mâinile lui Dumnezeu, înflorind încă frumos echinocţiul şi fiind luna mai că asemenea cu soarele în abundanţa splendorii… înconjurând ei acuma pentru prima oară ca nişte sateliţi pre acela ce avea să împărăţească asupra creaţiunii… apoi aşa după ziua a şaptea începând luminătorii să alerge ca din bariere deschise şi nefiind făcuţi a se mişca asemenea de iute s-a introdus anomalia.”

Galilei: „Să adăugăm la aceasta că nu este de crezut că Dumnezeu ar opri numai soarele, lăsând celelalte sfere să continue; căci atunci ar trebui în mod necesar ca El să modifice şi să refacă toată ordinea, apariţiile şi aranjamentele celorlalte stele în relaţie cu soarele, şi ar tulbura din temelii întregul sistem al naturii. Pe de altă parte, este de crezut că El ar opri întregul sistem de sfere cereşti, care apoi s-ar putea întoarce la lucrul lor fără nici o tulburare şi schimbare după perioada în care au fost oprite.”

Acestor afirmaţii eretice li s-a dat un răspuns teologic fundamentat din partea celui mai mare teolog catolic al vremii, cardinalul Bellarmino, răspuns din care reţinem următoarele pasaje de apologetică surprinzător de ortodoxă:

„1.… Dar ca să doreşti a afirma că soarele, în cel mai adevărat sens, se află în centrul universului şi doar se învârteşte în jurul axei sale fără să meargă de la răsărit la apus, este o atitudine foarte primejdioasă şi care va sminti nu numai pe toţi filosofii şi teologii scolastici ci va răni şi sfânta noastră credinţă prin contrazicerea Scripturii.

2. După cum ştiţi, Conciliul de la Trident interzice interpretarea Scripturii în alt fel decât au făcut-o în consens Sfinţii Părinţi. Acum, dacă sfinţia voastră va citi, nu numai Părinţii, ci şi comentatorii moderni ai Facerii, Psalmilor, Ecclesiastului şi Isus Navi, veţi descoperi că toţi aceştia sunt de acord în a interpreta literal învăţătura după care soarele este în ceruri şi se roteşte în jurul pământului cu o viteză uriaşă iar pământul e foarte depărtat de ceruri, în centrul universului şi nemişcat. Luaţi în considerare atunci, cu toată înţelepciunea, dacă Biserica poate îngădui ca Scriptura să fie interpretată în mod potrivnic Sfinţilor Părinţi şi a tuturor comentatorilor moderni, atât latini cât şi greci…

3.…În cazul îndoielii ar trebui să nu părăsim tâlcuirea textelor sfinte dată de către Sfinţii Părinţi.

Aş adăuga că omul care a scris: pământul stă veşnic; soarele se ridică şi coboară, şi se grăbeşte la locul său de unde a răsărit, a fost Solomon, care nu numai că a vorbit din inspiraţie divină ci era şi înţelept şi învăţat, mai presus de ceilalţi, în ştiinţele omeneşti şi în cunoaşterea lucrurilor create. Şi cum toată înţelepciunea o avea de la Însuşi Dumnezeu, nu se poate ca el să fi făcut astfel de afirmaţii potrivnice adevărului, fie dovedit, fie cu putinţă a fi dovedit. Dacă tu îmi spui că Solomon vorbeşte după aparenţe, până acolo încât să ne spună că soarele ni se pare nouă a se mişca, în vreme ce pământul face acest lucru în realitate, întocmai cum spune poetul: «Ţărmul nu se îndepărtează de noi,» eu îi răspund, că deşi călătorului i se pare că ţărmul se îndepărtează de corabia în care stă şi nu corabia de ţărm, totuşi el ştie că aceasta este o iluzie şi este în stare să-şi corecteze judecata, căci experienţa îi spune clar că pământul stă nemişcat şi că ochii săi nu se înşeală când îi spun că soarele, luna şi stelele sunt în mişcare.” (Scrisoarea lui Bellarmino către Foscarini)

„A susţine că pământul se învârteşte în jurul soarelui este la fel de greşit ca şi a spune că Iisus Hristos nu S-a născut din Fecioară!” (Cardinalul Bellarmino 1615, în timpul procesului lui Galileo)

Oare câţi dintre noi, ortodocşii căldicei de astăzi, am putea emite cu fruntea sus o asemenea frază de mărturisire a dreptei credinţe? Aşa se face că ne trezim că auzim aceste mărturisiri de credinţă ortodoxe din gura altora. Să luăm aminte!

În schimb, iată ce îl mâna să spună duhul mândriei şi slavei deşarte pe Galilei: „În materie de ştiinţă, autoritatea a mii de oameni nu valorează cât raţionamentul umil al unui singur individ.”

Se cunoaşte activitatea de reabilitare a lui Galilei purtată de biserica catolică sub patronajul papei Ioan Paul II între 1979 şi 1992. Aici este flagrantă aceeaşi atitudine ecumenistă a Vaticanului, de data aceasta aplicată în domeniul relaţiilor cu ştiinţa. Din această atitudine ar reieşi că „biserica” clasică, cel puţin în perspectiva papilor de dinainte de Conciliul Vatican II, şi „ştiinţa” de dinainte de Einstein ar avea „două percepţii parţiale şi opuse”, în faţa cărora există „o percepţie mai largă ce le include şi le depăşeşte pe amândouă”, – oare nu este vorba aici de o nouă ordine mondială în care Vaticanul este angrenat cu toate forţele? Trist este că în acest angrenaj sunt antrenaţi nu puţini teologi „ortodocşi” ce promovează exact aceleaşi idei ale „concilierii ştiinţei şi religiei la sfârşit de mileniu.” Aceştia şi mulţi teologi-ingineri, sau teologi-biologi, par a fi ghidaţi în relaţia ştiinţă-religie de ultimele curente de la Vatican. Pentru ei mai ales, dar şi pentru ceilalţi cititori, redăm aici „înfricoşata” condamnare a lui Galilei, aşa cum a fost ea emisă de inchiziţie:

„Spunem, pronunţăm, hotărâm şi declarăm că tu, Galileo, datorită celor expuse pe larg în acest proces şi pe care deja le-ai mărturisit, te-ai făcut potrivit acestui Sf. Oficiu cu totul suspect de erezie, adică de a fi susţinut şi crezut o învăţătură ce este mincinoasă şi potrivnică dumnezeieştii Sfinte Scripturi: anume aceea potrivit căreia soarele se află în centrul lumii şi nu se mişcă de la răsărit la apus, şi că cineva ar putea susţine şi apăra ca posibilă o părere după ce aceasta a fost declarată şi definită ca potrivnică Sfintei Scripturi. Prin urmare, ai încălcat toate interdicţiile (cenzurile) şi pedepsele rânduite şi poruncite de către sfintele canoane şi de către toate legile particulare şi generale privitoare la astfel de abateri. Am vrea să te iertăm de acestea de vei vrea ca mai întâi, din toată inima şi cu credinţă nestrămutată, în faţa noastră să te lepezi (abjuri), să blestemi şi să te scârbeşti de numitele rătăciri şi erezii, şi de fiecare rătăcire şi erezie potrivnică Bisericii Catolice şi Apostolice, aşa cum te vom îndrepta şi învăţa.

Mai departe, pentru ca această rătăcire primejdioasă şi pierzătoare şi încălcare a ta să nu rămână cu totul nepedepsită, şi pentru ca în viitor să fii mai cu băgare de seamă, şi ca pildă pentru alţii de a se păzi de greşeli de acest fel, poruncim ca lucrarea Dialog de Galileo Galilei să fie interzisă prin edict public.

Te osândim la domiciliu forţat în acest Sf. Oficiu după cum ne va fi nouă pe plac. Ca un canon îţi poruncim să reciţi cei 7 psalmi de pocăinţă odată pe săptămână în următorii 3 ani. Şi ne dăm noi înşine puterea de a micşora, schimba, sau ridica cu totul sau în parte zisele canoane şi pedepse.”

Cum vi se pare acest text, seamănă cu tortura şi arderea pe rug, aşa cum ştiu mai toţi oamenii care au doar o vagă idee despre acest subiect? Iată „făcătură de basme” cu care vrăjmaşul a înşelat şi rătăcit o mulţime mare de suflete.

A urmat abjurarea lui Galilei din 1633, iar pentru apologetica „liber cugetătorilor” s-a mai născut un „martir”, sau cel puţin „mărturisitor” al adevărului de pe altarul ştiinţei, „prigonit pentru dreptate”. Pentru a-l face şi mai impresionant, „hagiografia” ştiinţifică a pus în gura lui Galilei celebrele cuvinte E pur si muove:

„Galileo a rămas până la moartea sa (1642) sub osânda arestului la domiciliu. Nu este totuşi, drept a vorbi despre el ca un «întemniţat» în orice sens adevărat al cuvântului. După cum ne relatează biograful său protestant, von Gebler, «O privire aruncată asupra celui mai adevărat izvor istoric pentru vestitul proces, va convinge pe oricine că Galileo a petrecut cu totul 22 de zile în clădirile Sfântul Oficiu (adică Inchiziţia), şi chiar şi atunci nu într-o celulă de puşcărie cu gratii la ferestre, ci în elegantul şi comodul apartament al unui oficial al Inchiziţiei.» În rest, i s-a permis să se folosească pentru vizite şi odihnă de casele prietenilor, care erau totdeauna confortabile şi de obicei luxoase.

Este cu totul neadevărat – aşa cum se afirmă tot timpul – că el a fost fie torturat, fie orbit de persecutorii săi – deşi în 1637, 5 ani înainte de moartea sa a orbit complet – sau că i s-a respins îngroparea în pământ consacrat. Dimpotrivă, deşi papa (Urban VIII) nu a îngăduit ca să ridice un monument deasupra mormântului său, el a trimis binecuvântarea sa specială celui ce era pe moarte, care nu numai că a fost îngropat în pământ consacrat, ci şi în biserica Santa Croce de la Florenţa.

În final, celebrul «E pur si muove», ce se presupune că a fost spus de Galileo, când s-a ridicat din genunchi după ce a abjurat mişcarea pământului, este o ficţiune recunoscută, care n-a fost menţionată nicăieri mai mult de un secol de la moartea lui, petrecută la 8 ianuarie 1642, anul în care s-a născut Newton.”…

… „Iar Galilei, care se poate să fi fost uneori cutezător, nu era un prost. Ce-o fi gândit în acele clipe nu vom şti niciodată, dar este improbabil, dată fiind situaţia, ca el să fi spus cu adevărat aşa ceva. Este un omagiu adus personalităţii sale puternice şi influenţei marcante pe care individualitatea sa a avut-o asupra istoriei, omagiu pe care legenda îl perpetuează, fără vreo dovadă care să-l susţină.” (R. Spangenburg, D.K. Moser; Istoria ştiinţei)

Este limpede deci, că Galilei n-a rostit această propoziţie memorabilă, ci că ea este un mit apărut mai târziu, în vremea iluminismului. Pentru cei amatori de informaţii mai exacte, s-a arătat că expresia cu pricina a fost pusă în circulaţie ca o propagandă anticatolică de către jurnalistul Giuseppe Baretti în 1757 într-o antologie publicată la Londra, Italian Library, fiind destinată publicului britanic.

Dovada faptului că el nu a înfruntat tribunalul bisericesc este faptul că a fost ulterior înmormântat într-o biserică. Ori un păcătos neabsolvit n-ar fi avut niciodată parte de un asemenea tratament. Celebrele cuvinte i-au fost atribuite savantului probabil de către acei care şi-au dorit ca el să fi zis aşa ceva. Aceşti liber cugetători ar fi vrut poate să rostească ei aceste cuvinte în vremea lor, iar ateii comunişti de mai târziu le-au întrebuinţat ca pe un motto al victoriei lor.

Şi atunci iată următorul dialog:

– „Galilei” (umaniştii, liber cugetătorii, masonii, ateii, comuniştii, socialiştii, globaliştii, ştiinţa, filosofia…): „Şi totuşi se mişcă”

– DUMNEZEU (Biserica, Proorocii, Sfinţii Părinţi):

„IACA STĂ” („şi pământul în veac stă.”)

Acestea fiind spuse, iată în final concluziile ce se impun:

– Galilei a fost pe bună dreptate condamnat pentru erezie, şi nu pentru abaterea disciplinară de a fi îndrăznit să tâlcuiască Scriptura;

– Teoria lui şi a lui Copernic este atât eretică teologic cât şi falsă ştiinţific;

– Osândirea lui a fost după cum s-a văzut cu mult mai blândă decât spune propaganda ateistă/iluministă. Eppur si muove este o invenţie a mitologiei antiecleziale liber-cugetătoare, masonice şi ateiste de sfidare a Scripturii şi Sf. Tradiţii bisericeşti;

– Oscilaţiile papistaşe care au dus la retractări şi reabilitări (Ioan Paul II) arată doar o diplomaţie şi inconsecvenţă iezuită, urmărind alte scopuri decât apărarea dogmelor bisericeşti;

– Universitarii cu pricina nu au dreptate, ci se menţin pe o poziţie deschis anti-eclezială, şi în final antihristică, exact în duhul unora de pe la noi (Moise, Cernea, etc.)

Comentarii

comments powered by Disqus