Stânga - dreapta

În politica oricărei cetăţi – în istoria omenirii – există doar două direcţii. E ceea ce cunoaştem noi sub numele de dreapta şi stânga. Sunt două tendinţe pe care le suportă ca pe o sfâşiere fiinţa umană: dreapta credinţă, dreapta judecată, dreapta cumpănă – de-o parte; de cealaltă parte cealaltă credinţă, cealaltă judecată, stângăcia şi strâmbătatea.

Aceste două porniri îşi au expresia şi în politică: stânga şi dreapta sau liberalism şi conservatorism. În jurul lor sunt diferite nuanţe: la stânga de la noul liberalism la comunism şi anarhism; la dreapta de la dreapta răbdătoare la cea neiertătoare. În politica contemporană românească, ca urmare a unei lungi perioade în care stânga a dictat, nu mai există nici măcar noţiunea de dreapta. Ca urmare dreapta părea a se fi atrofiat, sau am putea spune altfel: instinctul de conservare al poporului român a dispărut.

Aşa se face că pe eşicherul politicii româneşti au apărut tot felul de aberaţii: partide de doctrină socialistă care se autiointitulează de dreapta, pentru că… au un ton mai autoritar; partide de sorginte liberală – deci de stânga –care sunt… creştin democrate; partide naţional liberale care promovează politici de stânga, adevărat că doar în ajunul anilor electorali. S-ar părea că nimeni nu are interesul să arate cum stau lucrurile. Anume că apartenenţa la dreapta sau la stânga nu este dictată de economic. Economicul este doar o consecinţă a hotărârii de poziţionare într-o parte sau alta – este determinat şi nu determinant.

Cearta dreptei cu stânga la noi este de un imens ridicol: se ceartă foşti activiţti marcanţi în PCR între ei – unii sunt aşezaţi la derata alţii la stânga. De fapt cel mai corect ar fi să spunem că unii sunt la dreapta stângii iar ceilalţi la stânga stângii.

Dar ce ne face să spunem despre un partid că este de dreapta sau de stânga? Cum putem să ne dăm seama care este dreapta şi care cealaltă parte? Definindu-le.

Astfel, stânga este republicană şi atee, în vreme de dreapta îşi aşează pe cap coroana domnească, deasupra străluceşte crucea.

Stânga este internaţionalistă, globalizantă, conumizantă, practicând totodată dispreţul faţă de chiar noţiunea de popor. Aici nu există diferenţe – toţi oamenii sunt egali în faţa legii omeneşti şi se închină la „sfânta constituţie”. De cealaltă parte, dreapta dă cezarului ce e al cezarului, dar dă slavă lui Dumnezeu şi se nevoieşte să trăiască în legea Lui, în faţa Căruia suntem cu toţii egali.

Stânga este alcătuită din indivizi, colective şi mase populare – material pentru statistică. Dreapta cunoasşte valoarea personală: un popor este alcătuit din persoane – persoana fiind una din cele două ipostasuri ale Domnului Hristos: Dumnezeu şi Om.

Şi e bine că este aşa: cu stânga te închini la ateism – ca să-i spumen aşa – în vreme ce Raiul este de-a dreapta. Dreptăţii i se opune strâmbătatea sau stânga.

Stânga trăieşte la suprafaţă – dreapta e de o gravă adâncime, prin legăturile pe care le are cu întreg neamul prin tradiţie. Stânga nu cunoaşte decât tradiţia proprie. Stânga este plăcută şi uşor îngrijorată de voturile pe care le va primi sau nu la următorul scrutin electoral –pentru a depăşi această îngrijorare a fost inventată o formulă de hoţie confortabilă: mimarea democraţiei; în vreme ce dreapta este grea de responsabilitatea pe care o are în faţa lui Dumnezeu şi a neamului.

În faţa noului stânga nu poate rezista: renunţă la tot ce aparţine poporului – ţineţi minte, pentru stânga nu există tradiţie; în vreme ce dreapta acceptă înnoirea în măsura în care aceasta se aplică tradiţiei din care dreapta trăieşte în fapt.

AXA este tocmai însumarea tuturor virtuţilor ce se află în poporul român – un dar dumnezeiesc – pentru a putea defini traseul neamului către Dumnezeu. AXA este un criteriu valoric, la urma urmei.

Am numit AXA „săptămânal de antipolitică şi cultură” referindu-ne – cu siguranţă – la politica actuală care ar putea fi arbitrată cu Codul penal.

Astfel în România noastră se poate vorbi în politică de stânga şi dreapta-împrejur. Fără ca această stare de drept şi de fapt să fie de neînlocuit. Atâta vreme cât românii îşi înşeleg locul – între Dumnezeu şi neamul românesc.

În politica oricărei cetăţi – în istoria omenirii – există doar două direcţii. E ceea ce cunoaştem noi sub numele de dreapta şi stânga. Sunt două tendinţe pe care le suportă ca pe o sfâşiere fiinţa umană: dreapta credinţă, dreapta judecată, dreapta cumpănă – de-o parte; de cealaltă parte cealaltă credinţă, cealaltă judecată, stângăcia şi strâmbătatea.Aceste două porniri îşi au expresia şi în politică: stânga şi dreapta sau liberalism şi conservatorism. În jurul lor sunt diferite nuanţe: la stânga de la noul liberalism la comunism şi anarhism; la dreapta de la dreapta răbdătoare la cea neiertătoare. În politica contemporană românească, ca urmare a unei lungi perioade în care stânga a dictat, nu mai există nici măcar noţiunea de dreapta. Ca urmare dreapta părea a se fi atrofiat, sau am putea spune altfel: instinctul de conservare al poporului român a dispărut. Aşa se face că pe eşicherul politicii româneşti au apărut tot felul de aberaţii: partide de doctrină socialistă care se autiointitulează de dreapta, pentru că… au un ton mai autoritar; partide de sorginte liberală – deci de stânga –care sunt… creştin democrate; partide naţional liberale care promovează politici de stânga, adevărat că doar în ajunul anilor electorali. S-ar părea că nimeni nu are interesul să arate cum stau lucrurile. Anume că apartenenţa la dreapta sau la stânga nu este dictată de economic. Economicul este doar o consecinţă a hotărârii de poziţionare într-o parte sau alta – este determinat şi nu determinant.Cearta dreptei cu stânga la noi este de un imens ridicol: se ceartă foşti activiţti marcanţi în PCR între ei – unii sunt aşezaţi la derata alţii la stânga. De fapt cel mai corect ar fi să spunem că unii sunt la dreapta stângii iar ceilalţi la stânga stângii.Dar ce ne face să spunem despre un partid că este de dreapta sau de stânga? Cum putem să ne dăm seama care este dreapta şi care cealaltă parte? Definindu-le.Astfel, stânga este republicană şi atee, în vreme de dreapta îşi aşează pe cap coroana domnească, deasupra străluceşte crucea.Stânga este internaţionalistă, globalizantă, conumizantă, practicând totodată dispreţul faţă de chiar noţiunea de popor. Aici nu există diferenţe – toţi oamenii sunt egali în faţa legii omeneşti şi se închină la „sfânta constituţie”. De cealaltă parte, dreapta dă cezarului ce e al cezarului, dar dă slavă lui Dumnezeu şi se nevoieşte să trăiască în legea Lui, în faţa Căruia suntem cu toţii egali.Stânga este alcătuită din indivizi, colective şi mase populare – material pentru statistică. Dreapta cunoasşte valoarea personală: un popor este alcătuit din persoane – persoana fiind una din cele două ipostasuri ale Domnului Hristos: Dumnezeu şi Om.Şi e bine că este aşa: cu stânga te închini la ateism – ca să-i spumen aşa – în vreme ce Raiul este de-a dreapta. Dreptăţii i se opune strâmbătatea sau stânga.Stânga trăieşte la suprafaţă – dreapta e de o gravă adâncime, prin legăturile pe care le are cu întreg neamul prin tradiţie. Stânga nu cunoaşte decât tradiţia proprie. Stânga este plăcută şi uşor îngrijorată de voturile pe care le va primi sau nu la următorul scrutin electoral –pentru a depăşi această îngrijorare a fost inventată o formulă de hoţie confortabilă: mimarea democraţiei; în vreme ce dreapta este grea de responsabilitatea pe care o are în faţa lui Dumnezeu şi a neamului.În faţa noului stânga nu poate rezista: renunţă la tot ce aparţine poporului – ţineţi minte, pentru stânga nu există tradiţie; în vreme ce dreapta acceptă înnoirea în măsura în care aceasta se aplică tradiţiei din care dreapta trăieşte în fapt.AXA este tocmai însumarea tuturor virtuţilor ce se află în poporul român – un dar dumnezeiesc – pentru a putea defini traseul neamului către Dumnezeu. AXA este un criteriu valoric, la urma urmei. Am numit AXA „săptămânal de antipolitică şi cultură” referindu-ne – cu siguranţă – la politica actuală care ar putea fi arbitrată cu Codul penal. Astfel în România noastră se poate vorbi în politică de stânga şi dreapta-împrejur. Fără ca această stare de drept şi de fapt să fie de neînlocuit. Atâta vreme cât românii îşi înşeleg locul – între Dumnezeu şi neamul românesc.

Comentarii

comments powered by Disqus